Este atât de greu uneori să găseşti calea de mijloc… Sunt oameni care o caută toată viaţa şi nu reuşesc să o găsească. Am cunoscut însă persoane care nici  măcar nu au încercat vreodată.

În apartamentul de lângă noi locuia o familie care avea un singur copil, mai mic decât mine cu un an. O familie care părea să fie demnă de toată stima, cel puţin la prima vedere. Oameni muncitori, casă curată, copil cuminte. Dar ce preţ a plătit acest copil, pentru a-şi face părinţii să fie mândri, veţi afla citind rândurile de mai jos.

“Sunt fetiţă mare acum şi trebuie să îmi ajut părinţii la treabă. Duc gunoiul, fac paturile, mătur prin casă, şterg praful, spăl vasele, ud florile, duc rufele murdare la baie şi spăl pe jos în bucătărie. Aş vrea să ies cu ceilalţi copii la joacă, dar dacă află mama? Mă omoară în bătaie, aşa cum a făcut imediat după ce am împlinit 7 ani, când am ieşit pe afară, am căzut şi m-am julit la genunchi. Mi-a fost teamă să intru în casă plină de sânge şi cu ciorăpeii rupţi. Am plâns până când m-a chemat o vecină la ea şi mi-a presărat pe rană un praf alb.

Mă grăbesc să îmi fac temele. Offf, dar nu pricep nimic din cerinţele exerciţiului. Fug la vecinul de deasupra, sigur mă ajuta şi nici nu mă pârăşte mamei. Am greşit. Ce mă fac acum? Va veni de la muncă şi îmi va număra iar foile caietelor. Nu am voie să greşesc, nu am voie să rup pagina. Nici să şterg fără să se vadă nu pot. Aseară m-a bătut iar, tot din cauza asta.

Copiii de la bloc se miră şi îmi plâng de milă. Îmi vine şi mie să plâng când îi aud. Îmi spun că părinţii mei sunt răi, că un copil are nevoie să se joace, că nu trebuie bătut cu furtunul de la maşina de spălat până când urlă ca un porc înjunghiat. Ceilalţi copii au voie în fiecare zi să iasă la joacă, nu au atâtea îndatoriri şi nu sunt bătuţi pentru orice nimic. Nici astăzi nu scap de bătaie. Tocmai a intrat mama pe uşă şi a văzut că am lăsat ghiozdanul pe holul de la intrare.”

Cam astea erau vorbele şoptite pe fugă de copilul care creştea lângă noi şi pe care îl auzeam, seară de seară, urlând îngrozit la fiecare lovitură pe care mama sa i-o aplica. Întotdeauna cu furtunul de la maşina de spălat. Pe măsură ce creştea, lucrurile se înrăutăţeau, bătăile era tot mai dese şi mai crude, iar pedepsele păreau inspirate din filmele de groază (despre care nici nu auzisem pe atunci). Unii oameni au inimă de piatră…