Şedinţele lunare aveau un aer teatral, în care fiecare îşi juca propriul rol, acelaşi mereu. Primul în scena din uscătoria blocului apărea vecinul-profesor, cu nelipsitul său catalog în care nota absenţii. Nu am înţeles niciodată de ce se obosea, dacă statisticile arătau clar că întotdeauna erau aceleaşi persoane prezente la discuţii. Noi, copiii, aliniaţi lângă fereastra cu geamuri opacizate de praf, aşteptam nerăbdători şedinţa de primăvară şi sosirea vecinului-grădinar. Îşi făcea intrarea solemn, atât cât putea de solemn când în mâna stângă abia ţinea un mănunchi de greble şi cazmale, iar în dreapta o găleată din tablă plină de bulbi şi răsaduri.
Scandalul începea odată cu apariţia vecinei-poliţist. Tanti asta ştia cine e acasă duminica şi nu vrea să deschidă uşa când este chemat la şedinţă, ştia că vecina de la trei preferă să prăjească gogoşi când sunt atât de multe lucruri de discutat, la fel cum ştia că “ăia de la patru” iar au plecat la munte, cu toate că s-au pus de luni afişe în scara blocului.
Ai mei erau printre absenţi întotdeauna. Nu suportau circul şedinţelor de scară şi nu îi interesa deloc să iasă cu gloata la plantat de floricele. Eu şi sora mea spălam ruşinea familiei fiind mereu parte activă, atât la discuţiile despre femeia de serviciu, geamuri sparte sau deranjarea liniştii între orele 12-16, cât şi la curăţat peticul de pământ aferent scării noastre, plantat bulbi de zambile, dat foc la uscături şi udat cei trei brazi din spatele blocului.
Astăzi am trecut pe lângă o grădină ce mi-a amintit toate astea. Acelaşi petic de pământ pe care oamenii înghesuie toate seminţele urcate de Noe în corabie, aceiaşi pomi îmbrăcaţi în alb până la brâu, aceleaşi pietre încercuind familia regală a grădinii. Încercând să protejeze comorile galbene, verzi, roz sau mov, garduri vii ciuntite îşi plângeau de milă pe marginea grădinilor din oraş. Am plâns şi eu, imaginar, de hidoşenia lor, şi mi-am jurat că voi cere oamenilor să lase natura în pace, să îşi urmeze cursul firesc, căci intervenţia lor urâţeşte oraşul.
Vecina mea de la parter, a concesionat tot ce era în dreptul ferestrei ei, o minipădurice. Și-a făcut curte, adică. A pus și o căsuță pentru păsărele. De vreo căteva zile, am aflat că și parcela din dreptul ferestrelor mele( deși eu stau la etj 4) e tot a ei. Doamna vecină e directoarea de la Crucea Roșie, așa că e explicabil că îi displăcea confortul garsonierei pe care a transformat-o, fiind la parter, într-o casă. I-a pus și acoperiș.
De urâțit, nu pot să zic că a urâțit, dar sunt multe altele de zis… Eh…
Avem si noi in cartier cateva familii care (cu sau fara aprobari), si-a extins apartamentele, atasand cate o camera in gradina blocului. Pariez ca au facut asta pentru ca erau satui de inghesuiala din boschetii strainatatii, pe unde or fi dormit cat au umblat la cersit. :))))
Ehei ! La nașa noastră de cununie, care stă în Drumul Taberei, după ce au plantat oamenii copaci și flori timp de vreo treizeci de ani și mai bine, a venit un buldozer de la Primăria sectorului 6 și a ras tot. Ceva mai târziu au scos și tot asfaltul de pe alei și parcări. Asta cam acum un an. Și azi totul este în stadiul descris…
Ah, asta e crima, zau! Mai bine cu gradina plina de zambilute si pietre varuite in alb, decat cu toate puse la pamant. Nu au facut reclamatie, nu si-au strigat nemultumirea cand au vazut buldozerul?
Ani la rândul am tot ieşit în fiecare primăvară la strânsul gunoaielor, plantarea de copăcei şi alte activităţi administrative. În general, eram aceiaşi 5-6 oameni care participam. Acum vreo 2 ani mi-am zis că ajunge şi ar trebui să iasă şi alţi proprietari de apartamente. Anul acesta n-a mai ieşit nimeni să facă ceva sau n-am văzut eu. La şedinţe particip selectiv, când sunt chestiuni arzătoare pentru naţie şi bloc. Rămân la şedinţă maxim o jumătate de oră, până când începe câte o cucoană să strige din motive de nimeni înţelese.
In acest bloc stau de vreo 8 ani, cred. Sedinte nu se fac decat cand avem restantieri la intretinere si cand e necesar sa dam bani pentru zugraveala, interfon nou… E drept ca in fata blocului nu avem decat asfalt… :)))
Daca iti placea sa iesi la aranjat gradina, nu vad de ce ai rata joaca de primavara. Imagineaza-ti, chiar si pentru cateva ore, ca e doar gradina ta. ;)
:) De grădinile de la Palatul Versailles ce spui? ;)
Nu suporta comparatie, Radu! Acolo se vede mana si ochiul de artist. Dar, daca as avea de ales, as prefera sa ma plimb prin padurile de la Busteni… :D