Poate doriti sa aflati cum arata un interviu cu o singura intrebare, poate jurnalistii au nevoie de sfaturi legate de acest subiect. Povestea interviului:

Emoţia şi agitaţia pe care le  simţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, inaintea plecării în concediu. Euforia care te cuprinde, nevoia de a povesti  tuturor, nerăbdarea cu care aştepţi clipa plecării. Toată lumea cred că trece prin aceste stări.

Eram pe ultima sută de metri înainte de plecarea la Costineşti, făceam ultimele cumpărături împreună cu Ionuţ, care, neavând decât 6 anişori, era cu mult mai agitat şi mai nerăbdător decât mine.

În centrul oraşului aproape că ne-am împiedicat de o echipă formată dintr-un cameraman şi un reporter al nu ştiu cărei televiziuni, probabil locale, care s-au  tot ţinut după noi, încercând să afle dacă lumea îşi mai permite să meargă la mare. Am vrut să trec grăbită mai departe, să scap de ei, pentru că nu sunt genul care să zburde fericită prin faţa camerei de filmat.

Dar nu a fost posibil, pentru că Ionuţ era de altă părere. Vroia să îşi strige fericirea, să anunţe lumii întregi că au mai rămas câteva ore până la marea plecare. Degeaba îi făceam semne strângându-l uşor de mânuţă, degeaba încercam să îi fac semn din ochi, degeaba măream pasul. Era hotărât să vorbească cu acel reporter, să îi acorde un interviu.

-Noi avem bani mulţi şi plecăm cu trenul diseară la mare şi mami mi-a cumpărat vestă de salvare, că nu ştiu să înot prea bine şi cea veche s-a spart şi mi-a spus să stau aproape de nisip, dar cu vesta am curaj să merg până departe, departe, unde se termină marea şi mami îmi va cumpăra îngheţată multă şi eu o să adun scoici să le aduc copiilor de la bloc şi lui mamane, că i-am promis şi mi-a cumpărat mami o găletuşă cu forme frumoase, să fac un castel mare de nisip şi am fost la naşa să îi spunem că plecăm la mare şi să o întrebăm ce vrea să îi aducem de acolo şi a vrut să îmi dea colacul lui Bela, dar eu sunt băiat mare şi nu umblu cu colac şi am un slip albastru, că mi-a cumpărat mami acum şi mami mă duce la delfinariu să văd focile şi delfinii şi să fac poze cu ele şi o să mă bronzez, să fiu negru şi mami a zis că vom mânca la restaurant şi să am grijă să nu bag mânuţa în farfurie, că mă fac de ruşine şi dacă sunt cuminte mami îmi dă o gură de băutură de adulţi şi eu odată mi-am spart capul într-un bazin cu apă şi dacă nu aveam vesta de salvare muream şi am speriat-o pe mamane că îmi curgea sânge pe faţa şi odată la plajă m-a ciupit o viespe de ureche şi mami nu avea sare, dar mi-a pus pe ureche brânză sărată şi tot m-a durut, dar nu am plâns, că râdeau copiii de mine…

Am simţit că este un fel de răzbunare pe acel reporteraş sâcâitor, pentru cât se ţinuse după mine, tot insistând să îi răspund şi care acum nu ştia cum să oprească şuvoiul de vorbe care se revărsau năvalnic din gura lui Ionuţ. L-am lăsat să îi povestească tot ce i-a trecut prin cap, până când bietul om nu a mai rezistat şi mi-a făcut semn că pleacă.