În familia ei, femeile nu obişnuiau nici măcar să se machieze. Mama ei îşi purta părul lung strâns într-un coc la spate. O vedea cum se spăla pe faţă dimineaţa, cum îşi întindea puţină cremă în jurul ochilor, în încercarea de a estompa ridurile. Oare era mulţumită de aspectul pe care îl avea sau nu îi păsa de ceea ce vedea în oglindă şi de părerea celorlalţi? Nu o întrebase niciodată. Mătuşa, sora mamei, era o femeie slabă, care lăsa impresia că nu se îngrijeşte deloc. Nepensată, cu hainele prea largi, cu unghiile tăiate din carne, parcă ar fi vrut să îi sfideze pe toţi scoţând la iveală defectele fizice, nepunând în valoare nimic din ceea ce avea frumos.
Dar ea nu semăna decât cu bunica. Era rebelă, îşi dorea să fie admirată, să atragă privirile, să combine frumuseţea interioară cu cea fizică. Ştia că tinereţea zboară prea repede, că nu se va mai întâlni cu aceşti ani. Privea pe furiş fotografiile vechi, în care bunica zâmbea fericită, mândră de frumuseţea ei. Îşi dorea cu ardoare să fie la fel de încrezătoare pe cât fusese bunica. Avea de gând să scape de complexul de inferioritate care o măcina din interior, făcându-i zilele grele şi nopţile infernale.
Învăţase să îşi scoată în evidenţă calităţile, dar sânii prea mici cu care natura o înzestrase o obsedau. Nevoită să poarte doar sutiene cu bureţi, jenată peste măsură atunci când iubitul glumea cu ea, spunându-i că nu este nici o diferenţă între ei dacă stau lungiţi, fata ar fi dat orice pentru a scăpa de aluziile şi glumele proaste pe care le făceau toţi pe seama ei. Marirea sanilor era visul ei secret. Cu sâni puţin mai mari ar fi atins perfecţiunea fizică, ar fi scăpat de neîncredere, s-ar fi simţit cea mai frumoasă. Doar este ştiut faptul că o femeie care se simte frumoasă este puternică, este capabilă să înfrunte lumea, să lupte pentru ceea ce îşi doreşte de la viaţă.
Îşi pusese deja nişte bani deoparte, îşi făcuse programare fără ştirea familiei şi acum aştepta nerăbdătoare clipa în care trupul ei i-ar fi adus acel sentiment de siguranţă de care avea nevoie. Dar nu putea pleca de acasă până nu discuta cu mama, până nu îi explica de ce îşi doreşte această schimbare. Va reuşi mama să înţeleagă că o femeie, pentru a fi cu adevărat sigură pe ea, trebuie să se simtă bine în propria piele? Va reuşi mama să înţeleagă câtă nevoie avea de această operaţie?
Voi ce credeti?
Cred că așa ar trebui, să reușească să înțeleagă. Dacă nu reușește, să vină pe-aici, că-i explicăm noi, frumos! :)
eu (ca mamă de fată, da ?) aș încerca să o fac să înțeleagă că trebuie să se simtă bine în propria piele, fără intervenții artificiale de o asemenea amploare.
De obicei nu ne simțim bine cu noi din diferite motive. I-aș recomanda ca banii puși deoparte pentru bisturiul de înfrumusețare să-i cheltuie pe niscai consiliere psihologică…
hotararea ei este oricum luata,ea asteapta doar confirmare si intelgere de la mama ei…
Totdeauna am fost de parere ca ce care au astfel de idei, sunt superficiali! Nu judeca lucrurile in profunzime! Isi fac probleme din ce nu au!
Ca mama, ca prietena, i-as arata cat de periculoase sunt astfel de interventii. Exemple sunt cu duiumul in massmedia! Doame fereste!
