Skip to main content

Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Îţi mai aduci aminte, doamnă? Eu revăd şi acum ţigările “vogans” care ţie îţi plăceau atât de mult şi care pe mine mă sufocau. În jurul nostru mirosea a biscuiţi mucegăiţi şi-a râs vesel de adolescente fără griji. Între noi parcă nu existau secrete; îţi povesteam totul, îmi povesteai totul. Trăiam cu impresia că ne completăm de minune. Poate chiar aşa era. Târziu mi-am dat seama că micile noastre răutăţi îi răneau pe alţii, că mulţi ne credeau rele, arogante, lipsite de sensibilitate. Poate chiar aşa eram. Sau poate nu. Mi-e dor uneori de noi, cele de atunci. 

Viaţa ne-a despărţit pentru o lungă bucată de timp. Mă gândeam uneori la tine, zâmbeam amintirilor, închideam uşa ce ducea spre trecut şi trăiam. Nu ştiu ce a însemnat pentru tine regăsirea. Pe aici au plutit norişori roz, s-au aprins artificii, s-au izbit de mal valuri cu lapte şi miere. Nu a trecut prea mult timp până când ţi-ai dat seama că nu (mai) eram cea pe care o ştiai. Nici mie nu mi-a trebui prea mult timp pentru a înţelege că vechea legătură fusese ruptă. Aş fi încercat să construiesc alta, dacă aş fi simţit că vrei şi tu. Dar nu, ai ales să mă răneşti şi să dispari.

Au mai trecut nişte ani peste noi şi peste amintirile noastre. Mi-a trecut supărarea. Mi-am acoperit cicatricea cu o eşarfă colorată. Într-o dimineată (27 iulie 2015), din senin, gândul meu s-a întors spre tine. Coincidenţă? Semn? Nu contează… Te-am căutat, te-am spionat, am aflat. Aş fi vrut să te îmbrăţisez, să-ţi fiu alături, să-ţi spun că îmi pasă. Mi-am amintit că nu mă vrei. Am tăcut. Atâta timp cât nu citeşti aceste cuvinte, e ca şi cum aş păstra în continuare tăcerea. Dacă le vei citi, vei ştii că îmi pasă…

Comments
  • Nusa August 18, 2015 at 12:42 pm

    A bate la porti inchise si cheie aruncata nu poate aduce prea mult bine, ca sa nu zic altfel!

    • Vienela August 18, 2015 at 12:46 pm

      Nu, nu bat la porti inchise. Ea nu va citi niciodata aceste randuri. Doar ca am simtit nevoia sa ma eliberez. Purtam de aproape o luna in suflet imaginea si povestea tragediei ce i-a lovit familia…

      • Nusa August 18, 2015 at 1:00 pm

        Cuvantul tragedie ar putea fi o explicatie. Poate nu ar fi rau sa-i mai dai o sansa!

        • Vienela August 18, 2015 at 1:03 pm

          Nu stiu… E greu de luat o decizie in asemenea situatii. Poate daca o faceam in ziua cand am aflat, sub impulsul momentului…

  • trenda August 18, 2015 at 2:28 pm

    Cred ca s-ar bucura daca o contactezi… in special acum cand trece prin momente grele…

    • Vienela August 18, 2015 at 2:33 pm

      As vrea sa pot crede si eu cu atata tarie… Dar nu voi afla niciodata daca nu incerc, nu? Of, o parte din mine ar fugi spre ea sa o imbratiseze si sa ii fie alaturi, iar cealalta parte striga tare “NU’.

      • trenda August 20, 2015 at 6:49 am

        Stii ce se spune: “Capul plecat, nu este taiat…!”. Incearca… Sunt convinsa ca daca o intampini cu bunatate, nu te va respinge. Poate ca la fel ca si tine, la ultima intalnire, ea te-a gasit pe tine distanta, o straina… Daca te vei duce cu inima deschisa si vei sterge ultimii ani dintre voi, sigur vei primi aceeasi caldura sufleteasca 🙂 !

        • Vienela August 31, 2015 at 7:03 am

          Voi incerca astazi. Am avut o perioada extrem de aglomerata. E prima zi cand intru cu adevarat pe blog si pe fb, dupa aproape doua saptamani.

  • Naica August 18, 2015 at 7:04 pm

    Iubirea aproapelui,uita si iarta….Avem prea putini prieteni de suflet,ca sa pierdem unul,eu asa cred…

    • Vienela August 18, 2015 at 7:08 pm

      Eu nu am vrut nici o clipa sa o pierd. Si habar nu am cum se tine dusmanie pe oameni. Doar ca ma tem de usile inchise…

  • Silvia August 21, 2015 at 2:46 pm

    Oare de ce se intampla asa?Exact asta mi s-a intamplat cam acum o luna!Oare asa mult ne schimbam?

    • Vienela August 31, 2015 at 7:04 am

      Da, cred ca viata ne schimba pe toti. Pe unii in bine, pe altii… 🙁

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.