Îți lipsește seva

Te dai un pas înapoi, pui o mână streașină la ochi, să nu te deruteze soarele cu dinți, și privești. Îi vezi crescând ca niște feți-frumoși. Dar asta nu-i poveste. Te miri de înverzirea lor, apoi de rodul negru – otravă aruncată-n lume fără avertisment și fără antidot. Toamna care coboară peste pământ îți dă fiori. Frunzele roșiatice se aștern, covor, pe asfaltul care geme sub pașii ultimilor rătăciți. Rămași fără protecție, feții-nu-prea-frumoși caută să ascundă rolul pe care l-au avut cârceii în evoluția spectaculoasă de la sămânța rătăcind în vânt și până la planta viguroasă, invazivă, de astăzi. Iarna este aici. De neoprit.

Făt-Frumos, nici măcar gheața în care te învelești nu mă poate împiedica să-ți deslusesc conturul, să observ că îți lipsește seva și că metodele prin care ai urcat până în vârful scării s-au așezat, ca niște putrede noduri, peste poza pe care o afișezi când te privesc.

Toți Feții-Frumoși se chircesc sub vorbele-ți dure. Le întorci spatele și pleci pe drumul tău, către hibernare, întrebându-te dacă nu cumva și de această dată se prefac, așteptând momentul cândvor putea înmuguri iar.

Cred ca am mai scris pe undeva despre cum ar trebui citit tipul acesta de articole. In general incep de la o poza. Adica o vad si in minte mi se trezeste ideea unui articol. Insa exista si situatii cand sunt nervoasa pe cineva si, ca sa nu imi ridic poalele in cap, aleg sa scriu in acest mod, ca la final doar sa ilustrez articolul cu o poza potrivita. Ca omul sa se intrebe mereu daca a fost doar o cioncidenta sau daca intr-adevar am scris despre el, ca o manusa invizibila care l-a plesnit peste obraz.

Alteori, tipul acesta de scriere poate fi doar un omagiu adus cuiva, fara ca totusi sa rostesc nume. Veti gasi o multime pe blogul meu.