Skip to main content

Invitaţiile de nuntă între formalitate şi stilul definit

Se spune că fiecare îşi alege momentul perfect pentru a face pasul maturităţii, de a se căsători. Aparte de acest aspect vrem să fim convinşi că va dura o eternitate. Ştiai că cea mai lungă căsnicie este titlul aparţinând lui Herbert şi Zelmyra Fisher cu cei 86 de ani împreună? La fel ar vrea fiecare cuplu. Cu mici ezitări, cu acel “dacă” sau situaţii care se impun ca şi importanţă şi te fac să aduci acel “dar” în discuţie, căsătoria este un mare pas, deşi aparent- când vine vorba de petrecerea de organizat- este un vis şi o dorinţă pe care toţi o au. Poate nu putem urma exemplul Chinei care în fiecare zi înregistrează 26000 de cupluri care se căsătoresc, dar şi românii au cifre îmbucurătoare. Cu 90% dintre ei care condamnă concubinajul în defavoarea căsătoriei legale, tot mai mulţi trec pragul primăriilor şi al bisericilor pentru a-şi uni destinele.

Tot conform cifrelor statisticelor cea mai aleasă lună ca şi perioadă de oficializare a căsătoriei este iulie. Şi dacă vara este timpul propice pentru nunta ta, nu te-ai gândit că acest concept poate fi adoptat şi pentru stilul invitaţiilor de nuntă pe care urmează să le alegi? Ai ales data, locaţia, aproape toate detaliile ce întregesc decorul nunţii tale. Continui să visezi, căci nu mai e mult până la acea clipă, acea zi când totul se va concretiza. Şi ca să faci totul cunoscut invitaţilor tăi, invitaţiile de nuntă trebuiesc alese. O altă decizie, mii de gânduri, dileme despre ce stil anume ar fi cel mai expresiv atât pentru tine, cât şi ca o emblemă pentru întregul eveniment. Ce vei alege este acum un mare semn de întrebare, însă raportându-te la eveniment fiecare detaliu defineşte puţin câte puţin ceea ce invitaţia de nuntă ar trebui să fie.

Cum începe totul? Nimic mai simplu; la început doar vezi albume cu invitatii de nunta, sperând ca măcar una să te atragă atât de mult încât să îţi ia ochii şi captivat de design să alegi fără să mai eviţi. Nu vrei să auzi de la cei din jur “alege asta, este atât de elegantă”, “alege-o pe asta, are culori mai vii”. Şi nu este numai partea de exterior care îţi spune instant dacă este o invitaţie de nuntă ce ţie îţi exprimă bucuria evenimentului şi eleganţa tematicii. De la tipul de invitaţie până la culoare, textură şi conţinut şi până la forma sa sau modul de a se închide există detalii care împreună devin o invitaţie clasică, sobră sau modernă, exact aşa cum vrei să se definească evenimentul tău.

asiris_da_fata_si_card_da

Pagină după pagină descoperi noi şi noi tipuri. Invitaţiile de nuntă sunt variate şi aduc o dată cu asta o mare ezitare. Crezi că este ca şi când intuiţia ar trebui să funcţioneze, să-ţi dicteze către care să îţi îndrepţi privirea. Şi când ceva din interior nu reiese gândeşti practic. La fel de variate sunt şi preţurile şi în funcţie de bugetul de care dispui vei face o selecţie.

Sofisticate ca şi conceptul nunţii tale, cu o tentă funny din care să reiasă spiritul vesel al nunţii. Care te defineşte? Imaginaţia nu cunoaşte limite şi când perfecţiunea este ceea ce te îndrumă descoperi că invitaţiile de nuntă exprimă mai multe decât să vină numai cu setul de informaţie cu privire la detaliile nunţii. Cele cu mire şi mireasă ai zice că sunt o idee deja clasică, însă nu şi când vine vorba de forma lor, de imprimare în acest stil. Unele te invită să descoperi ce este în interior, cu o modalitate de deschidere alta decât cea obişnuită, tip evantai, cu o deschidere laterală. Ca un copil al cărui zâmbet satisfăcut că are o nouă jucărie, invitaţia de nuntă care o dată deschisă aduce un cadru al nunţii în miniatură şi în relif este un alt stil care schimbă percepţia clasicului.

