În familia ei, femeile nu obişnuiau nici măcar să se machieze. Mama ei îşi purta părul lung strâns într-un coc la spate. O vedea cum se spăla pe faţă dimineaţa, cum îşi întindea puţină cremă în jurul ochilor, în încercarea de a estompa ridurile. Oare era mulţumită de aspectul pe care îl avea sau nu îi păsa de ceea ce vedea în oglindă şi de părerea celorlalţi? Nu o întrebase niciodată. Mătuşa, sora mamei, era o femeie slabă, care lăsa impresia că nu se îngrijeşte deloc. Nepensată, cu hainele prea largi, cu unghiile tăiate din carne, parcă ar fi vrut să îi sfideze pe toţi scoţând la iveală defectele fizice, nepunând în valoare nimic din ceea ce avea frumos.

Dar ea nu semăna decât cu bunica. Era rebelă, îşi dorea să fie admirată, să atragă privirile, să combine frumuseţea interioară cu cea fizică. Ştia că tinereţea zboară prea repede, că nu se va mai întâlni cu aceşti ani. Privea pe furiş fotografiile vechi, în care bunica zâmbea fericită, mândră de frumuseţea ei. Îşi dorea cu ardoare să fie la fel de încrezătoare pe cât fusese bunica. Avea de gând să scape de complexul de inferioritate care o măcina din interior, făcându-i zilele grele şi nopţile infernale.

Învăţase să îşi scoată în evidenţă calităţile, dar sânii prea mici cu care natura o înzestrase o obsedau. Nevoită să poarte doar sutiene cu bureţi, jenată peste măsură atunci când iubitul glumea cu ea, spunându-i că nu este nici o diferenţă între ei dacă stau lungiţi, fata ar fi dat orice pentru a scăpa de aluziile şi glumele proaste pe care le făceau toţi pe seama ei. Marirea sanilor era visul ei secret. Cu sâni puţin mai mari ar fi atins perfecţiunea fizică, ar fi scăpat de neîncredere, s-ar fi simţit cea mai frumoasă. Doar este ştiut faptul că o femeie care se simte frumoasă este puternică, este capabilă să înfrunte lumea, să lupte pentru ceea ce îşi doreşte de la viaţă.

Îşi pusese deja nişte bani deoparte, îşi făcuse programare fără ştirea familiei şi acum aştepta nerăbdătoare clipa în care trupul ei i-ar fi adus acel sentiment de siguranţă de care avea nevoie. Dar nu putea pleca de acasă până nu discuta cu mama, până nu îi explica de ce îşi doreşte această schimbare. Va reuşi mama să înţeleagă că o femeie, pentru a fi cu adevărat sigură pe ea, trebuie să se simtă bine în propria piele? Va reuşi mama să înţeleagă câtă nevoie avea de această operaţie?

Voi ce credeti?