Educaţia primită de la părinţi m-a ajutat să nu cedez, chiar şi atunci când simt că nu mai pot, când simt că totul este împotriva mea, când simt că mă lasă puterile. Voi avea timp să mă odihnesc mai târziu, poate chiar prea mult timp, dacă cei care susţin că există rai şi iad au dreptate. Ai mei m-au învăţat că trebuie să merg cu fruntea sus, să nu fac chestii de care să îmi fie ruşine mai târziu.

Iar mai târziu, când “m-am făcut mare”, am plecat la muncă. Acolo am învăţat să fiu ordonată, să lucrez în echipă, să nu fiu egoistă. Am înţeles că mâinile, dacă nu sunt conduse de cap, nu au nici o valoare. Am înţeles că degeaba ai capul pe umeri, dacă în el nu ascunzi nimic. Şi am mai înţeles că viaţa nu este aşa cum pare de la căldură, când stai ascuns în braţele mamei.

Am cunoscut oameni. Mulţi oameni. Oameni din toate păturile sociale. Oameni mai buni, dar şi oameni răi. Oameni simpli, dar şi multe minţi complicate. Am învăţat că cel mai uşor domini omul cu vorba, nu cu pumnul. Am învăţat să mă apăr de cei răi lovindu-i acolo unde au breşe. Am învăţat să iubesc oamenii, să îi respect, să le respect munca, să fiu tolerantă, să stau în pătrăţica mea şi să mă întind atât cât îmi este plapuma.

Dacă toate astea mi-au folosit la ceva în activitatea blogosferică? Cred că mi-au format caracterul, iar asta se vede în felul în care scriu, în felul în care mă port cu cei pe care îi întâlnesc prin blogosferă, în felul în care reacţionez când sunt constrânsă să fac ceva ce nu îmi place. Acesta este răspunsul meu pentru Dana şi Petre. Sper să fie suficient.

Leapşa cu întrebarea Cum mă influenţează experienţa (educaţie, joburi) în activitatea blogosferică.