Împlinisem cam 12 sau 14 ani când mama mi-a făcut cadou primul ceas de mână. Fusese ceasul ei, iar mie îmi plăcea la nebunie, pentru că era finuț, abia vizibil datorită curelușei subțiri, dar avea ecranul luminos (sau poate aveam eu vederea mai bună pe atunci). L-am pierdut după aproape un an, când l-am uitat pe o bancă în parc, în timp ce mă plimbam cu patinele. A urmat un ceas sport, primit cadou de la tata, pe care, la rândul meu, după câțiva ani i l-am făcut cadou unui văr.

A urmat un ceas de damă, cumpărat din primii bani pe care i-am câștigat eu, ceas care s-a dovedit a fi foarte prost. S-a defectat după doar câteva zile. Reparația lui costa mai mult de jumătate din prețul pe care îl plătisem, așa că am renunțat la idee. După apariția telefoanelor mobile, care aveau și au, printre altele, și ceas afișat la vedere, mi-am spus că epoca ceasurilor de mână a apus și am renuntat la a-mi mai cumpăra vreunul.

Totuși, pentru băiatul meu a cumpărat mama, când el avea vreo zece ani, un ceas bărbătesc, model sport, foarte elegant și funcționând perfect. O singură problemă a adus acel ceas: copilul nu reușea să se mai concentreze la ceea ce se preda în clasă, ocupat fiind cu privitul minutarului și secundarului, tot mai dornic să audă clopoțelul care anunța terminarea orei. Sigur că i l-am confiscat când am aflat și l-am lăsat să îl țină la mână numai acasă, în weekend.

Cu toate aceste idei în cap, târziu mi-am dat seama că un ceas elegant la mână oferă oricărui om o altă prestanță. De ce oare am refuzat atâția ani să îmi cumpăr un ceas drăguț, pe care să îl port numai pentru pura mea plăcere, poate și ca înlocuitor de brățară, sau pentru a-mi schimba puțin aspectul ținutelor purtate? Habar nu am, dar știu sigur că mi-a intrat în cap ideea de a-mi cumpăra un ceas anul acesta, un ceas care să mă reprezinte și să mă facă să mă simt bine, chiar dacă, din obișnuință, o perioadă mă voi uita tot pe telefon pentru a afla cât este ora.

Nu, ideea nu mi-a venit mie, ci soțului meu, care vede cum colegele lui își schimbă ceasurile de la mână mereu, cât de încântate sunt atunci când văd alte și alte ceasuri de damă, sport sau de orice alt fel, dar toate la fel de simpatice. M-a luat la întrebări, mirat că eu nu am nici măcar un ceas de mână în casă și mi-a trezit dorul de a purta așa ceva, mai ales că de curând am admirat și eu la o prietenă un ceas finuț, abia cumpărat.