Are 19 ani. Curând se împlinesc trei ani de când lucrează într-o fabrică şi ar vrea să se schimbe, să dea impresia că s-a maturizat, că este femeie serioasă, că nu mai este copil. Pentru că  este deja femeie, deşi nu s-a măritat şi nu are de gând să facă deocamdată acest pas. Dar ţine la acest bărbat  serios, “bărbatul ei”, cum îi place să spună, cel care “i-a deschis viitorul”,  care o învaţă ce este viaţa, o învaţă tot ceea ce părinţii ei nu au avut timp să îi transmită, să o povăţuiască.

I-a explicat că părul lung se ţine prins într-o coadă şi doar prin casă poate sta desfăcut, i-a cerut să nu mai râdă zgomotos pe stradă, să termine cu prietenele, a învăţat-o să gătească şi să păstreze curăţenia în casă. Dar nu o lasă să se machieze, cum fac alte fete de vârsta ei, despre care el spune că nu sunt cuminţi. Îi cere  să se poarte mereu ca o doamnă.

Astăzi vrea să îi facă o surpriză. Şi-a cumpărat o fustă de lână şi un paltonaş bleumarin, o eşarfă, cizmuliţe de piele cu toc şi un ceas, care nu vrea să funcţioneze. Foloseşte tot vechea gentuţa de piele maro a mamei, cu toate că are acea zgârietură urâtă, pe care o tot unge cu cremă, de câte ori iese din casă.

Numai că nu se poate opri din râs, în timp ce merge singură şi grăbită spre casă. Oare cum fac doamnele de reuşesc să meargă pe tocuri fără să li se împleticească picioarele? Trebuia să îşi cumpere o pălărie de fetru. Îşi simte capul îngheţat, urechile, neprotejate de păr ca altădată, parcă iau foc.

Întâlnirea cu Doina o sperie, pentru că mergea cu capul în jos, atentă la pietricele şi la fusta care face valuri uşoare când este atinsă de picioare.

-Fată, vii de la carnaval? De ce te-ai îmbrăcat ca o babă? Sau ţi-a murit vreo vecină şi ai primit de pomană hainele ei? întreabă râzând fosta colegă de clasă.

Obrajii încep să ardă, ar vrea să intre în pământ de ruşine, dar îndrăzneşte să ridice privirea cât să vadă că Doina este îmbrăcată cu o gecuţa de fâs alb cu blăniţă la mâneci şi la glugă, blugi strânsi pe picior şi are o geantă spaţioasă, cu multe buzunare. Părul vopsit îi curge în valuri ondulate pe umeri, pe vârful capului are o căciuliţă albă croşetată, cum mai văzuse şi la alte fete. Este machiată şi miroase a parfum de calitate.

Scapă repede de tirul întrebărilor incomode şi se grăbeşte spre casă. Bărbatul ei este întins pe canapea şi moţăie cu telecomanda în mână. Deschide ochii mari, surprins să o vadă îmbrăcată cum îi place lui, ca  pe o doamnă. Deschide gura să o laude, dar ea nu îi dă timp. Începe să arunce nervoasă prin garsonieră geanta zgâriată a mamei,  paltonul bleumarin, cizmele cu toc, fusta de lână. Se repede să apuce o foarfecă, smulge eşarfa de la găt şi o taie bucăţele, ţipând isterică:

-Eu nu sunt babă, eu nu sunt babă, eu nu…