Atingi o invitaţie şi simţi striaţiile, textura hârtiei. Hm, nu este simplă, însă în acelaşi timp vrei să îţi ofere acea senzaţie ca atunci când îţi atingi rochia de mireasă. O hârtie satinată, elegantă sau poate  prin simplitatea ei aducând o fineţe deosebită; transparenţa, broderia, micile flori sunt pentru fiecare în parte o nouă definiţie de stil. Bordurile, liniile de contur pun mai bine în evidenţă imaginea centrală, imprimeul său este departe de banal, decupajul sau conturul intialelor mirilor fiind un detaliu atât de realist în exprimare: voi doi, lumea voastră, o invitaţie care să vă plaseze în planul magnificului şi de la acest nucleu al iubirii să se nască întreaga poveste a nunţii…

 http://www.youtube.com/watch?v=d9bjdqKZwBw

Condiţionaţi poate de culori, cu nevoia de a imprima un text cu un anumit stil de scriere…  sunt atât de multe elemente care favorizează selecţia. Cu posibilitatea de a alege o invitaţie tip cu text inclus vei trece peste dificultatea de a compune povestea voastră, dincolo de partea romantică, aşternută pe hârtie să întrunească elementele necesare informării. Sau constaţi că alegând o invitaţie şi dorindu-ţi un stil anume de text nu vor corespunde una cu cealaltă în definirea întregului, ci fiecare în parte aduce o altă interpretare de stil. Pretenţiile cresc o dată cu fiecare tip de invitaţie pe care o vezi; până când ajungi să găseşti pe cea care dincolo de elementele de design te atrage, îţi dai seama că ai anumite cerinţe de la tine, de la eveniment. Acorzi totodată invitaţilor tăi informaţiile subtile despre tipul de eveniment, cel ce va impune o anumită ţinută, un cod în acest sens. Şi cum să nu fie aşa când a te căsători şi a trece prin experienţa nunţii planificate, ca şi alegerea invitaţiilor este acel unic timp din viaţa ta.

Raportat totul în planul imediat apropiat ca şi importanţă, cel al plăţii, invitaţiile de nuntă sunt pe măsura aşteptărilor, uneori surprinzătoare, căci ceea ce îţi place vine cu un preţ decent. Adaugă oferta completă căci vin cu plicurile incluse- pentru fiecare tip un plic care să corespundă ca stil, fie cel simplu, fie cel colorat- şi satisfacţia este cu mult mai mare. Partea de exprimare vizuală a ceea ce nunta ta va însemna este o misiune îndeplinită.

Comments
  • adriana May 30, 2013 at 2:16 pm

    Hmmm,intr-o zi machiaj si aranjari mirese,acum invitatii!! De cate ori ma gandesc la cele din urma ,imi amintesc ca numele nasilor au fost gresite….si ca restaurantul se numea Paradis.

    • Vienela May 30, 2013 at 3:21 pm

      :)) Este sezonul nuntilor si ar fi bine ca oamenii sa stie unde sa caute.
      Bine ca nu au gresit numele voastre, ca atunci era cu adevarat grav! :))

  • Javra May 30, 2013 at 2:24 pm

    Invitaţii de nuntă… E u tocmai am închiriat mobilier pentru nuntă. Toată lumea se căsătoreşte. Şi când te gândeşti că 50% dintre ei vor divorţa, iar oamenii ăia au peste 80 de ani de căsnicie…

    • Vienela May 30, 2013 at 3:23 pm

      Am aflat deja despre mobilierul tau!
      Am o matusa care ne spunea mereu ca este foarte simplu sa te casatoresti, ca nu iti trebuie decat un timbru de 5 lei (asta pe vremea cand lei erau lei). 🙂

  • albert.florentin May 30, 2013 at 2:31 pm

    @Javra…ei nu-i nimic ca acum divorturile se fac si la primarie si la notriat, deci nunti sa fie ca de divorturi nu o sa ducem lipsa!:)

    • Vienela May 30, 2013 at 3:23 pm

      Florentin, logica ne spune ca intotdeauna vor fi mai multe nunti decat divorturi. 😛

  • Adrian Balan May 30, 2013 at 3:14 pm

    Vienela, tu vrei sa ne pregatesti de o veste mare cu postarea asta si cea precedenta ???
    Mihai stie ?? :))))
    Ieri am vorbit cu o prietena si venise vorba de invitatii pentru nunta ei. Ai tras cu urechea?? 😀
    i-am dat linkul blogului tau pentru mai multe informatii

