Jarul a dat, jarul a luat

Mi-am lăsat cerul să coboare, i-am căutat aromele de brad, m-am hrănit cu puful norilor săi, mi-am numărat fulgerele și m-am împodobit cu stelele sale. Cerul meu a continuat să fie senin, să zâmbească albastru spre umbrele tot mai palide ce se îndepărtau speriate. Am lăsat focul să învăluie petele din cer, să purifice aer, și apă, și viață. Petele s-au estompat, apoi au dispărut, înghițite de uitare.

În ierbar am așezat o plantă rară, cu frunza intactă, cu petalele dormitând leneșe, cu mirosul pierdut undeva în câmpul pustiu. În locul icoanei mi-am pus un vechi papirus fragil, și m-am închinat lui o clipă lungă, făcând o cruce din cuvinte așternute alandala.

Din fumul de țigară am desenat povești. Jarul le-a dat viață, jarul le-a luat viață. Multe dintre ele au ajuns în scrumiera plină de cenușă, sub forma unui trist suvenir ce se va pierde în vânt. Celelalte vor dăinui, cu aromele de tutun și vrajă imprimate în memoria lucrurilor, a oamenilor…

Trimite la mine toate tigarile, sa le fumez in linistea casei, ca mai apoi sa scriu povesti in fumul lor. Fac asta dintotdeauna si, de cand am blogul, pe unele dintre ele le astern aici. Unele sunt doar povesti venite din imaginatie, altele sunt absolut reale. Le-am impartit pe categorii, ca sa nu creez confuzii in mintea nimanui.

Am pus pe blog multe idei care mi-au tavalit mintea in noptile cand nu puteam sa adorm sau cand ma trezeam din cauza ca visul devenea deodata aproape real si ma speria. Cu mirare si incantare observ cum blogul meu devine tot mai stufos, tot mai plin de pagini pictate in cuvinte.

Nu e nici un secret in faptul ca imi place sa scriu si ca o fac cat de des am ocazia. Totusi, in lipsa tigarilor nu ma pot concentra si nu scriu deloc.