Mă întorc de la serviciu într-o zi şi îl găsesc pe Ionuţ în casă cu o fată pe care nu o mai văzusem. Frumuşică, inteligentă, plină de viaţă. Stăm de vorbă, mâncăm,  bem un suc, apoi ne luăm la revedere. A doua zi, în timp ce trebăluiam prin bucătărie, văd uşa de la intrare deschizându-se. Fata, considerând că este deja de-a casei, intrase fără să mai bată la uşă. M-a surprins, dar nu m-a deranjat îndrăzneala ei.

Îsi făcuse obiceiul să vină zilnic, mai ales că era vacanţă şi avea destul timp la dispoziţie. Era pretenţioasă. Nu mânca orice, nu mergea cu autobuzul. Îi făceam carne slabă pe grătar, îi dădeam bani de taxi, îi cumpăram fructe şi ţigări. La câteva zile după ce am cunoscut-o, a demarat câteva proiecte împreună cu băiatul meu, pentru a-mi veni în ajutor.

Observase că Mihai îşi lasă hainele pe unde are chef, că Ionuţ nu face niciodată ordine în birou (clasica vrăjeală, cu dezordinea ordonată) şi că nu găteam în fiecare zi. A luat coli de hârtie şi a scris pe ele ce îndatoriri are fiecare. Le-a lipit Ionuţ pe uşile casei. Grijulie cu bugetul nostru, a muncit cu băiatul meu câteva ore să facă un caiet special, în care eu să stabilesc meniul fiecărei zile, pentru următoarele două luni, cu dată, ingredientele necesare, cantităţi, preţuri şi mod de preparare.

Devenise principala mea distracţie. Îmi era dragă. În fiecare zi mai venea cu câte o idee. Uneori mă aştepta să ies de la serviciu, să mergem împreună acasă. Găsiseră un pisoi abia fătat, abandonat la marginea unui parc. I-au făcut pătuţ, cărucior, mi-au cerut cârpe să îi facă aşternuturi, m-au pus să îi cumpăr lapte. Îl ţineau cu rândul. O noapte dormea la noi, o noapte la prietena lui Ionuţ. Din nefericire, “copilaşul lor” nu a trăit decât o săptămână.

Căutând prin biroul lui Ionuţ aseară, am găsit caietul scris de ei în acea vară (pe care bine-nţeles că nu am avut timp să îl completez, pentru ca ei să facă piaţa şi să gătească). Şi tot acolo am găsit un extemporal vechi, ascuns într-un caiet. La una dintre cerinţe, Ionuţ nu dăduse nici un răspuns. L-am intrebat de ce nu a scris nimic. M-a făcut să râd:

-Mi s-a părut că întrebarea ascunde o capcană. Răspunsul părea prea simplu.