Ne plângem că nu ne mai ajunge timpul, că zboară prea repede, că ziua are doar 24 de ore. Ne plângem că trenurile au întârziere, ne văităm până şi de avioane, că au întârziere, ne plângem de cei care nu sunt punctuali. Dar noi reuşim întotdeauna să respectăm momentul fixat?
Ne-am însuşit liniştiţi zicala britanicilor, “time is money” , dar o folosim doar când ne convine. Câţi dintre noi îşi dau seama cât de preţios este timpul?
Dacă ne-am uşurat traiul, inventând tot felul de obiecte şi maşinării care fac treaba în locul nostru, cum se face că nouă ne rămane din ce în ce mai puţin timp? Avem mai multe treburi de făcut sau le facem fără o planificare strictă?
Nici nu ne dăm seama când tinereţea se transformă în maturitate deplină, care va fi înlocuită şi ea, cu puţin noroc, de bătrâneţe. Vom descoperi oare la sfârşit că ne-am irosit timpul sau vom fi mulţumiti de felul în care l-am administrat?
Citeam undeva zilele trecute că cei care îşi omoa_ă timpul nu sunt cri_inali, ci sinuci_aşi. Aşa să fie? Să nu uităm că “mai târziu’ poate deveni “prea târziu”.
Suflet vorbitor a scris cândva nişte versuri care mi se par potrivite stării mele de astăzi. Vă las mai jos fragmentul care mi-a plăcut mie:
“se scurge nisipul,
întoarcem clepsidra,
ce meci am cu viaţa,
ce grea e partida…”
Nici nu ne dăm seama când tinerețea se transformă în maturitate deplină, o etapă a vieții în care responsabilitățile și experiențele ne modelează perspectiva asupra lumii. Cu fiecare an care trece, descoperim că prioritățile se schimbă treptat, iar idealurile tind să capete nuanțe mai profunde și mai bine definite.
Această evoluție naturală ne poartă spre momentul în care ne confruntăm cu propria bătrânețe, dacă suntem suficient de norocoși să o atingem. Privind retrospectiv, ne întrebăm dacă am ales să investim în relații autentice, să urmărim pasiuni cu adevărat inspiratoare și să ne dezvoltăm în mod constant. Fiecare moment petrecut în trecut devine o cărămidă în construcția noastră personală, iar acum, în fața finalului, ne întrebăm ce am făcut cu ele.
Poate că în ultimele clipe ale vieții, ne vom regăsi într-o introspecție sinceră. Ne vom aminti de reușitele și înfrângerile noastre, de momentele de bucurie și tristețe, de oamenii pe care i-am întâlnit și i-am iubit. În acel moment, ne vom confrunta cu întrebarea crucială: Am folosit înțelepciunea acumulată pentru a face alegeri înțelepte, sau am risipit timpul prețios în preocupări efemere?
Fericirea și mulțumirea noastră vor depinde în mare măsură de modul în care ne-am gestionat resursele temporale. Dacă am găsit echilibrul între a ne dedica timpul carierei, familiei, dezvoltării personale și bucuriilor simple, atunci ne putem privi înapoi cu un zâmbet de împlinire. Însă, dacă am lăsat să treacă zilele fără a ne confrunta cu noi înșine, fără a căuta să învățăm și să evoluăm, am putea regreta că am trecut prin viață ca simpli spectatori.
Prin urmare, alegerea este în mâinile noastre. Putem privi trecutul cu mândrie și încrezători în viitor, înțelegând că fiecare moment a contat și că fiecare zi ne-a adus mai aproape de cine suntem cu adevărat. Sau putem lăsa timpul să treacă fără să îi dăm o direcție clară, ajungând la capătul vieții cu regretul că am lăsat oportunitățile să ne alunece printre degete.
În final, ceea ce contează cu adevărat este cum alegem să trăim fiecare clipă.
Omoara timpul ca sa nu te omoare el pe tine :)
Omoara-l cu folos, daca te tine. :))
te-a apucat nostalgia vremurilor de altadata?
zici ca ai pierdut tineretea?
de fapt ai castigat-o, tine minte asta.
ca ai avut tinerete.
si acum o poti avea iar, prin copilul tau!