    • Vienela May 30, 2013 at 3:19 pm

      🙂 Cand mi-am deschis blog, am facut-o cu gandul ca intr-o zi nu voi mai fi si poate Ionut va dori sa ma cunoasca mai bine. Apoi mi-am dat seama ca blogul nu este ca un jurnal incuiat intr-un sertar si am renuntat la idee. Dar tot e bun la ceva blogul… Cand va dori baiatul meu sa se insoare, voi stii unde sa il trimit pentru invitatii de nunta, pentru orice va avea nevoie. 🙂
      Nu ii fac eu asemenea surprize lui Mihai… 🙂
      Din cate imi amintesc, ieri nu am stat pe skype si nici prin alte parti nu te-am vazut prea mult. E simpla coincidenta! 😛
      O astept cu drag!

  • Vladimir May 30, 2013 at 3:25 pm

    Daaaa, daaaa, eram foarte matur cand am luat-o :P. Aveam ceva barba! Portocalie…

    • Vienela May 30, 2013 at 3:28 pm

      :)) Voi sunteti niste fericiti! Putini se pot lauda ca s-au luat cand erau atat de tineri si au rezistat fara probleme.

      • Vladimir May 30, 2013 at 3:31 pm

        Pai eu zic ca uneori chiar ajuta sa fii foarte tanar. Esti mai maleabil, te adaptezi usor, n-ai atatea obiceiuri formate. Dar recunosc ca e o minune eu am fost un adolescent crunt de infect, mereu aveam initiative si cruciade si evident sfarseam in belele. Si m-a tinut adolescenta… Acum insa uite ce matur si responsabil si … si .. am ajuns! HA! 😀

        • Vienela May 30, 2013 at 3:43 pm

          :)))))) Mai stii ce credeam la inceput despre tine? :))Nu stiu de unde imi venise ideea ca esti mai in varsta decat mine, imi venea sa iti vorbesc cu dumneavoastra. :))

          • Vladimir May 30, 2013 at 4:14 pm

            :)))) AOLEO eram asa de sfatos? Inseamna ca m-am nimerit pilit pe blogul tau :)). Sau o fi fost un subiect serios, nu?

          • Vladimir May 30, 2013 at 4:15 pm

            Sau era fiindca eu vorbeam cu dumneavoastra? Eu asa vorbesc si cu fetitele de cateva luni. Doamnele si domnisoarele sunt dumneavoastra pana imi cer explicit sa incetez. Daca nu-mi cer, nu incetez (asadar toate bebelusele prietenelor mei sunt “stimata domnisoara” si sunt “sarut-manuite” :D)

          • Vienela May 30, 2013 at 4:20 pm

            Da, am gasit aici. Ai vrut sa ma induci in eroare vorbind atat de serios si folosind formule de politete straine bloggingului. 🙂 http://vienela.ro/cunoaste-te-mai-bine/

          • Vladimir May 30, 2013 at 4:53 pm

            Eram flamand! Si era subiect sensibil! 😀 In plus nu mai comentasem la tine si nu stiam daca ai umor. Eram precaut. Dar mai ales eram flamand…clar.

  • Sonia May 30, 2013 at 4:44 pm

    Fain articolul tău cu invitațiile. Pentru că sunt aproape de lumea nunților, o să îți spun că ultimul catalog (pe care l-am văzut doar în treacăt, din lipsă de timp) este plin de pietricele și pietroaie sclipicioase și colorate. Deloc pe gustul meu, sunt foarte curioasă dacă o să aibă succes. Începutul sezonului din acest an mi-a adus două surprize. Băieții parcă au mai multă răbdare la alegerea invitațiilor (parcă au mai renunțat la “care îți place ție”) și au început să aibe succes invitațiile cu plicuri sau accesorii nefre (care mie îmi plac foarte mult).
    Serios statisticile spun că iulie este luna cea mai “plină”? Statistica mea zice că august. 🙂

  • mihaela pojogu May 30, 2013 at 5:09 pm

    Online am dat si eu comanda de ale mele, sa fi fost de pe asta? ..ce-a mai trecut timpul 🙂

