Mă leg de literele aşezate pe tabla de scrabble şi formez cuvântul leacă. Ce înseamnă? întreabă el mirat. Cum, nu ştii ce înseamnă o leacă? “Deloc”, “puţin”, “niţel”… Nu, forma corectă este oleacă, zâmbeşte el amuzat. Mă înroşesc, deschid dex-ul, plec ruşinată ochii învălătuciţi în mirare, leoarcă de transpiraţia rece care îmi şiroieşte pe spate şi pe tâmple. E primul (şi ultimul) şah-mat pe care mi-l dă. Părerile-mi spanciulite despre propria persoană se fărâmă rapid şi-un singur gând îmi tot dă târcoale; “râdea hârb de oală spartă”. Conştientizez, pentru prima dată în viaţă, că m-am înconjurat de oameni faţă de care voiam să par mai cu moţ.
Mă roade un gând rău. Poate m-am aburcat pe-un fals piedestal, poate am dispreţuit persoane care nu meritau dispreţul meu (până la urmă, de ce dispreţuim uneori oamenii?), poate am adăstat prea mult în postura de fiinţă superioară altora. De ce mi-ar păsa că unii-s măturători pe la oraş, iar alţii megieşi, că unii-s cilibii şi alţii mai puţin, dacă pot învăţa chiar şi un singur cuvânt nou de la ei, dacă pot urca măcar o singură treaptă datorită învăţăturilor primite de la ei? De ce nu sunt atentă la cei din jurul meu? În fiecare privire se află o lecţie. Chiar şi pălămida, cât e de ţepoasă şi aparent dăunătoare, tot plantă rămâne şi tot atrage o musculiţă, o albină, un fluture. Trebuie doar să renunţ la caracterul teios, să-mi deschid ochii şi mintea pentru a învăţa permanent.
“Celor mai multe fiinţe umane le plăcea să-i adore de departe pe oamenii cu abilităţi extraordinare, dar preferau ca prietenii lor să fie nişte incompetenţi.” Orson Scott Card, Navele pământului
Suntem cu toții atrași de strălucirea extraordinară a talentului și a abilităților excepționale. Admirația noastră pentru cei remarcabili, indiferent de domeniul în care se manifestă, este evidentă în toate aspectele vieții noastre. Totuși, o tendință interesantă se conturează atunci când ne uităm la cercul nostru de prieteni și relații apropiate. De ce alegem adesea să ne înconjurăm de cei mai puțin dotați sau mai puțin talentați decât noi înșine?
Există un paradox subtil în modul în care ne formăm relațiile sociale. Cu toții suntem atrași de lumina unică a excelenței, dorindu-ne să ne simțim aproape de cei care ating culmile performanței în diverse domenii. Admirăm de la distanță acele abilități remarcabile și le aplaudăm realizările. Cu toate acestea, când vine vorba de alegerile noastre in ceea ce priveste prietenii, ne aflăm adesea în compania celor mai puțin dotati decât noi.
Fenomenul acesta poate fi explicat prin natura umană de a căuta validarea, prin nevoia omului de a se simți superior. Când suntem în preajma celor care excelează într-un anumit domeniu, ne confruntăm cu senzația de inadecvare și, implicit, cu amenințarea egoului nostru. Alegând să fim înconjurați de cei mai puțin talentați sau mai puțin competenți decât noi, construim o iluzie de superioritate. Această iluzie ne oferă un sentiment temporar de securitate și confort, compensând posibilele incertitudini legate de propriile noastre capacități.
Cu toate acestea, este important să ne întrebăm dacă această alegere a prietenilor mai puțin dotați este cu adevărat benefică pentru dezvoltarea noastră personală. Într-un astfel de cerc social, riscul stagnării și complacerea în mediocritate devine real. În loc să ne împingem limitele și să ne provocăm să devenim mai buni, ne complacem într-o zonă de confort iluzorie, uitând că adevărata creștere apare în zonele de disconfort și provocare.
O altă perspectivă este că această alegere a prietenilor mai puțin dotați poate reflecta și o lipsă de încredere în propria noastră valoare. Ne temem să fim eclipsați de excelența celorlalți, iar soluția găsită este de a ne construi un cerc social în care suntem vedetele indiscutabile. Cu toate acestea, acest tip de relație este fragil și vulnerabil la schimbare. În loc să ne concentrăm pe dezvoltarea personală și pe învățarea de la cei mai talentați decât noi, alegem să ne izolăm într-o bulă iluzorie de superioritate.
Aspirația de a fi în preajma celor extraordinari se ciocnește adesea de instinctul nostru de a ne simți superiori. Alegerea de a ne înconjura de oameni mai puțin dotati poate oferi un sentiment temporar de confort, dar poate avea consecințe negative asupra dezvoltării noastre personale și profesionale. Este esențial să fim conștienți de această tendință și să ne asigurăm că cercul nostru de prieteni nu devine un obstacol în calea propriei noastre creșteri și evoluții.
Cu 20 de ani în urmă, atunci când am gândit cele de mai sus, inconştient îmi căutam prieteni pe care să îi pot domina intelectual. Ţeseam în jurul meu o plasă care să mă apere de oamenii inteligenţi, căci ei îmi trezeau temeri şi complexe. Cu greu am reuşit mai târziu să rup plasa în care alunecasem de bunăvoie…
Despre un alt tip de joc periculos am scris aici: Manipulare si control emotional
Ce au ţesut colegii mei cu cele 12 cuvinte (aburcat, megiesi, oleaca, teios, palamida, leoarca, harb, adastat, invalatuciti, mat, cilibii, spanciulite) puteţi afla verificând tabelul.
Spanciulite… am învățat un cuvânt nou astăzi. Mulțumesc, Vienela!
Tot astazi l-am invatat si eu, sincera sa fiu. Daca nu era joaca aceasta de-a cuvintele impuse… :)))
Ti-am salvat blogul pe unul dintre blogurile mele, sa nu te pierd. :)
Trebuie să recunosc că nu ştiam ce înseamnă “cilibii”. Iar pălămida o ştiam mai mult în sensul peştelui marin! :)
Am descoperit si eu doua cuvinte noi cu aceasta ocazie: teios si spanciulite. :)))