Nu este vorba de nostalgie, ci de faptul ca nu imi valorific eficient timpul.
Eu cred ca umanii nu-s facuti/setati sa stea cu gandul mortii in minte. In afara de cazul in care esti confruntat cu o situatie traumatica (gen boala sau razboi) nici nu cred ca e indicat sa te gandesti mereu la sfarsit. E un pic morbid in opinia mea. Ca atare umanii nu traiesc eficient, dar probabil traiesc bine. Adica, as zice ca acei timpi morti sunt necesari. Desigur, poate tuturor le-ar prinde mai bine sa fie macar un pic mai eficienti, macar ca sa nu ramana cu regrete. Cum spuneam pentru unii asta se intampla dupa vreo boala nasoala. Altii se prind abia al batranete. Eu unul, n-am de gand sa ratez nimic din ce vreau sa fac. In general imi iese. De fapt n-am regrete. Si daca as muri maine as stii ca am trait bine si mai multe chiar pe bune n-as fi avut timp sa fac.
Nici eu nu suport cand cineva intarzie. Deloc chiar. Eu nu intarzii niciodata (decat in caz de incident neprevazut) si ma astept la aceeasi curtoazie. Daca eu nu-mi bat joc de timpul altora, nu-si bat nici altii de al meu.
Chiar femeie fiind, intotdeauna am preferat sa ajung cu cateva minute mai devreme decat sa deranjez omul, facandu-l sa ma astepte.
Nu stiu daca este din cauza oboselii, dar am tot mai multi timpi morti, iar asta ma indispune.
Sunt de acord cu prima parte mai teoretic generala. Eu tolerez bine intarzierile de cca max 20 de minute, pt ca exista scuze realiste, plus ca mi s-a intamplat si mie, desi incerc sa nu fiu total nesimtit in legatura cu asta. Peste 20 de minute incep sa nu le mai tolerez. Eu cred ca, in cazul vietilor obisnuite, exista o varsta pt a fi mai activ-grabit sa acumulezi diverse experiente, alta pt a acumula diverse realizari/constructii, si alta in care chiar e total OK sa te relaxezi…ca in cantecul ala (sau citatul din Ecleziast) A time to live and a time to die, etc. In mod concret totodata pe masura ce imbatranim avem din ce in ce mai mult perceptia ca timpul se scurge din ce in ce mai repede. NU cred ca tine de timpurile noastre mai grabit moderne decat intr-o mica masura, cred ca tine de constienta umana asa cum e facuta ea, tocami ca sa iti permita sa te simti inclinat sa ai cat mai multe experiente educative atunci cand ti se pare ca timpul se scurge mai incet cand esti mai tanar si te simti oarecum obligat sa il umpli cu ceva, si sa iti permiti sa fii mai relaxat cand esti mai in varsta si timpul pare ca trece prea repede oricum si ca nu ai mai avea timp sa faci prea multe. Poate interveni si un mecanism de feed-back pozitiv de tip cerc vicios in anumite situatii, desigur ca exista si acele posibile experiente traumatice de nivel viata si moarte care te pot face sa iti re-evaluezi lista prioritatilor sau chiar cantitatea lor, exista si situatii speciale individuale normale sau patologice. Eu personal cred, exact ca de obicei sunt mai ca turma din punct de vedere statistic, m-am garbit sa indeplinesc cat mai multe lucruri cand eram mai tanar, cred ca m-am cam grabit cam mult pt ca sunt si indolent + superficial din fire cand am ceva de indeplinit si “vreau sa scap repede de treaba” ca sa pot ajunge sa ma relaxez fara griji dupa aia !
