Trăise întotdeauna în munte, într-o văgăună săpată de animale, apoi adâncită de ploile care căzuseră. Era timid și se ferea de ochii tuturor. Fugea de om, fugea de fiară. Căuta liniștea nopților de vară, căuta adăpostul oferit de zăpezile troienite, căuta câte o rază de soare strecurată prin frunzișul pădurii. Fusese alungat de poporul său, nici el nu știa bine din ce motive. Motive? Cui îi pasă? L-au simțit că este diferit și s-au temut de el.

Cum, nu știați că și spiridușii au spaimele lor ancestrale? Ca și oamenii, micii spiriduși se tem de tot ceea ce nu cunosc, de tot ceea ce este diferit. Așa a ajuns bietul Nogi să trăiască singur pe munte, ascunzându-se de toți și de toate. La câțiva ani după ce și-a clădit un culcuș pe partea vestică a muntelui, oamenii au adus niște mașinării uriașe cu care au săpat în munte și au făcut un tunel prin care să treacă trenurile.

Nogi, spiridușul drăgălaș, tremura ca varga ori de câte ori apărea acel monstru de fier, cu zgomotul său infernal. Își dorea să se întâmple ceva, orice, numai să scape de tunel. Anii au trecut, însă Nogi nu s-a putut acomoda cu trenurile. Într-o dimineață s-a trezit și a știut că s-a întâmplat ceva. Liniștea era nefirească. A așteptat ascuns în iarbă, dar trenurile nu au mai venit. Cu timpul, tunelul a fost acoperit de bălării, iar Nogi s-a liniștit și și-a continuat viața.

În această seară mi-a făcut o vizită. Ținea în mână poza pe care își dorise să mi-o arate. M-a întrebat și vă întreabă: ce sens a avut toată această nebunie? Pentru ce au distrus oamenii frumusețea muntelui? Se încumetă cineva să îi răspundă?

 

tunel