Skip to main content

Întrebare despre întrebări

Eram micuţă şi foarte timidă. Aveam o lună de când blogăream cu drag şi spor. Citeam doar A-listeri, pentru că pe ei îi găsisem pe marele internet, atunci când căutasem oameni cu blog. La ei am văzut prima dată, la final de articol, întrebări ajutătoare sau doar curioase, menite să stimuleze cititorul, să îi stârnească pofta de a lăsa comentarii. Îmi era jenă să îi imit, ştiind că mie nu îmi comentau decât sora mea şi foarte rar câte un blogger rătăcit. Într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi am lăsat la finalul articolului o întrebare pentru cititori. Mare surpriză, mare! La acel articol am adunat pentru prima dată mai multe comentarii.

Impulsionată, am început să pregătesc întrebări tot mai des, aproape la fiecare articol. Este adevărat, chiar aveam mai multe comentarii la articole… Într-o dimineaţă, în mintea mea s-a făcut lumină: fiecare articol semăna cu lucrările de control de la şcoală. Se dădea un enunţ oarecare, iar elevii prezenţi răspundeau întrebărilor din test. Nu cumva cititorii vor crede că le cerşesc două, trei vorbe? Întorc foaia şi mă străduiesc să nu mai pun nici o întrebare, mai ales că văzusem un comentariu sarcastic (pe un blog foarte cunoscut în online) şi mă temeam să nu păţesc la fel. Cineva o întreba pe bloggeriţa respectivă de ce nu caută direct pe internet răspunsul…

Din blog în blog, am descoperit tot mai mulţi oameni care scriau bine şi mi-am făcut un obicei din a le lăsa comentarii pe bloguri. Unii aveau obiceiul de a oferi la final de articol un noian de întrebări ajutătoare, care să stimuleze cititorii. Poate că sunt eu mai ciudată, dar acele întrebări chiar mă iritau. Citind articolul, îmi veneau diverse gânduri în minte, gânduri care erau gonite rapid de întrebările din final. Cam cât de mare ajungea să fie comentariul meu, dacă răspundeam la toate întrebările şi mai vorbeam şi despre gândurile pe care articolul respectiv le trezise?

Am încercat să ocolesc întrebările şi să scriu doar ceea ce îmi trecuse prin cap citind articolul. Cineva mi-a atras atenţia că nu am răspuns întrebărilor. Scuze, dar nu mai sunt la şcoală şi nici nu am timp să răspund fiecărui blogger, zilnic, la 4-5 întrebări. Pe unii am început să îi ocolesc, deşi scriau bine. Pe alţii încă îi mai citesc, însă tot mă irită prea multele întrebări. Mi-am verificat ultimele 20 de articole. Patru dintre ele au întrebări la final… Ce mă face să pun întrebări, când mie îmi place diversitatea? Îmi place să văd cum ceea ce scriu stârneşte gânduri diferite în cititori.

Nu m-am gândit niciodată să vă întreb, însă acum, citind articolul Soniei, aş vrea să aflu dacă vouă vă plac întrebările puse la final de articol, dacă vă stimulează să comentaţi sau dacă va irită.

Comments
  • Radu July 11, 2013 at 5:34 am

    Glumesti ? Pai daca as avea comentarii cate ai tu de fiecare data, m-ar premia cei de la companie ! 🙂 Poate ma inveti si pe mine, pardon si pe noi ! 🙂

  • Cuvânta July 11, 2013 at 5:57 am

    Nu-mi plac intrebarile de final. Daca amce ade zis, zic.

  • psi July 11, 2013 at 6:21 am

    mi-e greu să-ţi răspund la întrebare câtă vreme majoritatea textelor mele sunt literare. 🙂
    eu comentez dacă am ceva de spus, uneori ca reacţie la cele scrise, uneori ca răspuns la întrebările puse, dar cu certitudine nu îmi plac textele cu multe întrebări la final. de cele mai multe ori întrebările se simt în text.

