Izolată pe insulă, îmi îndulcesc amarul cu ciocolată

Izolată pe insulă, îmi îndulcesc amarul cu ciocolată

Știrile de aseară m-au bulversat. Știam că nu doar covid 19 trebuie să ne sperie, ci și urmările pe care le va aduce în lume. Nu m-am așteptat totuși să se întâmple atât de brusc și nici să fie atât de grav. Pentru că a apărut o nouă tulpină, iar virusul se răspândește cu repeziciune, țări din întreaga lume au decis, rând pe rând, să taie legăturile cu Marea Britanie.

Începând de aseară și până acum, la fiecare oră o nouă țară își închidea granițele pentru cei veniți din UK. Nu că aș fi avut de gând să plec undeva, dar știrile acesta m-au speriat. Mă simt izolată pe insulă. Mi-e teamă de ceea ce va fi anul viitor, căci orice om cu capul pe umeri își poate da seama că economiile lumii sunt la pământ și vor urma zile grele pentru statele pământului, ca și (sau mai ales) pentru oamenii de rând.

Îmi îndulcesc amarul cu ciocolată. Funcționează doar parțial, pentru că veștile rele vin întotdeauna grămadă, nu una câte una. Am încercat să intru într-un program cu diverse campanii pentru bloggeri. M-au respins pe motiv că nu am contul dezvoltat în jurul unei persoane. Ați înnebunit, oameni buni! Ce ar trebui să fac pe blog pentru a dezvolta conținutul în jurul persoanei mele? Să îmi pun poze dezbrăcată? Să umplu paginile de selfie-uri? Să le povestesc cititorilor câte dușuri am făcut săptămâna trecută? De câte ori am făcut sex?

Mă simt izolată. Pe insulă, pe blog, în viață. Încerc să îmi îndulcesc amarul cu ciocolată. Pun o poză oarecare pe pagina de facebook a blogului. Poate părea mai personală decât un link spre blogul meu personal, nu? Blogul pentru care EU plătesc domeniul, găzduirea și reparațiile. Trece o oră. Nu am nici o reacție. Nu like, nu share, nu comment. Pierdere de timp. Nervi. Dezamăgire. Neîncredere în forțele proprii. Tristețe. Ciocolata, atât de dulce de obicei, astăzi e al naibii de amară.

Aceasta este o postare personală, construită în jurul persoanei mele, folosind cuvintele mele. Cu bucăți din tristețea persoanei mele. Bip! Bip! Bip! Și încă un bip, că-s darnică în perioada sărbătorilor de iarnă. Credeam că decembrie este luna cadourilor imaginare, numai că realitatea mi-a lipit o palmă zdravănă peste ochi. Cadourile despre care povestesc aici sunt cât se poate de reale și nasoale. Bip!

Izolată pe insulă, îmi îndulcesc amarul cu ciocolată…