Skip to main content

Iute și furios 2015

De ce toată lumea tace? De ce nimeni nu anunță rezultatele turnirului la care am participat în prima zi de iarnă din acest an? Să fie oare invidioși pe mine pentru că m-am dovedit a fi iute și furios? În armura neagră și strălucitoare arătam ca un Darth Vader în miniatură. Aveam tot atâta răutate. Mulți s-au oprit în acea zi să mă pozeze. Încercau să dobândească faimă folosindu-se de realizările mele? Voiau numai să îmi caute nod în papură? Se pregăteau să facă un film despre mine? Nu știu și nu mă interesează. Mie să mi se spună de ce toată lumea tace. De ce nimeni nu anunță că sunt pe moarte? Sufăr cumplit. M-au văzut cât sunt de iute. Au încercat să mă prindă și nu au reușit. Au simțit tăria brațelor mele pe piele. S-au temut, știu sigur. Le-am văzut teama în priviri, i-am văzut cum lăsau orice treabă pentru a mă căuta când atacam pe neașteptate. Lași! Credeam că tendința de a distruge orice dușman otrăvindu-l a dispărut odată cu moartea ultimului Borgia sau cu a faimoasei Caterina de Medici. Mă înșelam. În anul 2015, lașii apelează tot la otravă pentru a face să dispară un dușman de temut. Bine că nu le-a trecut prin cap să mă ardă pe rug pentru vrăjitorie sau ritualuri satanice. Da, aveți dreptate, nici moartea ce mă așteaptă nu e plăcută. Otrava își face lent efectul, mă chinuie. Parcă aș fi înghițit tone de ardei usturat. Sunt iute și furios. Mușc din carne vie și mă hrănesc cu sânge. Astăzi, mai mult ca oricând. Mi-e foame de Bruno! Mi-e foame de viață!

Trăiți cu demnitate! Vă las cu bine!

Puricel,

erou nerecunoscut,

vlăstar de stirpe regală,

singurul stăpânitor al regatului Blănos Pufos Puricos Brunos

Legenda spune că Puricel nu a regretat nici măcar o clipă că nu a rămas în iarba unde se născuse. Tăria sa de caracter și spiritul competitiv au impresionat o lume. Nu-i simplu să te naști atât de mic, să ai atâta putere, să participi la competițiile uriașilor și să îi învingi rușinos. Nu-i simplu să mori cu demnitate când otrava îți atacă trupul miniatural și până în ultima clipă să te răzbuni pe dușman atacându-l iute și furios. Regrete eterne, Puricel!

Comments
  • Diana December 4, 2015 at 12:47 pm

    Până acum, o poveste frumoasa despre purici n-am mai citit vreodata! :)) Mai ca mi-e drag de Puricel. 🙂

    • Vienela December 5, 2015 at 6:42 pm

      Probabil si el te-ar fi indragit pe tine… 😀 Dupa cum vezi, a murit dezamagit de oameni. :)))

  • Loredana Buciumeanu December 4, 2015 at 1:04 pm

    Această versiune de “iute şi furios” îmi place. Of, of, Puricel! ;))

    • Vienela December 5, 2015 at 6:43 pm

      Hi, hi, multumesc! Cuvintele tale vor ramane aici si poate Puricel va avea intr-o zi ocazia sa se intoarca si sa le citeasca. :)))

  • Grişka December 5, 2015 at 8:31 am

    Miao, aici au ajuns mai mulţi eroi din ăştia – un mic detaşament de imigranţi clandestini, desprinşi pesemne din blana Ursului (aşa se numeşte dulăul de la ţară, care ţine morţiş să-mi îmbrăţişeze cât mai des bipedul). Eu tocmai scăpasem de zgăriţă şi m-am trezit pe nepusă masă cu una nouă în jurul gâtului, drept care am stat supărat şi nu m-am lăsat atins de bipezi vreo două ore. Iar nepoftiţii musafiri ţopăitori n-au fost primiţi cu pâine şi sare, ci cu o armă chimică pufăitoare, la care s-a adăugat şi una care scuipă abur fierbinte. Bipezii şi-au sărbătorit victoria, dar cruzimea lor m-a oripilat. Şi când mă gândesc că, în viziunea lor, noi, pisicile, chinuim bieţii şoareci. Poate o fi şi aşa, dar măcar îi ucidem şi ghearele şi colţii cu care ne-a dotat natura, nu apelăm la arme de nimicire în masă.
    N-am dreptate?

    • Vienela December 5, 2015 at 6:49 pm

      Of, Griska, pentru un intreg detasament se iese la arme cu frunze si flori… 😀 Noi am incercat zgardita pentru Miti, pe vremea cand era singurul patruped al casei. In loc sa omoram puriceii, am fost la un pas sa pierdem pisica. Habar nu aveam pe atunci ca e alergica la 1000 de chestii. 🙂 Acum folosim pipete. Sunt mai scumpe, dar au efect garantat si contin nu stiu ce antihistaminic. 😉
      Cu rusine ma vad nevoita sa iti dau dreptate. Nu-i animal pe pamant mai crud decat omul!

      • Grişka December 7, 2015 at 4:38 pm

        Când eram mic (adică aveam vreo cinci-şase luni, dar mă lungisem deja cât o pisică în toată firea), o zgărdiţă m-a scăpat de o armată de purici (cu care nu se ştie cum mă pricopsisem, de deja stăteam numai în casă de vreo trei luni). După ce mi-au pus-o bipezii, m-a luat somnul. Am dormit pe un cearşaf alb şi m-am trezit înconjurat de vreo zece puricei, care căzuseră morţi din blăniţa mea. Şi-au mai căzut şi-n următoarele două zile, dar din ce în ce mai puţini. Şi gata, i-am înfrânt!!!

        • Vienela December 8, 2015 at 5:46 am

          E destul ca un biped sa aduca in casa un purice. Veterinarul nostru spunea ca animalele au temperatura corpului mai ridicata decat a umanilor si purici prefera locurile calde. Probabil aratai ca un Gulliver intre purici. :))))

  • Iote December 5, 2015 at 9:38 am

    Sa inteleg ca Bruno s-a dus? N-as vrea sa-mi raspunzi DA!

    • Vienela December 5, 2015 at 9:45 am

      Nu, s-a dus puricele care il ciupea. :)))

  • Alex Ciocan December 5, 2015 at 12:13 pm

    regatul Blănos Pufos Puricos Brunos??? hai ca am trait sa o citesc si pe asta :)))))))))

  • Cristian December 6, 2015 at 3:08 pm

    Vai, ce sfârșit crud pentru un erou blănos!

    • Vienela December 7, 2015 at 1:25 pm

      Eroul nu era blanos. Avea o armura neagra si stralucitoare, iar sub armura doar piele goala, sa nu se incinga. :p

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.