Prin urmare, acum la 31 de ani, zau daca nu pot zice chiar sincer ca efectiv nu mai am “pe lista” decat 2 lucruri pe care chiar as dori sa le mai indeplinesc ca activitati in viata, insa sunt total facultative si sincer zic ca eu m-am impacat cu ideea ca va fi total OK daca nu se vor indeplini, sa vizitez Japonia si sa ma casatoresc. Din experienta, stiu ca in momentul in care eu personal chiar am fost serios motivat sa indeplinesc ceva anume in mod asa chiar presant si neaparat, de obicei am realizat ce mi-am dorit. NU ma simt asa de presant motivat in clipa asta nici fata de Japonia, nici fata de casatorie, nici nu stiu daca voi deveni vreodata real motivat pt vreuna din ele ca sa ma pun pe treaba in acel sens, mai ales in legatura cu casatoria, pt ca aia stiu ca va fi urmata de mare efort sustinut necesar, si zau daca asa ceva ma tenteza pe mine personal prea mult…ar fi ca si cum m-as apuca de incercat sa fac o facultate complicata cu multe materii pe domenii cvasi-noi pt mine, chiar daca poate rudimentele le stiu si le inteleg, dar ale caror formule sau detalii le-am si uitat de cand le-am facut ultima oara la liceu, plus a invata o meserie dintr-un domeniu despre care nu stiu prea multe lucruri…si zau, eu de scoala, si de extemporale si diverse traininguri am cam obosit…sunt si eu curios din fire asa auto-educativ, dar zau trebuie sa fie neaparat de nivel de placere si total neobligat, ca altfel de obicei cam tind sa evit, mai ales de cand am trecut de vreo 23 de ani incoace.
Inteleg totodata si pasiunea pt calatorie a multor persoane, eu am avut parte de asa ceva de mic copil, asa ca nu consider calatoriile ceva deosebit de fascinant, insa ma bucur sa citesc eseuri de calatorie din timp in timp, sa vad fotografii de calatorie pe care s-au chinuit sa le faca altii, etc.
Eu NU sunt DE LOC o persoana care considera ca “viata e sau trebuie sa fie o scoala”, nici “o calatorie”…de fapt nici nu suport asa ceva, pt ca pt mine atat scoala cat si calatoriile sunt ceva destul de serios, care ar trebui intreprinse preferabil numai de profesionisti sau numai alaturi de ghizi profesionisti competenti la nivel expert autentic. Altfel, zau, mi se pare o rasoleala, care risca mai mult sa oboseasca lumea si sa o umple de nervi decat sa aduca vreo intelepciune sau ceva util constructiv personal. Dar asa sunt eu pretentios, plus imi place sa gasesc scuze cat mai bune pt a NU face eu personal mai nimic mai tot timpul, pt ca ff des imi zic in legatura cu diverse activitati umane, chiar destul de obisnuite in zilele noastre, de ex mersul pe motocicleta pe niste autostrazi din Mato Grosso, “aaa, pai pt asa ceva trebuie sa fii profesionist sau ultra-competent, si eu nu sunt, asa ca nici nu ar fi etic sa incerc sa ma bag in acest fel de activitate” !!
P.S. (clarificare) Eram de acord cu ce a scris Vladem, iar in legatura cu ce a zis Vienela nu pot decat sa o admir pt constiinciozitate.
Zau, sincer, chiar NU doresc sa discriminez pe baza de sex, dar zau daca fetele, (asa in medie, in general) nu sunt MULT mai constiincioase din fire decat baietii !
e o mare problema administrarea timpului,de obicei cam il pierdem aiurea.Din 7 zile pe saptamana cat timp am fost eficienti? 1,2…
Poate mai mult putin, dar ideea este ca nu profitam de toate momentele.
Ce versuri frumoase si cat adevar contin in ele…
Nu-mi place termenul sinucigas in niciun context, dar aici chiar nu pot sa nu-ti dau dreptate. Cam asta suntem…
Notasem versurile pe un carnetel, pentru ca mi-au placut, iar astazi mi-am amintit de ele, pareau potrivite aici.
Asta pentru ca poate nu suntem destul de organizati,cel putin asa se intampla la mine. Simt ca traiesc intr-un haos total, ca nu am timp sa imi fac tot ce imi propun si ma trezesc pe la 1 noaptea ca nu am apucat sa termin traducerea inceputa acum 2 zile. Alergam dupa atatea si prindem putine..
