Trăise întotdeauna în munte, într-o văgăună săpată de animale, apoi adâncită de ploile care căzuseră. Era timid și se ferea de ochii tuturor. Fugea de om, fugea de fiară. Căuta liniștea nopților de vară, căuta adăpostul oferit de zăpezile troienite, căuta câte o rază de soare strecurată prin frunzișul pădurii. Fusese alungat de poporul său, nici el nu știa bine din ce motive. Motive? Cui îi pasă? L-au simțit că este diferit și s-au temut de el.
Cum, nu știați că și spiridușii au spaimele lor ancestrale? Ca și oamenii, micii spiriduși se tem de tot ceea ce nu cunosc, de tot ceea ce este diferit. Așa a ajuns bietul Nogi să trăiască singur pe munte, ascunzându-se de toți și de toate. La câțiva ani după ce și-a clădit un culcuș pe partea vestică a muntelui, oamenii au adus niște mașinării uriașe cu care au săpat în munte și au făcut un tunel prin care să treacă trenurile.
Nogi, spiridușul drăgălaș, tremura ca varga ori de câte ori apărea acel monstru de fier, cu zgomotul său infernal. Își dorea să se întâmple ceva, orice, numai să scape de tunel. Anii au trecut, însă Nogi nu s-a putut acomoda cu trenurile. Într-o dimineață s-a trezit și a știut că s-a întâmplat ceva. Liniștea era nefirească. A așteptat ascuns în iarbă, dar trenurile nu au mai venit. Cu timpul, tunelul a fost acoperit de bălării, iar Nogi s-a liniștit și și-a continuat viața.
În această seară mi-a făcut o vizită. Ținea în mână poza pe care își dorise să mi-o arate. M-a întrebat și vă întreabă: ce sens a avut toată această nebunie? Pentru ce au distrus oamenii frumusețea muntelui? Se încumetă cineva să îi răspundă?
Adunate buchet într-o carte virtuală, textele pe care ți le ofer sunt de fapt bucăți de suflet, amintiri dragi inimii mele, povești imaginare și filozofii nu prea mult filozofate. E darul meu de Crăciun pentru toți oamenii cărora le place să citească, pentru cei care iubesc cuvintele și puterea acestora de a penetra minți, de a se insinua în suflete, de a schimba în bine lumea. E darul meu pentru oameni.
Am urmarit de curand o emisiune tv in care prezentatorul colinda prin Marea Britanie in cautarea unor asemenea imagini, a unor chestii muncite din greu si mai apoi abandonate de catre oameni din diverse motive.
Aşa sunt oamenii. Dacă nu sunt banii lor, nu le pasă în ce sunt investiţi.
Desigur, spiriduşii sunt mult mai judicioşi…
Pe vremuri o făceau pentru o pâine, acum pentru distracţie!
Pentru aur! Dar nici atunci nu-şi cunoşteau munţii drepturile!
Ehe, câte locuri din astea sunt în România sau aiurea! Probabil aşa este făcut omul.
Ce dulce e spiridusul! Sa-i dai ceva bun cand te mai viziteaza.
Pentru exact acelasi motiv pentru care distrug totul in calea lor : avarie, bogatie si suprematie. Pacat insa ca nu au invatat si sa repare ce au stricat .. tai un copac – pui doi la loc, cam asa ar trebui sa functioneze dar din pacate nu e asa.
Tuneluri există in toată lumea şi sunt utile, dar dacă distrugi mediul îl recreezi cumva!
Ce frumoasa poveste! Mi-a plăcut. Un tren și un spiriduș prinși în povestea unei fotografii de demult.
Spiriduş? Hmmm. Nu poate face vrăji să fie totul la loc?
Unii oameni distrug tot.
Pentru ca traim intr’o era in care nimanui(nimanui de la conducere) nu’i mai pasa de frumusetea naturii si in care cel mai important este banul si atat
Pe-aici n-a mai trecut cam de mult trenul care trebuia sa treaca… Am vazut ca americanii au multe parcuri de distractii parasite sau semiparasite… Dogpatch e unul dintre ele. Deci a fost facut pentru a castiga bani. S-o fi si intamplat o vreme… pana ce altceva a devenit mai banos. Americanii nu-si pierd timpul cu afaceri nerentabile.