Eram micuţă şi foarte timidă. Aveam o lună de când blogăream cu drag şi spor. Citeam doar A-listeri, pentru că pe ei îi găsisem pe marele internet, atunci când căutasem oameni cu blog. La ei am văzut prima dată, la final de articol, întrebări ajutătoare sau doar curioase, menite să stimuleze cititorul, să îi stârnească pofta de a lăsa comentarii. Îmi era jenă să îi imit, ştiind că mie nu îmi comentau decât sora mea şi foarte rar câte un blogger rătăcit. Într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi am lăsat la finalul articolului o întrebare pentru cititori. Mare surpriză, mare! La acel articol am adunat pentru prima dată mai multe comentarii.

Impulsionată, am început să pregătesc întrebări tot mai des, aproape la fiecare articol. Este adevărat, chiar aveam mai multe comentarii la articole… Într-o dimineaţă, în mintea mea s-a făcut lumină: fiecare articol semăna cu lucrările de control de la şcoală. Se dădea un enunţ oarecare, iar elevii prezenţi răspundeau întrebărilor din test. Nu cumva cititorii vor crede că le cerşesc două, trei vorbe? Întorc foaia şi mă străduiesc să nu mai pun nici o întrebare, mai ales că văzusem un comentariu sarcastic (pe un blog foarte cunoscut în online) şi mă temeam să nu păţesc la fel. Cineva o întreba pe bloggeriţa respectivă de ce nu caută direct pe internet răspunsul…

Din blog în blog, am descoperit tot mai mulţi oameni care scriau bine şi mi-am făcut un obicei din a le lăsa comentarii pe bloguri. Unii aveau obiceiul de a oferi la final de articol un noian de întrebări ajutătoare, care să stimuleze cititorii. Poate că sunt eu mai ciudată, dar acele întrebări chiar mă iritau. Citind articolul, îmi veneau diverse gânduri în minte, gânduri care erau gonite rapid de întrebările din final. Cam cât de mare ajungea să fie comentariul meu, dacă răspundeam la toate întrebările şi mai vorbeam şi despre gândurile pe care articolul respectiv le trezise?

Am încercat să ocolesc întrebările şi să scriu doar ceea ce îmi trecuse prin cap citind articolul. Cineva mi-a atras atenţia că nu am răspuns întrebărilor. Scuze, dar nu mai sunt la şcoală şi nici nu am timp să răspund fiecărui blogger, zilnic, la 4-5 întrebări. Pe unii am început să îi ocolesc, deşi scriau bine. Pe alţii încă îi mai citesc, însă tot mă irită prea multele întrebări. Mi-am verificat ultimele 20 de articole. Patru dintre ele au întrebări la final… Ce mă face să pun întrebări, când mie îmi place diversitatea? Îmi place să văd cum ceea ce scriu stârneşte gânduri diferite în cititori.

Nu m-am gândit niciodată să vă întreb, însă acum, citind articolul Soniei, aş vrea să aflu dacă vouă vă plac întrebările puse la final de articol, dacă vă stimulează să comentaţi sau dacă va irită.