Si eu ma las distrasa de tot felul de nimicuri(care imi fac placere) si descopar ca nu am terminat ceea ce mi-am propus. Incep mii de treburi si nu termin nici una. :))
Bine ai venit pe la mine!
De obicei sunt punctual și respect momentul fixat pentru o întâlnire sau un proiect.
Din păcate îmi dau seama că nu prea știu și nici nu reușesc să îmi administrez timpul cum trebuie, în favoarea mea … Uneori îl irosesc fără rost.
Asa spun si eu, ca imi irosesc timpul. Dar nu cumva acele momente in care fac ceea ce imi place, in defavoarea treburilor importante, sunt cele care imi vor fi mai pretioase?
Hei! Foarte frumos si adevarat articolul! Ai dreptate in legatura cu cei care isi omoara timpul… Multumesc frumos pentru apreciere:)
Cu mare placere. Ti-am spus de atunci ca mi-a placut. ;)
Time management-ul e o problema cu dus si-ntors.
Granita dintre o persoana eficienta si un robot poate fi extrem de “tricky”.
Eu sunt departe de a fi eficienta si mai ales de a deveni robot. Ma las mereu purtata de val si nu fac ceea ce ar trebui facut. :))
Frumos post… :)
Multumesc.
Macar cu timpul fii cheltuitoare, daca cu banii nu prea iti da mana. Omori timpul? Lasa ca-ti da pedeapsa inca 20 de ani, cu executare:))
Sunt prea cheltuitoare uneori. :))
la mine lucrurile au luat-o la vale.
Am inceput sa imi scriu pe lista ce am de facut, ce nu pot evita, ce simt ca vreau sa fac. Am elanuri de energie, cand execut unele task-uri, le bifez, si pot trece mai departe.
Imi dau seama ca presiunea lucrului nefacut e grea, o data ‘usurata’ de el, vad lucrurile mai limpede.
Pt mine, e important sa nu aman.
Cred ca voi trece si eu la nivelul asta nou, cu lista care sa imi aminteasca de prioritati. :))
Eu urasc ca sunt nevoit sa imi cam omor timpul..as face multe, dar timpul ti-l faci cu bani…
Sa nu vorbim de bani… mi s-ar schimba complet ideile si dorintele si nevoile daca as avea bani. :-P
Oare dacă ne organizăm eficient timpul și urmărim cu strictețe organizarea nu cumva devenim niște mașini? Nu crezi ca asta e frumusețea vieții, libertatea de a face ce vrei cu timpul tău, chiar dacă “îl pierzi”? Știu ca timpul e ca un cont din care numai retragi, și unde nu mai poți depune, dar amintirile nu ți-le poate lua nimeni. De fapt, bătrânețea nu este decât o colecție de amintiri și în funcție de acest criteriu poate fi frumoasa sau neplăcută!
Dar nici sa il irosim fara folos, cum fac eu uneori, nu cred ca este bine, desi per total sunt multumita de felul in care decurge viata mea.
Nu stiu ce sa zic. Si pe mine ma deranjeaza ca nu pot face tot ce-mi propun insa pana la urma ajung la concluzia ca sunt lucruri ce nici nu merita facute si n-are rost sa ma chinui atata. Am scris si eu ceva oarecum la tema, undeva prin luna mai…o chestie cu To-Do List ….
Sunt un spirit caruia nu-i plac ingradirile si din pricina asta mai am mici conflicte si acasa. Ai mei ma piseaza la cap cu tot felul de maruntisuri de facut. Le fac pe cele importante. Raman multe nefacute, in timp dovedindu-se ca am avut dreptate, ca nici nu era nevoie de ele :)
:)) Legile lui Murphy. Nu lasa pe maine, ci pe poimaine. :))
Ha,ha,ha…tocmai ma plangeam de lipsa timpului ! Eu zic ca imi planific bine timpul, dar poate este loc si de mai bine ! :))
In sfarsit, ieri am reusit sa fac si eu tot ce mi-am propus.
Intotdeauna este loc de mai bine, dar trebuie sa avem grija, sa nu devenim roboti. Stiu, nu este cazul tau. ;)