Suntem proprii stapani.
de acord cu Mixy …ce sa fac ? am fata…dar daca o tine una si buna…o sustin , chiar daca nu-mi convine !
clar ! dar să mă îndoape cu niște munți de înghețată și de ciocolată, să pot face față susținerii :))
Daca as avea nasul mare as fugi la nea doctoru’ fara sa stau pe ganduri. Chirurgia asta plastica nu e bau-baul, dupa parerea mea, atat timp cat fetele astea sunt informate corect si isi pun silicoane potrivite care sa nu arate penibil.
Ca medic si ca mama, as sfatui-o sa astepte sa nasca si apoi, daca intr-adevar e cazul, sa-si puna silicoanele alea. Exista o multime de barbati carora le plac sanii mici. Daca prietenul ei nu este printre aia, sa-l schimbe.
Da, intr-adevar exista destui barbati carora le plac saniii ff mici, nu prea multi, as estima asa poate un 5-7 % in Romania, si numai la cca inca 5 % carora nu le plac sanii chiar absolut de loc.
Mai e un procent destul de greu de aflat de barbati carora le plac si sanii mari si sanii ff mici, dar astia se cam ascund sa fie numarati in diverse statistici si efectiv nu stie nimeni cati sunt. Eu as estima, asa optimist, chiar un 20-25 %, dar nu stiu daca poate fi adevarat.
Uite ca tocmai ce-am mai citit o postare oarecum similara. :) Spuneam si dincolo ca inclin sa accept doar interventiile de maxima necesitate, mai putin cele ce tin strict de moft. Totusi, astfel de defecte fizice pot afecta foarte tare starea emotionala a unui om, asadar as fi de acord intr-un final si cu astfel de exceptii. Cu toate acestea, problema o vad in cazul in care se exagereaza cu astfel de operatii…
PS: Ai si o lepsuta de la mine. :)
Spune-i copilei de 18 ani că-i important echilibrul interior/exterior sau interiorul preia atitudine în fața exteriorului, vezi reacția!…Spune-i peste 18/20 ani(36/38 ani), cu siguranță va înțelege, va fi mamă, de băiat sau fată!…Era o vorbă din bătrâni :”Să ai la tinerețe puțină bătrânețe”.
Atinge coarda sensibilă, fără a rupe struna!…
Tocmai ce erau niste emisiuni la tv cu “vedete” de pe la noi care au facut aceasta operatie si acum sufera cumplit. Operatie nereusita. Plangeau fetele alea saracele…si ce mai sufereau, ce le mai durea. In lumina celor aflate, sfatul meu ar fi…sa-si vada de treaba ei pentru ca sunt multi barbati care prefera NATURALUL! De fapt cei mai multi…
cred ca schimbarea este inevitabila pentru psihicul ei, ii doresc sa reuseasca sa castige increderea in ea, sa se simta frumoasa si sa se accepte asa cum e…stii ca multe femei dupa ce isi fac o operatie estetica nu se limiteaza la atat…la fel ca in cazul tatuajelor:)
Aş fi de acord cu astfel de operaţii, numai dacă fata respectivă a ajuns depresivă din cauza ideii că arată urât, având sânii prea mici. Gândul ăsta poate deveni boală. Unii oameni ajung să-şi urască o parte a corpului (un picior, o mână etc.) şi doresc cu ardoare să scape de acea parte “urâtă” printr-o intevenţie chirurgicală.
Ma indoiesc ca mama-sa ar intelege. Poate insa ar accepta daca fata nu ii cere finantare. Insa daca sunt banii ei, oricum nu conteaza ce crede mama-sa, nu?
Eu cand am scapat de sub tutela parinteasca, cu primii mei bani castigati serios, mi-am luat prima masina la mana a doua (impotriva parerii foarte explicite a maica-mii). N-a avut ce zice :D. Dar n-am lasat-o sa scape usor, mi-am afisat poza cu rabla in 7 parti din casa si i-am dat si am numit-o si Katia (pe masina) sa crape Freudul din maica-mea (ca tot nu-l suporta) :P.
Nu stiu. Crezi ca-i pasa ce zic eu? :)))
Sa-si puna “pernute” daca asa se simteste ea bine. Tocmai ce a murit una din cauza de silicoane. Azi. Avea 6 copii.