Visătoare din fire sau poate doar sătulă de singurătate, sperând să îşi refacă viaţa alături de un bărbat care părea să aibă nevoie de ea, Cristina s-a întors acasă decisă să îşi facă un plan pe termen lung, un plan care să culmineze cu sărbătoarea din altar. Îi plăcea ursul pe care îl descoperise, chiar dacă îl văzuse şi mormăind. Probabil şi asta cântărise mult atunci când se hotărâse să meargă mai departe alături de el. Nu avea nevoie de prefăcuţi care să îşi dea arama pe faţă când ar fi fost prea târziu.

A coborât din maşina lui puţin mai departe de casa unde locuia, să nu o vadă proprietarii şi a intrat zâmbind amintirilor. Antonio avea un tigru cu ghearele scoase. Îi acoperea tot spatele. Dar ea a reuşit să îl învingă în acea noapte şi l-a zgâriat peste botul rânjit, plin de colţi fioroşi. Zâmbeşte iar, amintindu-şi cum Antonio a certat-o cu blândeţe dimineaţa, atunci când şi-a dat seama că a preferat să doarmă pe scaun decât să îl trezească. Nu poate fi om rău.

În timp ce îşi făcea cafea şi îi povestea bătrânei proprietărese că a dormit la o prietenă, Antonio a sunat să îi amintească ceva foarte important: o iubea mult şi deja îi era dor de ea. Devenise bucuria lui de fiecare clipă, amintirea lui dulce şi parfumată. Cristina simte cum îi cresc aripi şi îşi doreşte să poată zbura în braţele lui. Aşteaptă cu nerăbdare să treacă săptămâna, pentru a-l întâlni iar. La telefon, Antonio îi tot cere să îşi lase serviciul şi să se mute la el. Îi va căuta ceva aproape de casa lui.

A doua întâlnire a decurs nesperat de bine, deşi fusese amânată cu câteva zile. Ursul ei, morocănos uneori din cauza problemelor cu familia, căutase o locuinţă într-un sat vecin. Acum erau singuri în casă, nimeni nu mai trăgea cu urechea. Puteau râde în voie, se puteau bucura de dragostea ce îi unise. Înca nu avea încredere deplină în acea relaţie, aşa că ezita să se mute în casa retrasă, unde îşi făcuse el bârlog. Dar visa la ziua în care îşi va fi trântit genţile în prag şi chipul i se lumina. Se întâlneau de două, trei ori pe lună; vorbeau la telefon până când terminau creditul; iubirea lor creştea în intensitate cu fiecare ceas ce trecea.

Prima ceartă au avut-o atunci când Cristina i-a spus că ar dori să îşi aducă fraţii acolo, să le găsească un serviciu, să îi scape de sărăcie. Nu! Ursului nu îi trebuiau neamurile ei. Au nevoie de bani? Le vor trimite bani. Dar să nu vină acolo. El nu îi va ajuta. O vrea doar pe ea, doar pe ea o iubeşte. Fata a înghiţit în sec şi a trecut repede peste explicaţiile lui, sigură fiind că îl va convinge mai târziu. Ce bărbat nu se lasă convins dacă îl rogi când are el mai multă nevoie de tine? îşi spunea Cristina în gând.

Pentru următoarea întâlnire şi-a cumpărat o rochie mulată pe piept şi largă în jos, s-a machiat şi s-a parfumat, apoi a ieşit în stradă, să îl aştepte pe Antonio. După vreo douăzeci de minute, văzând că nu mai apare, l-a sunat. Un accident în intersecţie, maşini zgâriate, poliţie, neputinţa de a ajunge la Cristina în acea zi. S-a întors dezamăgită în casă şi s-a băgat în pat. Antonio era urmărit de ghinion. Săptămâna următoare l-a ţinut şeful peste program până târziu. Era prea obosit pentru a străbate atâţia kilometri. Dar Cristina să se pregătească. Vor petrece ziua de Paşte împreună, se vor plimba şi se vor distra.

Seara din ajunul Paştelui a găsit-o pe fată în maşina lui Antonio, cu lacrimi în ochi. Îi mângâiase părul ondulat, îi spusese cât i-a lipsit, cât şi-a dorit să fie cu el. Bărbatul s-a întors iritat spre ea şi a întrebat-o dacă se plictiseşte vreodată de atâta mângâiat şi alintat. De ce s-o fi supărat atât de rău? Lui nu i-a fost dor de ea? Poate dacă îi spune că a luat destui bani cu ea… O fi îngrijorat… O sunase ziua să îi spună că nu a primit salariul şi că ar fi bine să nu petreacă Paştele împreună, că el nu are în casă nici măcar cafea. Până şi cureaua de la pantaloni era ruptă. Nu-i nimic, va cumpăra ea tot ce trebuie!

Au oprit la un magazin şi au făcut cumpărături pentru Paşte. Jenat, Antonio i-a promis că îi va da până la ultimul cent înapoi când va lua salariul. Au intrat în casă. Hainele au zburat repede. Se mângâiau de parcă s-ar fi bătut. Se muşcau de parcă ar fi fost lupi. Ea îl zgâria, el îi strângea carnea în pumn… Cumva, într-o clipă, totul s-a schimbat; bărbatul nu s-a mai simţit bărbat. Se întâmpla iar acel ceva ciudat! A luat sticla de tărie şi a băut o gură. Apoi şi-a sărutat femeia. Nimic! I-a reproşat că este prea rece. Ar fi vrut mai mult de la ea. Cristina a tăcut, s-a mirat, apoi s-a revoltat. El a pus un film pentru adulţi. Ea a plecat în bucătărie. A venit şi el mai târziu. S-au ţinut de mână. Nu se puteau privi în ochi.

Nimic nu mai era cum fusese. Au dormit în patul mare, încăpător. Fiecare atent să nu îl atingă pe celălalt. Acest bărbat nu avea nevoie de iubirea ei, ci de o femeie fără prejudecăţi, care să învingă ravagiile făcute de băutură. În dimineaţa de Paşte i-a cerut să o ducă acasă. Nu a vrut nimic din ceea ce cumpărase. Nici nu a mai privit înapoi. Nu mai ştie nimic de el.