    • mixy May 31, 2013 at 9:30 am

      De-as fi stiut si eu la vremea mea… Dar nu-i nimic, nu-i timpul trecut 😀

  • psi May 30, 2013 at 5:59 pm

    pe vremea mea… 😆
    adevărul este că atunci când eu m-am căsătorit lucrurile erau cu mult mai simple. invitaţiile noastre au fost comandate la tipografie şi au fost simple, aşa le-am dorit. (da, mai păstrez şi acum una) dar am primit anul trecut o invitaţie de nuntă… neagră. a fost puţin şocant…

  • Rudolph Aspirant May 30, 2013 at 6:09 pm

    Ce chestie…chiar ieri citeam in mass+media locala daneza ca niste cercetatori istorici arheologi au determinat ca la vremea Egiptului Antic, majoritatea femeiilor ramaneau insarcinate in luna iulie, deoarece au analizat multi scheleti de femei decedat in timp ce erau gravide gasite intrun cimitar, si au determinat ca majoritatea femeilor gravide ramasesera gravide in luna iulie…nu faceau desiigur parte toate din aceeasi generatie, nu decedasera toate in acelasi timp, dar de+a lungul perioadei respective cat s+au inmormantat acolo femei, majoritatea celor care au decedat si erau gravide in momentul decesului, s+a putut determina data aproximativa a conceptiei acelei sarcini, si se pare ca la majoritatea era luna iulie..

    • Rudolph Aspirant May 30, 2013 at 6:14 pm

      …de fapt destul de multe si in iunie si august, desi majoritatea in iulie, in lunile de vara se prefera activitate sexuala crescuta in Egiptul Antic, mult mai mult decat in timpul altor luni…poate tinea si de niste ritualuri de sarbatori religioase si la ei, nu doar de tempertura, naiba stie, ca nu am citit prea amanuntit despre asta, doar stirea despre stire din mass+medie. Plus nu e valabil pt intreg Egiptul Antic, s-a studiat doar pe un cimitir la o anumita perioada a lui, adica nu putem extrapola ca asa ceva se intmpla chiar asa mii de ani de-a lungul acelei intregi culturi si civilizatii antice. O sa mai caut si daca gasesc ceva intresant sau mai clar am sa revin.

      • Vladimir May 30, 2013 at 6:43 pm

        Acum e in Martie-Aprilie, nu? Parca asa citisem, dar nu-mi amintesc daca era ceva serios. Probabil nu.

        • Rudolph Aspirant May 31, 2013 at 2:53 am

          Uite articolul. Ma rog, nu ala original, o prezentare ceva mai serioasa intr-o revisat de popularizare. Dar nu e ceva care trebuie probabil interppretat ca fiind caracteristic pt intreaga civilizatie a Egiptului antic, adiac desi e legat de anumite ritualuri de sarbatoare a inundatiilor Nilului, dar se intampla si in perioada cand crestinismul incepuse sa patrunda in Egipt (deci relativ aproape de zilele noastre), si in acelasi timp nu se faceau nunti prin ianurie si in postul pastelui, etc, si de aia se faceau mai multe vara, plus nu e ceva biologic reproductibil, deoarece de obicei caldura excesiva descreste libido-ul si reduce nr spermatozoizi. E per total asa o chestie mai mult anecdotala, mai mult cultural social interesanta despre o anumita vreme din Egipt decat altceva.

          http://www.livescience.com/32078-ancient-egypt-cemetery-reveals-sex-season.html

  • Loredana May 30, 2013 at 6:15 pm

    Foarte frumos articolul tau, ca mai toate.
    Te astept pe blog cu un premiu virtual, dar cu apreciere reala.

  • dana lalici May 30, 2013 at 6:48 pm

    Una dintre cele mai placute “indatoriri” ale unei nunti sunt invitatiile. Mici bijuterii, pentru neuitare.

  • aA May 31, 2013 at 11:54 am

    ma distreaza sa le admir cand imi cade una in brate. sunt atat de diverse si cu atat de multa imaginatie!

  • elly weiss June 4, 2013 at 2:21 pm

    Cred ca numarul modelelor de astfel de invitatii tinde spre infinit 🙂
    Inca nu m-a anuntat nicio rudenie ca mai au vreo nunta anul asta. Totusi nu vreau sa ma bucur…inca. 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.