  • comentatoramator July 11, 2013 at 6:33 am

    Nu ma deranjeaza intrebarile asa ca, da , ele stimuleaza cumva cititorul sa raspunda

  • Adriana July 11, 2013 at 6:41 am

    Eu o citesc pe Sonia şi pe tine. Zilnic. Recunosc. Dar ştii că până la articolele voastre nu mi-am dat seama de chestia cu întrebările? Nu m-au deranjat în mod vizibil. Dar eu sunt despre care vorbesti la inceputul articolului. Doar că, lăsând la o parte cele trei luni şi ceva de când scriu şi răsfoiesc articole la alţii, eu am descoperit oameni care scriu minunat, după ce m-au incitat cu răspunsurile lăsate la voi, poate chiar la unele intrebari puse. Rar imi termin povestile cu o intrebare, dar in cazul meu nu cred că pot fi bănuită de vreun joc. Pot pune eu o sută de întrebări într-un articol, dacă nu e nimeni prin preajmă să îmi răspundă, tot degeaba. Totdeauna vor fi lucruri care pe unii îi vor derajnja mai tare decât pe alţii. Eu am găsit bloguri în faţa cărora mi-am scos pălăria, atât erau de perfecte, dar nu m-au emoţionat niciodată! Depinde ce cauţi. Întrebarea te poate opri sau nu. Ah, si am şi un exemplu concret: am citit articolul Soniei. Nu i-am mai răspuns. Mi s-a părut că mă repet. O spuseseră alţii foarte bine înaintea mea, deşi mor de dragul Soniei de a-mi răspunde personal la orice gând mărunt. Te pup!

  • Axlandra July 11, 2013 at 6:50 am

    Şi eu pun câte o întrebare la finalul articolelor (nu 4-5-6 întrebări că nu mă simt manual de clasă generală) dar nu am primit reproşuri până acum. O consider un fel de stimulent pentru comentarii. Dacă vrea cititorul să răspundă la ea, mă bucur; dacă îşi spune părerea despre articol, ignorând întrebarea, la fel de bine. Dacă nu zice nimic, asta e… :))

  • cotos July 11, 2013 at 6:54 am

    Sunt articole la care se preteaza, insa sunt si multe articole unde chiar nu isi au rostul. Insa, nu putem sa ii impacam pe toti cititorii, din pacate.

  • Dana Lalici July 11, 2013 at 7:34 am

    Sunt de parerea exprimata de Cotos mai sus: La unele articole se preteaza, la altele nu-si au rostul. Nu ma deranjeaza articolele cu intrebari ( majoritatea imi plac) , nici cele fara. Ma deranjeaza articolele la care nu pot spune nimic pentru ca autorul crede ca detine adevarul absolut. Evident, vorbesc la modul general, Vienelea, pe tine te-as citi oricum, cu intrebari sau fara pentru ca modul tau de a pune problema imi aduc eintrebari. Si uneori si raspunsuri.

  • Nice July 11, 2013 at 8:47 am

    Depinde de tipul de blog, de stilul ales de blogger pentru a transmite ideile. Sunt bloguri axate pe articol, pe informatie, pe poveste, la care cititorul nu are multe de adaugat. Sau nu-l intereseaza subiectul abordat. Sunt bloguri bazate pe ideea de dezbatere, de comunitate, de socializare. Eu ador comentariile lungi, stufoase, interesante. Imi plac discutiile pe blog, acelea din care se desprinde o concluzie deosebita. Si eu la randul meu pot scrie ca raspuns la comentariile primite, comentarii mai lungi decat articolul in sine(care de obicei trece de 400 de cuvinte).
    Exista bloggeri care sunt in fapt mici scriitori. Sau scriitori adevarati. Unii le apreciaza textele, ideile, mesajul, calitatea scrierii, vacabularul bogat, stilul ingrijit, capacitatea de a-i transpune intr-o alta lume, de a se juca cu cuvintele. Unii asta cauta, texte literare, moralizatoare. Altii cauta informatie bruta. Eu, doar mediul propice pentru a-mi scrie parerile.

