Skip to main content

Interviu cu o singură întrebare

Poate doriti sa aflati cum arata un interviu cu o singura intrebare, poate jurnalistii au nevoie de sfaturi legate de acest subiect. Povestea interviului:

Emoţia şi agitaţia pe care le  simţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, inaintea plecării în concediu. Euforia care te cuprinde, nevoia de a povesti  tuturor, nerăbdarea cu care aştepţi clipa plecării. Toată lumea cred că trece prin aceste stări.

Eram pe ultima sută de metri înainte de plecarea la Costineşti, făceam ultimele cumpărături împreună cu Ionuţ, care, neavând decât 6 anişori, era cu mult mai agitat şi mai nerăbdător decât mine.

În centrul oraşului aproape că ne-am împiedicat de o echipă formată dintr-un cameraman şi un reporter al nu ştiu cărei televiziuni, probabil locale, care s-au  tot ţinut după noi, încercând să afle dacă lumea îşi mai permite să meargă la mare. Am vrut să trec grăbită mai departe, să scap de ei, pentru că nu sunt genul care să zburde fericită prin faţa camerei de filmat.

Dar nu a fost posibil, pentru că Ionuţ era de altă părere. Vroia să îşi strige fericirea, să anunţe lumii întregi că au mai rămas câteva ore până la marea plecare. Degeaba îi făceam semne strângându-l uşor de mânuţă, degeaba încercam să îi fac semn din ochi, degeaba măream pasul. Era hotărât să vorbească cu acel reporter, să îi acorde un interviu.

-Noi avem bani mulţi şi plecăm cu trenul diseară la mare şi mami mi-a cumpărat vestă de salvare, că nu ştiu să înot prea bine şi cea veche s-a spart şi mi-a spus să stau aproape de nisip, dar cu vesta am curaj să merg până departe, departe, unde se termină marea şi mami îmi va cumpăra îngheţată multă şi eu o să adun scoici să le aduc copiilor de la bloc şi lui mamane, că i-am promis şi mi-a cumpărat mami o găletuşă cu forme frumoase, să fac un castel mare de nisip şi am fost la naşa să îi spunem că plecăm la mare şi să o întrebăm ce vrea să îi aducem de acolo şi a vrut să îmi dea colacul lui Bela, dar eu sunt băiat mare şi nu umblu cu colac şi am un slip albastru, că mi-a cumpărat mami acum şi mami mă duce la delfinariu să văd focile şi delfinii şi să fac poze cu ele şi o să mă bronzez, să fiu negru şi mami a zis că vom mânca la restaurant şi să am grijă să nu bag mânuţa în farfurie, că mă fac de ruşine şi dacă sunt cuminte mami îmi dă o gură de băutură de adulţi şi eu odată mi-am spart capul într-un bazin cu apă şi dacă nu aveam vesta de salvare muream şi am speriat-o pe mamane că îmi curgea sânge pe faţa şi odată la plajă m-a ciupit o viespe de ureche şi mami nu avea sare, dar mi-a pus pe ureche brânză sărată şi tot m-a durut, dar nu am plâns, că râdeau copiii de mine…

Am simţit că este un fel de răzbunare pe acel reporteraş sâcâitor, pentru cât se ţinuse după mine, tot insistând să îi răspund şi care acum nu ştia cum să oprească şuvoiul de vorbe care se revărsau năvalnic din gura lui Ionuţ. L-am lăsat să îi povestească tot ce i-a trecut prin cap, până când bietul om nu a mai rezistat şi mi-a făcut semn că pleacă.

 

59 thoughts to “Interviu cu o singură întrebare”

  1. Asta-mi aduce aminte de o faza de anul trecut. Veneam cu A. de la piata, cu mainile ocupate, transpirati, frustrati si jap imi sare in fata o domnisoara cu un microfon si ma intreaba direct ” se citeste mult in metrou ? “. M-am uitat la ea ca la masini straine si i-am zis frumos ca nu am timp de interviuri, tot insista si i-am servit-o ” dupa ce ca esti nesimtita si in loc sa ma intrebi daca VREAU sa dau un interviu mai si insisti? “. S-a sclifosit un pic, a comentat ceva si a sarit la un domn mai in varsta cu aceeasi intrebare. Eiii bine de la el a primit si o injuratura pentru tupeul si insitenta ei. :lol:

  2. mananca si ei o paine, ca oricare altul si daca nu ar avea tupeu, probabil ca stirile ar fi mult mai putine (nu ca eu as plange din cauza asta!) pe de alta parte daca ei sunt fara maniere, nu-i un motiv sa ne apucam sa-i injuram, pana la urma curiozitatea noastra le da de lucru!

  3. Excelent copilul!!!! Dar la voi reporteri nu au ceva mai bun de facut? Aici nimeni nu te întreaba ceva fara aprobare, ma refer ca nici nu deschid camera…. este articol de lege ca daca nu vrei sa vorbesti, te face fericit daca îl dai în judecata. Despagubirile sunt destul de “grase”!!!

    1. Nu stiu cum este legea la noi, dar nu prea le pasa lor. Un proces este prea costisitor, rapeste prea mult timp si daca nu ai pe cineva acolo sus sa te sprijine, risti sa nu castigi nimic.

    1. Nu am vrut sa ma razbun, doar mi-am lasat copilul sa se descarce de preaplinul inimii. Cand l-am vazut transpirand pe reporter mi-am dat seama ca l-a zapacit. :))

  4. Il nu stiu cum am avut rabdare sa citesc tot, dar tot ce a zis pustiul! De mult nu am mai citit un interviu cap-coada :)))

  5. Întrebarea-cheie este: L-au dat pe post până la urmă? Am impresia că Ionuț le-a furmizat material chiar pentru mai multe emisiuni estivale, așa că nu mai trebuia să-și coacă creierii pe canicula asta pentru alte interviuri. :D

    1. :)) Copilul meu este mare acum si din dulceata de altadata a ramas prea putin. :))
      Nu mai vorbeste atat de mult, dar stie sa loveasca cu vorba unde doare. :))

  6. Am crescut si eu la usa casei un guraliv de asta, ca sa mai taca tata ii recomanda sa tina strans intre dinti un fir de patrunjel, ca trec toate bolile.Si asa se facea liniste in casa, ca voia Copilu sa fie mereu sanatos:))

  7. excelent entuziasmul copiilor!
    Dar altceva vreau sa te intreb : nici mie nu-mi plac camerele de filmat dar cand am spus asta am primit numai reactii de genul ‘ai o problema?’, ‘mai ai si alte manii?’ chestii de genul asta.
    Nu ti s-a intamplat niciodata sa se mire lumea ca traversezi cand vezi o camera de filmat? Si sa te apostrofeze pentru lipsa de socializare?

    1. Ba da, ma intrebau ce cred, ca ma mananca… Dar nu ma intereseaza sa ma vad la tv, aia in general pun niste intrebari cretinute si eu nu am timp de pierdut. Nu stiu cum esti tu, dar pe mine ma cam doare la dos de parerile celor care judeca in necunostinta de cauza sau doar din prisma lor.

  8. Ce savuros a fost interviul copilului de şase ani, atât de entuziasmat, atât de inocent, atât de dornic de a-şi lasa bucuria să se vadă. Mă întreb dacă Ionuţ ar mai da nas în nas cu nişte reporteri care doresc să afle dacă românii mai au bani de mers la mare…ce ar mai spune acum? Ar grăbi pasul?

Leave a Reply to adelinailiescu Cancel reply