Interviu cu o singură întrebare
Poate doriți să aflați cum arată un interviu cu o întrebare. O singură întrebare. Poate jurnaliștii au nevoie de sfaturi legate de acest subiect. Povestea interviului:
Emoţia şi agitaţia pe care le simţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, inaintea plecării în concediu. Euforia care te cuprinde, nevoia de a povesti tuturor, nerăbdarea cu care aştepţi clipa plecării. Toată lumea cred că trece prin aceste stări.
Eram pe ultima sută de metri înainte de plecarea la Costineşti. Făceam ultimele cumpărături împreună cu Ionuţ care, neavând decât 6 anişori, era cu mult mai agitat şi mai nerăbdător decât mine.
În centrul oraşului aproape că ne-am împiedicat de o echipă formată dintr-un cameraman şi un reporter al nu ştiu cărei televiziuni, probabil locale. S-au tot ţinut după noi, încercând să afle dacă lumea îşi mai permite să meargă la mare. Am vrut să trec grăbită mai departe, să scap de ei, pentru că nu sunt genul care să zburde fericită prin faţa camerei de filmat.
Dar nu a fost posibil, pentru că Ionuţ era de altă părere. Voia să îşi strige fericirea. Să anunţe lumii întregi că au mai rămas câteva ore până la marea plecare. Degeaba îi făceam semne strângându-l uşor de mânuţă. Tot degeaba încercam să îi fac semn din ochi și degeaba măream pasul. Era hotărât să vorbească cu acel reporter, să îi acorde un interviu.
A fost un interviu cu o singură întrebare și milioane de răspunsuri date pe nerăsuflate
-Noi avem bani mulţi şi plecăm cu trenul diseară la mare şi mami mi-a cumpărat vestă de salvare, că nu ştiu să înot prea bine şi cea veche s-a spart şi mi-a spus să stau aproape de nisip, dar cu vesta am curaj să merg până departe, departe, unde se termină marea şi mami îmi va cumpăra îngheţată multă şi eu o să adun scoici să le aduc copiilor de la bloc şi lui mamane, că i-am promis şi mi-a cumpărat mami o găletuşă cu forme frumoase, să fac un castel mare de nisip şi am fost la naşa să îi spunem că plecăm la mare şi să o întrebăm ce vrea să îi aducem de acolo şi a vrut să îmi dea colacul lui Bela, dar eu sunt băiat mare şi nu umblu cu colac şi am un slip albastru, că mi-a cumpărat mami acum şi mami mă duce la delfinariu să văd focile şi delfinii şi să fac poze cu ele şi o să mă bronzez, să fiu negru şi mami a zis că vom mânca la restaurant şi să am grijă să nu bag mânuţa în farfurie, că mă fac de ruşine şi dacă sunt cuminte mami îmi dă o gură de băutură de adulţi şi eu odată mi-am spart capul într-un bazin cu apă şi dacă nu aveam vesta de salvare muream şi am speriat-o pe mamane că îmi curgea sânge pe faţa şi odată la plajă m-a ciupit o viespe de ureche şi mami nu avea sare, dar mi-a pus pe ureche brânză sărată şi tot m-a durut, dar nu am plâns, că râdeau copiii de mine…
Am simţit că a fost un fel de răzbunare față acel reporteraş sâcâitor. Pentru cât se ţinuse după mine, tot insistând să îi răspund. Bietul de el, acum nu ştia cum să oprească şuvoiul de vorbe care se revărsau năvalnic din gura lui Ionuţ.
L-am lăsat să îi povestească tot ce i-a trecut prin cap, până când bietul om nu a mai rezistat şi mi-a făcut semn că pleacă, renunțănd la acel interviu cu o singură întrebare.
Dacă ai timp, poate vrei să citești și:
Mândrie de mamă (Jurnal de Anglia)
Punctualitatea unora îmi dă palpitații
Gruia, baladă scrisă de Ștefan Octavian Iosif
Excelent! :))
:))
asa-i trebuie.
ala de atunci n-a mai luat un interviu in viata lui…
:))) Bine i-a făcut!
