Mă mir uneori de răbdarea pe care o aveam când era Ionuţ mititel şi mă întreb dacă aş mai putea repeta experienţa, dacă un alt copil apărut în viaţa mea mi-ar mai putea stimula imaginaţia aşa cum
a făcut-o trandafirul roz. Poate mai târziu, un nepoţel m-ar putea face să îmi petrec ore în şir aliniind jucării pe covor, să cos la materiale pentru a face noi şi noi animale haioase, să decupez şi să lipesc hârtiuţe pe caiete. Poate aş avea răbdare chiar să inventez noi jocuri, aşa cum făceam cu Ionuţ cândva. Dar acum, în acest moment, nu aş putea.
A fost pe la mine zilele trecute sora lui Mihai, cu copiii. Fetiţa este mărişoară, deja citeşte cărţi şi stă mult în aer liber, plimbându-se cu bicicleta sau cu rolele. Merge la cursuri de dans şi lucrează mult pentru şcoală. Dar băieţelul, care abia a împlinit trei anişori, este mai greu de atras şi de stăpânit. Ce gălăgie făcea! Sau poate că nici eu, nici cumnata mea, nu mai avem răbdarea de altădată. Mă întreba ce ar putea face, pentru a-i canaliza copilului energia într-o direcţie bună.
Am încercat să rememorez jocurile pe care le jucam cu Ionuţ când era mic, să îmi amintesc ce jucării avea pe atunci, pentru a-i fi cumnatei de ajutor. Prea multe nu am reuşit să îmi amintesc, în afară de revistele de colorat la care eram abonată, de maşinutele pe care i le cumpăram la fiecare salariu, de orga pe care mi-o zdrăngănea de dimineaţa până seara şi de jucăriile micuţe pe care îl puneam să le ordoneze în funcţie de mulţimea din care făceau parte.
Ne-a fost mai uşor să aflăm ce este nou în domeniu intrând pe nichiduta si jucariile interactive, unde am văzut o multime de jucării educative, de care era încântată până şi nepoţica (uitase că puţin mai devreme se lăudase că e fetiţă mare şi nu se mai joacă aşa cum o fac bebeluşii). A scăpat cumnata de ceea ce era uşor. Acum nu le rămâne decât să se decidă pe care dintre ele le vor cumpăra. :))
Eu votez cu clasicul sport de grup :D La trei ani poate fi inscris la handbal, de exemplu.
Cel mai mult mă jucam pe stradă cu copii. Au trecum cam 8 ani de atunci, dar încă mi-e drag să-i văd cum se joacă. Da! Încă mai există astfel de copii :)
In aer liber, intr-o realitate “adevarata” si nu “virtuala”, e cel mai bine!
Şi eu votez tot pentru aer liber. Supravegheat, dar lăsat să se joace cu alţi copii. Ştiu că eu abia aşteptam să ies afară în faţa blocului, când eram mică. Era punctul culminant al zilei! :D
Chiar si pentru 3 ani exista jocuri de indemanare , gen LEGO.
dus intr-un parc, acum s-a mai indreptat vremea, sa se smotoceasca cu cei din jurul lui… iar mamica sa ia o gura de liniste pe banca ;)
Un copil sanatos si cu imaginatie gaseste mereu cu ce sa se joace.
Eu am crescut cam fara jucarii, dar nu-mi amintesc sa ma fi plictisit vreodata.
