Avea mama în faţa casei un gărduleţ de lemn care delimita curtea de grădiniţa umbrită de boltă, unde întreaga familie îşi bea cafeaua dimineaţa, unde seara stăteam la poveşti şi unde musafirii adorau să se răcorească cu un suc sau o bere. Mi-am amintit de acest episod, o invazie de viespi, episod care arată clar cât sunt de inconştientă când am citit la Elly despre viespi.

Omul învaţă din greşeli, şi-au spus sora şi cumnatul meu, când au înlocuit gărduleţul vechi, putred de câte ploi îl loviseră, ars de soarele de vară nemilos. Noul gard a primit un acoperiş de tablă frumos tăiată, numai bună pentru protecţie. A fost atât de bună, încât a reuşit să protejeze aproape o jumătate de an o colonie de viespi.

 Dar nu orice fel de viespi, ci nişte diavoli uriaşi, care au izbutit să ne sperie, să ne facă să renunţăm la tihna din grădiniţa plină de flori, unde mirosea atât de bine a căpşunică de la bătrâna viţă de vie. Cum poti scapa de viespi? Nu am cautat sfaturi, ci am trecut la actiune.

Am încercat să le alungăm cu spray-uri de insecte, cu fum, dar fără rezultat, aşa că noi stăteam chinuiţi de căldură în bucătărie şi insectele se lăfăiau la masa din colţisorul de rai. Le-am ignorat o perioadă destul de lungă… până în ziua în care o viespe a făcut greşeala de a înţepa unul dintre copii. Nu mai ţin minte dacă pe al meu sau pe al surorii mele, ştiu doar că erau destul de mici şi le plăcea să se joace pe lângă viţă, să mănânce strugurii necopţi.

Nervoşi, inconştienţi, fără nici un fel de protecţie şi fără să băgăm în casă copiii curioşi, eu, sora şi cumnatul meu am smuls tabla de pe gard, am dat jos cuibul de viespi şi am călcat în picioare fagurii, după care am vrut să fugim de ucigaşele înnebunite, care scoteau un zumzet înfiorător rotindu-se in jurul cuibului.

Neştiind că sunt copiii în spatele nostru, am dat peste ei când ne-am întors să fugim, i-am adunat în grabă de “aripioare’ şi am rămas ascunşi în casă până când viespile s-au resemnat şi au zburat spre locuri mai sigure.