Intimitatea aristocratei

Vocile ascuţite şi tonul lor revoltat mi-au stricat somnul dulce, odihnitor, somnul meu de fiecare după-amiază. Nu este prima dată când se întâmplă ca protejatii mei să se ia la ceartă din nimicuri, făcându-mă să cred că şi-au pierdut timpul degeaba în preajma mea, că nu au învăţat nimic din bunele maniere, din felul meu elegant de a mă purta în orice împrejurare.

Cu pleoapele lăsate peste ochii somnoroşi, încerc să disting ceva în gălăgia făcută de cei ce îmi sunt aproape de mult timp, de cei pe care îi adăpostesc zi şi noapte. Aud vocea periei de păr de culoare crem, a agendei în care sunt notate fragmentele de gânduri sosite pe neaşteptate, a tocului de ochelari din piele verde, a micuţului penar în care se odihneşte stiloul primit cadou la o aniversare, dar şi voci tinere, obraznice, care aruncă acuze nefondate. Se distinge vocea tăioasă a gumei mentolate. A preluat puterea, deşi este atât de mică. Credeam că este maleabilă, că se va modela după bunul nostru plac.

Am îmbătrânit, deşi tenul nu mă trădează. Pielea nu s-a ridat, nu şi-a pierdut elasticitatea. Mulţi spun că datorez totul genelor moştenite de la bunica, regina incontestabilă a genţilor de piele fină. Cum de am fost atât de naivă să cred că în interiorul meu spaţios şi primitor, cu compartimente bine definite, dulciurile ar putea trăi în armonie alături de farduri, că stiloul ar putea fi vreodată prieten cu telefonul ultramodern de pe care sunt scrise comentariile trimise în online sau că analgezicele s-ar putea înţelege bine cu mândrul parfum? Stăpâna ar trebui să fie mai atentă atunci când le aşează.

Deschid ochii obosiţi şi îmi privesc pe rând protejaţii. Privirea mea le dă de înţeles că m-am supărat, că mă simt jignită şi deranjată de certurile lor mărunte, că ar trebui să se ruşineze şi să se oprească. Singură factura de electricitate rămâne tăcută; nu se scuză şi nu acuză, probabil ştiind că ea deja a adus tuturor supărări. Mă încrunt cum doar eu ştiu şi le spun să se potolească. Nu tolerez sub nici o formă astfel de revolte, de certuri sau înţepături. Aici nimeni nu este stăpân şi nimeni nu are voie să se poarte urât cu colegii. Ştiu, micuţa pudră greşeşte des şi îi murdăreşte pe ceilalţi, dar ei i se mai trece cu vederea.

Paşi apăsaţi se apropie de măsuţa pe care am fost aşezată. La început nu le acord mare importanţă. Îi cunosc. Îi ignor ca de obicei, la fel cum şi ei mă ignoră pe mine. Sunt ai băiatului stăpânei, un puşti crescut parcă peste noapte, înalt şi subţirel, ce nu mi-a acordat nicicând vreo privire, deşi sunt la fel de frumoasă ca pe vremea când el era bebeluş, deşi pielea mea este la fel de fermă şi de bine colorată. Am observat că băieţilor nu le pasă de felul în care arată genţile doamnelor, că nu îşi dau seama dacă sunt de calitate sau făcute din vinilin ieftin, că orice model ar avea geanta, pe ei îi lasă rece.

Doar doamnele pot aprecia cu adevărat frumuseţea mea şi a celor asemănătoare mie, doar doamnele îi pot arunca priviri invidioase stăpânei mele, atunci când ieşim împreună pe stradă. Vai, dar ce mi se întâmplă? Cineva îmi scotoceşte interiorul, îmi atinge cele mai intime părţi, mă pipăie cu mâini aspre, de o stranietate nemaiîntâlnită. Nu îmi displace, dar mă simt ciudat, de parcă aş fi fost dezbrăcată şi aşezată sub lupa microscopului. Este un bărbat, cred… Da, este fiul stăpânei! Cerule, ce căută acest intrus în interiorul meu, în intimitatea trupului meu?

Băiatul strigă nervos că nu găseşte nici o gumă, nici mentolată, nici de alt fel. Ah, deci din cauza gumei buclucaşe sunt eu violată acum! Stăpâna îi explică răbdătoare că trebuie să fie în compartimentul mic din faţă, lângă pachetul de ţigări. Simt cum toarta îmi este prinsă ca într-o menghină de mâna fermă a puştiului. Mă smulge de pe măsuţă şi mă duce în viteza spre biroul unde mama lui lucrează pe laptop. “Caută tu, că în aglomeraţia de aici eu nu găsesc nimic!”, îi spune pe un ton răstit.

Simt că mă ia cu ameţeală de ruşine, de nervi, de revoltă. Cum de stăpâna îi permite să mă atingă, să îmi violeze intimitatea? Este pentru prima dată când sunt jignită în acest fel. Sper să fie şi pentru ultima dată. Bărbaţii nu au ce căuta în genţile elegante ale femeilor, în genţi aristocrate, din piele fină, ce bucură doar ochiul contemplativ al femeii, ce le gâdilă orgoliul şi le adăpostesc micile secrete nevinovate.