În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru – Eminescu

“În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru” – Eminescu, căci sufletul nu poate cuprinde atâta frumusețe și măreție. Ne-au învățat la școală că verde și albastru nu prea se pupă, dar probabil profesorii care au avut îndrăzneala de a ne băga în cap asemenea aberație nu au călcat niciodată pământul din jurul unui lac. Nu au admirat niciodată lacul la crepuscul.

Dacă ar fi făcut-o, dacă și pe ei i-ar fi izbit cu forța unui uragan frumusețea naturii, cu siguranță ne-ar fi explicat că nu există ceva mai plăcut ochiului și sufletului decât combinația de albastru și verde. Eminescu a văzut și a strigat lumii, în poezii cu versuri nemuritoare, cât de ușor se lasă subjugat sufletul de micile minuni pe care natura ni le dezvăluie la tot pasul.

În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru - Eminescu

Pe lacul meu albastru nu erau nuferi, probabil pentru că eu nu am valoarea lui Eminescu, dar erau lebede și rațe.

Erau trestii și stufăriș. Era aerul curat și bun al oamenilor care iubesc natura și au grijă de ea. Undeva lângă Swindon, în Anglia. Tot în Anglia, la Oxford, am văzut fete care se distrau într-un mod inedit pentru mine – își petreceau după-amiaza plimbându-se pe lac într-o barcă manevrată de o domnișoară îmbrăcată în rochie roșie.

În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru - Eminescu

Poezia Lacul, de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr. –

În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru – Eminescu, regret că nu ne-am cunoscut!

Ai fi știut cum să pui în versuri iubirea mea pentru viață și pentru natură, preaplinul de care mă umplu de câte ori mă plimb în jurul lacului albastru, indiferent unde ar fi el. Cuvintele mele sunt mult prea sărace, absolut incapabile să descrie ceea ce inima simte. Sper doar ca pozele cu lacul albastru – verde să te bucure, cititorule!

În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru - Eminescu

Dacă vrei să afli cum să memorezi poeziile fără efort, citește acest articol.

În caz că vrei să te bucuri de o poezie frumoasă și un articol-nostalgie de pe aleea amintirilor, intră aici.

Din inimă îți ofer un text scris cu ani în urmă – Lacul nu e lac, cireșele nu sunt cireșe.

Dacă nu ai zâmbit până aici, poate e momentul să o faci. Darul meu pentru tine este articolul Punctul maxim al drobului de sare, un articol despre iubire, natură și piscine.

Blogul meu are nevoie de susținerea ta. Îmi place să scriu și fac asta cât de des pot. Donează aici: