Despre frumuseţe s-au scris mii de cărţi, au cântat-o poeţii în cele mai neaşteptate feluri, arta abundă de opere frumoase sau care preaslăvesc frumuseţea, armonia culorilor şi a formelor. Şi totuşi, ce ştim despre frumuseţe? Ce este ea? Cum o măsurăm?
DEX-ul ne spune că frumuseţea este un ansamblu de calităţi care desfată privirea sau auzul. Dar au ajuns până la noi vorbe din bătrâni, care spun că “nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” sau că “ce-i frumos, îi place şi lui Dumnezeu”. Şi atunci, cine decide ce este frumos şi ce nu?
Mi s-a întâmplat de multe ori să mi se pară frumos/frumoasă o porţiune de cer, un om, o floare, o melodie, un tablou, o culoare, un peisaj, o fotografie, un obiect de îmbrăcăminte, o poezie, un animal, o sculptură şi să descopăr că altora nu le plăcea absolut deloc. Sunt convinsă că toţi am întâlnit astfel de situaţii, că tuturor ni s-a întâmplat chiar să strâmbăm din nas auzind că altora le plăcea un ceva ce nouă nu ne spunea nimic, nu ne atrăgea cu nimic.
Poate că în materie de artă ne înşelam, pentru că nu toţi avem ochiul şi sufletul pregătit să aprecieze operele artiştilor, poate nu avem educaţia necesară.
Dar chipul unui om mie îmi spune ceva, ţie altceva. Mie îmi place, ţie poate nu. Şi aici ne întâlnim cu expresia “gusturile nu se discută”. Nu le discutăm, dar le înţelegem? Mulţi spun că frumuseţea vine din interior în cazul oamenilor. Deşi ştiu că unii oameni, chiar mai urâţei, au acel ceva care atrage privirile, acel ceva care vine din frumuseţea sufletului, nu pot să nu remarc pe stradă oameni despre care nu ştiu nimic, dar care au trăsături frumoase, armonios îmbinate. Înainte de a cunoaşte sufletul unui om(oare chiar reuşim vreodată? ), îi vedem chipul, îi vedem exteriorul.
Chiar dacă avem gusturi diferite în materie de frumuseţe, toţi reuşim să remarcăm când ceva este frumos, toţi admirăm ceea ce este frumos, toţi ne lăsăm atraşi de ceea ce este frumos.
Şi atunci, de unde vine expresia “iubitor de frumos” ? Oare există şi expresia “iubitor de urât” ? Oare există şi oameni care iubesc ceea ce este urât, doar pentru că este urât?
Eu iubesc frumosul
Si ce este frumosul pentru tine? Ce consideri ca este frumos? :-P
Cred ca exista doua situatii diferite cand vorbim de gusturi. Una e sa-ti placa fata unui om vorba ta, si alta e sa-ti placa un tablou.
In timp ce oamenii, florile, peisajele etc. sunt lucruri naturale si deci frumusetea lor e destul de subiectiva, cand ne referim la lucruri create de om (obiecte de arta, muzica, mancare etc.) “frumusetea” lor devine putin mai obiectiva, incadrata in niste criterii. E adevarat ca gusturile nu se discuta, dar ele se educa.
Din cauza asta unele tablouri sunt mai valoroase decat altele, unele mancaruri sunt mai apreciate decat altele, din cauza asta exista whiskey-uri bune si whiskey-uri proaste.
Oamenii care se educa intr-un anumit domeniu o sa inteleaga de ce frumusetea acestor lucruri e oarecum obiectiva. Ok, s-ar putea sa ai gusturile tale si sa iti place mai mult Renoir decat Monet, dar cred ca intelegi de ce amandoua sunt oarecum in aceeasi categorie. In timp ce unui om care n-are nici o treaba cu pictura s-ar putea sa considere mai frumos un tablou no-name si fara valoare in lumea artei.
Cred ca la asta se refera oarecum “iubitor de frumos”, un om educat intr-o categorie de lucruri create de om. Pe cand daca tie ti se pare extraordinar de frumoasa o anumita pisica neagra si altul spune ca preferata lui e alta alba, nu e un lucru care se poate dezbate, in termenii astia frumusetea e relativa.
Gusturile nu se discuta…Asta e regula de baza dupa care imi traiesc eu viata..Nu poate sa ne placa la toti acelasi chestii…
Frumosul e o armonie care vibreaza cu starea ta de spirit dintr-un anumit moment. Cand iti place o pictura, acole e o armonie de dimensiuni, culori etc. Cand iti place o melodie e o armonie de sunete. Mie personal se poate sa imi placa o melodie azi, dar maine sa nu-mi mai placa pentru ca am alta stare de spirit care nu e in concordanta cu melodia.
“E frumos ce-mi place mie,
Nu-i frumos ce-ti place tie”
Cam asa ceva….. Eu nu cred ca poti definii cu adevarat frumusetea!
De exemplu: o femeie poate fii foarte frumoasa fizic, dar cu un caracter foarte urat. Cum este atunci? Frumoasa sau urata?
Incerc eu sa dau cateva exemple din ceea ce inseamna frumos pentru mine.
-un apus/rasarit de soare
-o gradina ingrijita
-oameni care zambesc
Probabil ca frumosul tine de o anumita armonie.