:)))) Saracaul om. Stiu si eu cum fac copiii cand sunt foarte enutuziasmati :)))
Saracul….de ras am gresit ;)
Asta-mi aduce aminte de o faza de anul trecut. Veneam cu A. de la piata, cu mainile ocupate, transpirati, frustrati si jap imi sare in fata o domnisoara cu un microfon si ma intreaba direct ” se citeste mult in metrou ? “. M-am uitat la ea ca la masini straine si i-am zis frumos ca nu am timp de interviuri, tot insista si i-am servit-o ” dupa ce ca esti nesimtita si in loc sa ma intrebi daca VREAU sa dau un interviu mai si insisti? “. S-a sclifosit un pic, a comentat ceva si a sarit la un domn mai in varsta cu aceeasi intrebare. Eiii bine de la el a primit si o injuratura pentru tupeul si insitenta ei. :lol:
:)) Teribil pustiul, din astia le trebuie lor, ca se satura rapid de interviuri pe strada…
Amuzantă întâmplare! Carevasăzică Ionuţ al tău era cu adevărat entuziasmat de plecare. :))
mananca si ei o paine, ca oricare altul si daca nu ar avea tupeu, probabil ca stirile ar fi mult mai putine (nu ca eu as plange din cauza asta!) pe de alta parte daca ei sunt fara maniere, nu-i un motiv sa ne apucam sa-i injuram, pana la urma curiozitatea noastra le da de lucru!
:)))) in timp ce isi spunea ofu` mai tragea si aer? :))
Excelent copilul!!!! Dar la voi reporteri nu au ceva mai bun de facut? Aici nimeni nu te întreaba ceva fara aprobare, ma refer ca nici nu deschid camera…. este articol de lege ca daca nu vrei sa vorbesti, te face fericit daca îl dai în judecata. Despagubirile sunt destul de “grase”!!!
:)) dulce puştiul… Iar ideea ta de “răzbunare” e beton
Trimite-l la Antena3 :))))poate pleaca si aia…Sa treaca si pe la B1
Asta a fost tare :))), cred ca la innebunuit!
Întrebarea-cheie este: L-au dat pe post până la urmă? Am impresia că Ionuț le-a furmizat material chiar pentru mai multe emisiuni estivale, așa că nu mai trebuia să-și coacă creierii pe canicula asta pentru alte interviuri. :D
Daca a intrebat a primit si raspuns;)) unul foarte detaliat sa’l lamureasca complet:))
Il nu stiu cum am avut rabdare sa citesc tot, dar tot ce a zis pustiul! De mult nu am mai citit un interviu cap-coada :)))
Excelent interviul :)))
Bine ca n-a “dat-o ” in de-alea mai intime…..eu am exemple in familie :))))
Hahaha, m-a amuzat copilul tau. I bet he’s sweet XD
Ce amuzant! :)) Ai un copil minunat care a stiu sa-l puna la punct pe reporter.
Am crescut si eu la usa casei un guraliv de asta, ca sa mai taca tata ii recomanda sa tina strans intre dinti un fir de patrunjel, ca trec toate bolile.Si asa se facea liniste in casa, ca voia Copilu sa fie mereu sanatos:))
Ce dragut e!!! :))
Multumesc. :))
Sunt convinsa ca nu i-a mai trebuit. :))
L-a lecuit! :))
Pacat ca nu i-am facut o poza. Merita sa ii vedeti mutra. :))
:)) Trebuia sa ii spui ca in metrou se citesc doar carti despre reguli elementare de bun-simt. :))
El doar isi canta bucuria. Ghinionul a fost al curiosului. :))
El nu este exagerat de vorbaret, dar in ziua aia exploda de fericire. :))
Trebuia sa trimiti copilul dupa reporter sa-i mai spuna cate ceva, sa nu-l lase sa scape asa usor :)
Sunt agasanti. Daca vezi ca te ignora, incearca la altii, e clar ca eu nu voi raspunde solicitarii. ;)
Cand a tras aer mai serios in plamani a fugit reporterul. :))
Nu stiu cum este legea la noi, dar nu prea le pasa lor. Un proces este prea costisitor, rapeste prea mult timp si daca nu ai pe cineva acolo sus sa te sprijine, risti sa nu castigi nimic.
