Mi-am lăsat cerul să coboare, i-am căutat aromele de brad, m-am hrănit cu puful norilor săi, mi-am numărat fulgerele și m-am împodobit cu stelele sale. Cerul meu a continuat să fie senin, să zâmbească albastru spre umbrele tot mai palide ce se îndepărtau speriate. Am lăsat focul să învăluie petele din cer, să purifice aer, și apă, și viață. Petele s-au estompat, apoi au dispărut, înghițite de uitare.

În ierbar am așezat o plantă rară, cu frunza intactă, cu petalele dormitând leneșe, cu mirosul pierdut undeva în câmpul pustiu. În locul icoanei mi-am pus un vechi papirus fragil, și m-am închinat lui o clipă lungă, făcând o cruce din cuvinte așternute alandala.

Din fumul de țigară am desenat povești. Jarul le-a dat viață, jarul le-a luat viață. Multe dintre ele au ajuns în scrumiera plină de cenușă, sub forma unui trist suvenir ce se va pierde în vânt. Celelalte vor dăinui, cu aromele de tutun și vrajă imprimate în memoria lucrurilor, a oamenilor…