Împlinisem cam 12 sau 14 ani când mama mi-a făcut cadou primul ceas de mână. Fusese ceasul ei, iar mie îmi plăcea la nebunie, pentru că era finuț, abia vizibil datorită curelușei subțiri, dar avea ecranul luminos (sau poate aveam eu vederea mai bună pe atunci). L-am pierdut după aproape un an, când l-am uitat pe o bancă în parc, în timp ce mă plimbam cu patinele. A urmat un ceas sport, primit cadou de la tata, pe care, la rândul meu, după câțiva ani i l-am făcut cadou unui văr.
A urmat un ceas de damă, cumpărat din primii bani pe care i-am câștigat eu, ceas care s-a dovedit a fi foarte prost. S-a defectat după doar câteva zile. Reparația lui costa mai mult de jumătate din prețul pe care îl plătisem, așa că am renunțat la idee. După apariția telefoanelor mobile, care aveau și au, printre altele, și ceas afișat la vedere, mi-am spus că epoca ceasurilor de mână a apus și am renuntat la a-mi mai cumpăra vreunul.
Totuși, pentru băiatul meu a cumpărat mama, când el avea vreo zece ani, un ceas bărbătesc, model sport, foarte elegant și funcționând perfect. O singură problemă a adus acel ceas: copilul nu reușea să se mai concentreze la ceea ce se preda în clasă, ocupat fiind cu privitul minutarului și secundarului, tot mai dornic să audă clopoțelul care anunța terminarea orei. Sigur că i l-am confiscat când am aflat și l-am lăsat să îl țină la mână numai acasă, în weekend.
Cu toate aceste idei în cap, târziu mi-am dat seama că un ceas elegant la mână oferă oricărui om o altă prestanță. De ce oare am refuzat atâția ani să îmi cumpăr un ceas drăguț, pe care să îl port numai pentru pura mea plăcere, poate și ca înlocuitor de brățară, sau pentru a-mi schimba puțin aspectul ținutelor purtate? Habar nu am, dar știu sigur că mi-a intrat în cap ideea de a-mi cumpăra un ceas anul acesta, un ceas care să mă reprezinte și să mă facă să mă simt bine, chiar dacă, din obișnuință, o perioadă mă voi uita tot pe telefon pentru a afla cât este ora.
Nu, ideea nu mi-a venit mie, ci soțului meu, care vede cum colegele lui își schimbă ceasurile de la mână mereu, cât de încântate sunt atunci când văd alte și alte ceasuri de damă, sport sau de orice alt fel, dar toate la fel de simpatice. M-a luat la întrebări, mirat că eu nu am nici măcar un ceas de mână în casă și mi-a trezit dorul de a purta așa ceva, mai ales că de curând am admirat și eu la o prietenă un ceas finuț, abia cumpărat.
Sotul tau admira ceasurile de mana ale colegelor lui de serviciu ? Zau, mi se pare ceva cam dubios la mijloc…ia sa il intrebam pe un alt sot care e in campul muncii, de ex pe Vladen, el admira oare ceasurile de mana ale colegelor lui de la serviciu ?
Raule ce esti! Nu am spus ca admira ceasurile colegelor, ci ca se mira de indiferenta mea fata de orice tip de ceas. :)))
vezi ce grija are Rudolph de tine? :)
si mie imi plac ceasurile, cu mecanism in mod special, si citind ce ai scris, imi dau seama ca nici eu nu am mai purtat un ceas de mult prea mul timp…
sa fi venit iar vremea ceasurilor?
pentru noi doua inclin sa cred ca da:)
Da, e tare grijuliu uneori… :)
Sigur, a sosit vremea ceasurilor noastre, indiferent daca altii vor mai purta sau nu. :)
Sa sti ca si mie imi plac ceasurile de mana si le cam schimb in functie de imbracaminte…le port cam de accesoriu , pe unele….nu de nevoie , mai ales ca , pentru a citi ora pe cadran , am nevoie musai de ochelari… :D
Sa stii ca imi voi cumpara si eu un ceas anul acesta. Macar unul, chiar daca il voi folosi doar asa, pe post de acesoriu. :)
Sa stii ca de un timp ma bate gadul sa-mi cumpar si eu(din nou) un ceas de mana. Am avut destule de-a lungul timpului, dar fiecare a patit cate ceva: unul mi-a fost furat, altuia i-am spart geamul. La cel la care tineam cel mai mult s-a deteriorat bratara. Ultimele (doua) ceasuri mi le-a adus mama din Italia. Nu le-am purtat niciodata…
Cum de nu mi-am adus aminte de ceasul pe care l-a primit Ionut de la niste prieteni de-ai mei din Italia? S-a cam stricat incuietoarea la bratara si a refuzat sa il mai poarte. Cred ca zace pe undeva, intr-un sertar…
Mai ales pentru femei, ceasul poate fi şi o podoabă. Adevărul e că nu ies din casă fără un ceas la mână. O singură dată mi s-a întâmplat să n-am un ceas la mine şi mi-a fost foarte greu, deşi aveam două telefoane mobile care arătau ora. Unde mai pui că-ţi şi plac. Cred că am vreo zece, dar port prin rotaţie numai trei dintre ele.
…că-mi şi plac.