    In general, daca mi se ofera un subiect generos, atragator, care ma intereseaza, eu comentez in mai mult de doua randuri. Incerc sa fiu cat se poate de sincera, ar fi culmea ca bloggerul sa fie deranjat ca am scris prea mult. Totodata ma deranjeaza acele comentarii aruncate in doi peri, care nu spun mai nimic, scrise doar asa, sa fie. Nu de spammeri, ci de bloggeri grabiti, neinteresati de ceea ce am propus eu spre dezbatere. Blogosfera este mare, ar fi culmea sa ramanem pe blogurile care ne irita dintr-un motiv sau altul.

    Si eu caut bloguri care pun intrebari la final. Din pacate nu prea sunt. Totusi, daca exista, imi fac impresia ca omul respectiv e interesat cu adevat de ce am eu de spus, nu doar de a-i lauda scriitura sau eventual fotografiile. Eu sunt foarte implicata in discutii, in general. Imi place sa comentez. Dar nu o fac decat acolo unde s-a creat o legatura cu proprietarul blogului. Nu ma duc(decat foarte rar) pe bloguri straine, unde de obicei sunt rau primita, sa-mi las o opinie(care este foarte clar nu mi-a fost ceruta).

    Orice are o rezolvare, doar sa vrem, sa comunicam, sa ne exprimam opinia liberi, fara teama. Prieteni cu forta…asta nu e o perspectiva digerabila din punctul meu de vedere. Si nu poate dura. Nici in online si nici in offline. Prieteniile se creaza pe puncte comune, pe moduri comune de a gandi si de a vedea lumea. Eu chiar aveam de gand sa scriu un articol pe tema asta, din pacate va trebui sa-l aman pentru ca am de rezolvat niste treburi stringente in real life si voi lua o scurta pauza de blogging.

    • dam167 July 11, 2013 at 9:19 am

      Scuză-mă, dar comentariul tău confirmă regula: ce începe prost, se termină și mai prost. Depinde de tipul de blog și stilul blogărului? Serios? adică argotic vorbind, are you fo real? Când prezinți, expui, scrii despre, oricum ai vrea să-i spui, te exprimi după posibilități. Trebuie pur și simplu să transmiți ceva. Transmiți întrebând?

      Cât despre finalul prost, ultimul paragraf. E doar încheierea unui comentariu lung și inutil, general și compus din extrapolări, fără esență. Nu era vorba de prietenii, iar aia cu comunicatul liber e parcă luată de pe un blog slab.

      • AndreeaG July 17, 2013 at 6:57 am

        Mie mi se pare ca tu esti complet paralel/a cu discutia de aici si nu ai inteles nimic din ce s-a spus, sau mai ales din ce a spus Nice, pe care nu o cunosc dar am rezonat cu absolut fiecare paragraf al ei 🙂

  • dam167 July 11, 2013 at 9:28 am

    Mărturisesc că nu înțeleg imaginea de ansamblu aici – legat de întrebări, zic. Voi chiar nu înțelegeți sau doar vă faceți că nu înțelegeți? Povestea cu întrebările vine de la experții noștri social media, care susțin că, în social media, interacționezi cu lumea (prin interacțiune se înțelege că freci lumea la ceva, nu contează care parte anatomică). Adică tragi de limbă cititorii. Practic, asta se aplică când nu ai mare lucru de spus, dar vrei să se agite lumea. E evident că, dacă ai ceva de spus și lumea te ia în considerare, va fi agitație. În concluzie, întrebările care cer discuții sunt pentru forum. Pe blog expui și completezi prin discuții după caz, nu publici pentru discuții.

    De fapt, întrebările, sunt pentru tine, cititor și sunt retorice. Practic, acele întrebări ghidează cititorul să-și facă singur o părere, nu sunt acolo pentru a strânge voturi.

  • Razvan Ianculescu July 11, 2013 at 9:56 am

    Eu sunt mare amator de intrebari. Imi plac.
    Majoritatea posturilor mele sunt construite in jurul intrebarilor pe care eu mi le pun si pe care le pun si cititorilor mei.
    Nu neaparat un post cu intrebari in final genereaza multe comentarii. Depinde de cat de facil este subiectul, de deschiderea lui la marele public si de multe alte aspecte.