Nu am vrut sa ma razbun, doar mi-am lasat copilul sa se descarce de preaplinul inimii. Cand l-am vazut transpirand pe reporter mi-am dat seama ca l-a zapacit. :))
Trebuia sa o fac atunci. :)) Ca acum cred ca l-ar injura daca ar indrazni sa il opreasca. :))
Dar ideea nu este rea. :))
Da, era bietul om fete-fete, nu stia cum sa scape. :))
:)) Multumesc. Ma intrebam in timp ce scriam daca va avea cineva rabdare sa citeasca tot. :))
Nu stiu, ca noi in noaptea aia am plecat la mare. :))
Probabil mai au inca bucatele cu care sa faca o emisiune. :))
Poate asa a inteles si el ca nu trebuie sa se bage in sufletele oamenilor. :))
Era educat in privinta asta, nu dadea nimic important din casa. :))
hahaha…Ionut mai raspunde si acum la o simpla intrebare ca atunci ? :)))
Dar ce băiat vorbitor ai … Așa e și acum?
Bine ia făcut reporterului. Dacă a vrut interviu, interviu a primit … :)
excelent entuziasmul copiilor!
Dar altceva vreau sa te intreb : nici mie nu-mi plac camerele de filmat dar cand am spus asta am primit numai reactii de genul ‘ai o problema?’, ‘mai ai si alte manii?’ chestii de genul asta.
Nu ti s-a intamplat niciodata sa se mire lumea ca traversezi cand vezi o camera de filmat? Si sa te apostrofeze pentru lipsa de socializare?
Cred ca i-a fost invatare de minte,asta!
:)) Copilul meu este mare acum si din dulceata de altadata a ramas prea putin. :))
Nu mai vorbeste atat de mult, dar stie sa loveasca cu vorba unde doare. :))
Nu a fost cu intentie, dar a avut efect. :))
:)) Asta este cea mai tare idee pe care am auzit-o legat de potolirea unui copil. :))
:)) Multumesc.
:)) Nu sunt chiar asa sadica… mi-a fost mila de el. :))
Doar cu noi si cu prietenii apropiati, uneori si cu profesorii, cand vrea sa isi faca dreptate. Este greu sa il acoperi. :))
In general cand este foarte entuziasmat sau foarte nervos se poarta asa. :)) Nu poate fi oprit decat daca ii pun fermoar la gura. :))
Ba da, ma intrebau ce cred, ca ma mananca… Dar nu ma intereseaza sa ma vad la tv, aia in general pun niste intrebari cretinute si eu nu am timp de pierdut. Nu stiu cum esti tu, dar pe mine ma cam doare la dos de parerile celor care judeca in necunostinta de cauza sau doar din prisma lor.
Cu siguranta a evitat de atunci mamicile cu copii mici. :))
Păi i-a făcut Ionuț toată treaba, se putea duce acasă, avea informații pe toată ziua, măcar! Eu așa văd lucrurile. :)
ce elaborat raspuns…zic ca o sa se descruce excelent si la BAC daca de mic a fost asa povestitor:)
Ce savuros a fost interviul copilului de şase ani, atât de entuziasmat, atât de inocent, atât de dornic de a-şi lasa bucuria să se vadă. Mă întreb dacă Ionuţ ar mai da nas în nas cu nişte reporteri care doresc să afle dacă românii mai au bani de mers la mare…ce ar mai spune acum? Ar grăbi pasul?