Am dat-o-n filozofie! :)
Nu stiu daca există şi oameni care iubesc ceea ce este urât, doar pentru că este urât. Fiecare iubeste ceea ce ii pare frumos.
depinde, există și urât frumos
Aici cam asa este. Niciodata nu poti sti daca ce e frumos pentru tine este frumos si pentru altul, fiecare om are o preferinta, o placere. De asta si este greu uneori sa gasesti prieteni adevarati, sau persoane in general pe care sa le intelegi si care sa te inteleaga. Cred ca totul tine de gust si atunci cand esti pe aceeasi unda cu cineva, totul merge ca “uns”.
Bacovia era iubitor de urat. :lol: Nu stiu de ce el mi-a venit in minte cand am citit asta.
Eu iubesc tot ce e, fie urat fie frumos …
Nimanui nu-i place fruratul? :)
Cred ca tine si de starea pe care o avem in momentul in care privim spre ceva anume. Uite de exemplu, daca sunt suparata sau cu gandurile in alta parte, nici floarea mea preferata nu mi se mai pare asa fantastica .. Deci sunt in stransa legatura ..Plus ca sunt anumite lucruri care dupa parerea mea sunt frumoase, dar in opinia altuia sunt cele mai urate posibile..
@vienela ai pus o intrebare retorica :). Poate si eu iubesc ceva pe care altcineva il uraste, deci ce raspuns preferi la intrebare?
Exista o estetica a uratului. Despre asta vorbea Arghezi…
Lucruri urate se transfigureaza prin talent…
Dar oricum, e foarte discutabil ce e frumos si ce e urat. Ceva ce mie imi place s-ar putea ca altuia sa-i apara ca find grotesc… Si viceversa.
Ai intrat intr-o mare discutie filosofica…neelucidata inca.
Arghezi, Baudelaire, Bacovia……da, chiar exista o estetica a uratului si probabil ca vine din faptul ca este parte integranta a vietii pana la urma
Nu ramanem tineri si frumosi, ne imbolnavim, ne “erodam”, lucrurile din jur se schimba, frumusetile materiale se irosesc. That s life :)
Cand vine vorba de frumos eu ma ghidez dupa ochiul meu :))
Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi, spunea Arghezi. Estetica uratului. Exista. :)
Eu sunt de parere ca sunt doua discutii aici. Prima este cea in care discutam ce se califica drept “arta”. In cazul asta, cum zicea si Anda, avem criterii mai mult sau mai putin clare/complexe de clasificare. Exista oameni instruiti in fiecare domeniu artistic capabili sa sa faca clasamente. De regula, daca-s seriosi, au argumente obiective pe care le pot explica profanilor ca noi. Oricine face un efort si citeste suficent, intelege macar o parte din criterii pentru care ceva a devenit (sau nu) opera de arta.
A doua discutie, si unde tind sa nu fiu de acord cu Anda, este ce ne place noua. Nu e obligatoriu ca ceva considerat arta sau artist celebru sa ne si placa. Nu avem dreptul sa-i disputam statutul de arta. Asta nu. Ca n-avem caderea si instructia. Dar avem dreptul sa discutam daca ne place. Tot cu argumentele. De exemplu iti pot face o lista de mari artisti care nu-mi plac. Cam stiu si de ce nu. Nu disput ca-s artisti! Nici macar ca-s mari artisti. Dar pur si simplu mie nu-mi vorbesc. Daca statutul de arta e obiectiv, in contrast receptarea artei este cat se poate de subiectiva. Degeaba imi insira cineva de ce Turgheniev este un mare scriitor. O fi, dar mie tot nu-mi place cum scrie. :)). Din punctul de vedere al perceptarii artei, educatia ajuta nu zic nu (cineva care sa te tina de mana sa-ti arate unde sa te uiti ca sa vezi geniul aluia), dar in opinia mea nu e o chestie reprobabila sa ai pareri chiar si neinstruite despre ceea ce-ti place tie. Si nici nu trebuie sa ai/oferi scuze. Perceptia artei e ceva total personal si intim. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce-ti place. Nici nu poate de altfel. Ci doar eventual sa-ti arate ce vad ei la ceva ce cu tine nu vibreaza.
Cat despre gusturile nu se discuta. Nu se discuta fiindca e inutil. E o chestie prea subiectiva. Si e rost de scandal cand se incing spiritele. Asa cum nu se discuta bani, politica si religie. Intotdeauna se gaseste unul sa le stie pe toate si sa vrea sa le bage pe gatul altora. Pe vremuri astia care “tineau microfonul” erau sutuiti din start si cu aplomb. Dar scandalul era cam unilateral (1 vs 1). Plicticos pentru restul. Ce se aproba insa erau barfele. Desi cu potential rost de scandal, erau totusi interesante pentru toata lumea. Pe cand parerea doamnei cutarescu despre frumusetea zambilelor pictorului X nu intereseaza pe nimeni :P.
Cred ca exista doua tipuri de frumusete aceea pe care doar tu o observci si incate cateva persoane , frumusetea accentuata de sarm…si etalonul de frumusete ceva in genul lui Johhny Deep sau Brad Pitt…