    Mie imi plac foarte mult posturile cu intrebari. Dar nu orice fel de intrebari 🙂

  • Greenleaffy July 11, 2013 at 10:28 am

    Nu-mi plac intrebarile de la finalul unui articol de genul:”azi voi merge in mall sa-mi cumpar cercei, fetelor, cand v-ati cumparat ultima pereche, de unde, cum arata, cat au costat?” Dar accept adeseori provocarile autorului unui text bun care-mi recomanda la finalul acestuia filme, carti si evenimente.

  • Damian July 11, 2013 at 11:32 am

    Mie nu imi plac deloc intrebarile de la final.

  • D-Petre July 11, 2013 at 12:27 pm

    Cred ca o singura intrebare de final nu deranjeaza prea tare si de cele mai multe ori face ca cititorii sa comenteze si sa raspunda.
    Dar cand articolul are trei randuri si 7 intrebari parca e prea mult.

  • Sonia July 11, 2013 at 2:34 pm

    Cred că, până la urmă, totul este relativ. Și nu depinde doar de stilul fiecăruia sau de strategiile pe care le adoptă cel care scrie (eu una nu am nicio strategie spre rușinea mea). Sunt subiecte pe marginea cărora poți pune întrebări, dar și subiecte la care orice întrebare ai pune s-ar potrivi ca nuca în perete. Nu mă dereanjează întrebările puse la finalul unei postări, dar nici nu mă stimulează. Altele sunt criteriile în urma cărora comentez sau nu la un articol. Am vorbit pe larg despre asta pe blogul meu și nu o să mă repet. Până la urmă… de gustibus…

  • Adrian Manea July 11, 2013 at 2:59 pm

    Sunt la fel cum erai tu atunci, sunt mic şi timid, e adevărat că acum am trei luni şi am învăţat deja cum să mă răsucesc. Încerc să gânguresc cât mai mult prin Blogosferă.
    Cum sunt avid de orice informaţii noi, am observat întrebările lăsate discret la finalul articolelor. Nu mă deranjează, dar în articolele mele voi folosi cât mai puţin astfel de întrebări.

  • Tudor July 11, 2013 at 6:05 pm

    Mie imi plac intrebarile prefatate de o parere personala

  • javra July 11, 2013 at 7:22 pm

    Nu m-am gândit niciodată la asta. De puţine ori am întrebat cititorii ceva.
    La mine e deformaţie profesională: am fost ziarist şi eu eram cel care informa.
    Dar nu mă deranjează deloc O întrebare de final. Nu mai multe. Dacă răspund
    multor întrebări, am impresia că dau un extemporal. De aceea nici nu răspund
    la lepşe cu multe întrebări.

  • Andra July 11, 2013 at 8:03 pm

    eu nu am treaba cu intrebarile de la sfarsit. uneori mai raspund la ele, alteori le ignor, cum am chef :P. din pacate acum nu mai prea am timp sa citesc bloguri :((((((((

  • Vladimir July 12, 2013 at 11:34 pm

    Mie imi plac. Imi e mult mai usor sa vorbesc pe o tema data, ma ajuta sa nu deviez. Altfel, comentez ce-mi trece prin cap in legatura cu ce am inteles din articol si nu e intotdeauna recomadabil. 😀

  • elly weiss July 13, 2013 at 2:40 pm

    Depinde de multi factori. Asa ceva, in felul in care cred ca ai intalnit si tu, adica intrebari iritante si cam puerile, am intalnit si eu pe un anume blog, mai pe la inceputurile mele. Un blog care era la moda oarecum atunci. Ceva nu-mi placea, ma scotea din fire, persoana facea pe desteapta. Asta de fapt nu agream, ca se autoplasa in sfere inalte cand de fapt milogea efectv sa comentam. N-am mai fost pe acolo, nu mai am habar ce se intampla. Posibil sa fi reununtat la acel tipar.

  • mixy July 15, 2013 at 12:54 pm

    Mi-e egal.
    De la 3 întrebări în sus deja-i chestionar…

  • silavaracald July 15, 2013 at 7:55 pm

    Din start, dintotdeuna şi categoric, mă irită.
    Prefer să comentez ce-mi vine în cap în timp ce citesc postarea.
    Nici reprezentanţilor firmelor medicale sau celor care fac studii de piaţă nu le răspund la întrebări.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.