Ha ! Ha ! Cred ca si un copil fara prea mare imaginatie gaseste mereu cu ce sa se joace ! Plus nu sunt sigur nici daca sanatatea este vreun factor deosebit de semnificativ care sa impiedice un copil sa se joace, decat desigur, Doamne fereste, sa nu fie ceva ff grav poate. M-am gandit la mine insumi ca habar nu am cat de sanatos eram + aveam mai multe jucarii la un moment dat, si eu tot cu animalele mele de plastic, vaca, oaia, porcul, si calul, ma jucam asa incontinuu pe la 6 ani, deoarece imi facea deosebita placere sa le arestez si sa le bag in niste tarcuri de plastic si dupa aia sa le gratiez, cf unor proceduri juridic-administrative ff stringente !…eu reprezentand desigur intreg sistemul de Justitie la un nivel deosebit de complex, insa recunosc si cam dictatorial, (dar asa erau vremurile ca doar traiam in RSR, ce era sa fac, asa era situatia istorica, ca la 6 ani deja trecusem de gradinita si invatasem ca nu ma pot pune eu cu mersul inexorabil al istoriei…chiar atat de grandios nu cred ca eram nici eu, plus niciodata nu aspirasem sa fiu un mare revolutionar sau inovator mai ales de cand incercasem sa patentez un fel de scara, insa nu studiasem prea bine cum construisera egiptenii antici piramidele, si ma alesesem deja cu niste accidente de munca, asa ca mi-am dat seama ca trebuie sa mai studiez inainte de a mai revolutiona ceva pe pielea omenilor, plus despre declaratia de la Helsinki legata de etica experimentele pe subiecti umani, inclusiv pe mine insumi), fiind deci pe la 6 ani si judecator si procuror, politist, gardian de corectii, gardian de probatie, avocat al apararii, jurist constitutional consultativ…zau ! cred ca din cauza unora ca mine, total lipsiti de imaginatie si cam lenesi cu studiul, desi poate mai mari in varsta decat mine, s-a intamplat si catastrofa aia de proces total tehnic incompetent al lui Ceausescu prin 1989…desi ma grabesc sa spun ca eu personal deja NU mai eram implicat in vreo activitate legata de Ministerul Justitiei la vremea Revolutiei, deoarece deja trecusem de 6 ani, si implinisem vreo 9 ani, si devenisem intre timp consultant principal pt Ministrul Educatiei, Culturii si Turismului, si aveam cu totul altfel de griji si responsabilitati pe umerii mei de a reforma un intreg sistem organizatoric-administrativ care mi se parea cam sub-optim dezvoltat la acea vreme, nemaivorbind ca puneam bazele Institutului Cultural Roman, (acela de importanta vitala nationala cu scopul de a raspandi cunosterea despre cultura Romaniei in strainatate)…plus, fiind asa mai anxios din fire, parca presimteam deja ce catastrofe se vor intampla si dupa Revolutie…nici acum nu stiu daca ar fi fost mai bine sau nu sa ma fi implicat si eu mai activ politic in FSN, in loc sa ma retrag ff egoist in turnul meu de fildes academic la acea vreme imediat dupa Revolutie…ma simt chiar oarecum vinovat…poate astazi alta ar fi fost situatia in Romania daca as fi fost mai interesat civic politic in binele societatii mai largi in loc sa fiu atat de egoist !
Ă-hă! Cunoaștem. 2 bețe și trei frunze și iată început de joc ! :))
Eu pana la 5 ani am crescut la bunici la tara..sa vezi acolo jucarii pe mine:)) eram toata ziua pe bicicleta si cu bete in mana :)) Imi faceam leagan din funii si o scandura…si imi amintesc perfect (am refacut asta si mai recent..cred ca acum 2 veri cam asa) ca intr’o zi mi’am legat coarnele de la bicileta cu o ata ceva mai maricica si mergeam pe ea tinang ata repspectiva si imi imaginam ca sunt calare:))
Auzi: jucării interactive! Doamne, şi eu care eram fericit nevoie mare
când maică-mea mi-a cumpărat un avion cu care să mă joc! Şi aveam 6, 7 ani…
Vienela, de câte jucării interactive te-ai bucurat tu când erai mică?
Sa isi faca un blog pentru cei de varsta lui! :))
Ar trebui sa fie vizibil de pe toate tabletele si telefoanele inteligente.
Doamne, glumeam !
Cred ca pe la trei ani invatam sa culeg ciuperci din padure!
Sigur pot sa gresesc cu un an doi, in sus sau in minus . :P
De curand am avut grija de un copil de 7 ani, vreo 3 luni. Am invatat ca pot sa-l stapanesc luandu-mi timp sa stau cu el, sa am ajoc cu el. Sa intru in lumea lui si de acolo sa incep sa il modelez. Cu sau fara jucarii, cu sau fara jocuri pe calculator, cu sau fara bunatati de mancare.
Acuma sunt o multime de jucarii fata de ce era odinioara. DAr vedeti si jucariile acestea, dam o groaza de bani pe ele si stau aruncate prin toate colturile casei, la 3 ani, pana nu ma asez langa ea si caut sa ma joc si eu cu ele nu le acorda atentie. Asa ca oricate jucarii ar cumpara nu poate compesa atentia mamei, aceasta este concluzia fugara la care am ajuns. Nu au nevoie de jucarii ci de atentia noastra :)
N-am avut prea multe jucarii in copilarie. Am si scris depre asta intr-o postare. Dar nu neparat fiindca nu puteau sa-mi ia ci pentru ca mama era convinsa ca nu jucariile sunt importante. Si trebuie sa recunosc ca a avut dreptate… Cel mai bine era cu copiii pe strada sau prin gradina, alergand dupa toate insectele si floricelele. Stiu, nu toti copiii stau la casa dar cred ca se gasesc solutii. :)