IN SFARSIT, dupa 5 ani!!!

Era martie 2018. Aveam cateva zile de cand ma mutasem in casa asta. S-a intamplat ca intr-o zi vecinul de la parter sa fie in pragul usii, fumand, cand eu am iesit cu Bruno in curte. Vazand ca nu latra, nu se zbate, nu da semne de agresivitate, vecinul a intins mana sa il mangaie pe Bruno. Ne-a luat pe amandoi prin surprindere cand s-a repezit sa il prinda de mana pe bietul om, care a incremenit.

Niciodata de atunci vecinul nu a mai dat vreun semn ca ar vrea sa se bage in seama cu imprevizibilul meu caine (sincera sa fiu, nici eu nu am incercat sa il incurajez). Pana in seara asta, cand iar era in pragul casei, de aceasta data si cu una dintre fetite.

A intins curajos mana spre Bruno si l-a lasat sa il miroasa. Vazand ca Bruno e un domn desavarsit de aceasta data, a plusat si l-a mangaiat pe cap. Bruno s-a intins spre fetita. I-a mirosit piciorusele, timp in care copila l-a mangaiat fericita pe cap.

Singura fiinta care a transpirat de emotie am fost eu, caci cu Bruno nu stii niciodata ce i se pare si cum se transforma intr-o fractiune de secunda. Dar nu a fost cazul. El tanjea de foarte mult timp dupa o mangaiere de copil. Acasa, la Ploiesti, toti copilasii din cartier il iubeau si se jucau cu el.

Aici aude zilnic glascioare de copii, dar nu poate ajunge la fetite si doar sta cu botul pe labe si cu urechile lipite de podea, ascultand si oftand.

Vecinul a fost si el fericit si s-a exprimat in felul lui – IN SFARSIT, dupa 5 ani ne lasa si el sa il mangaiem! mi-a spus. Dupa 5 ani!!! repeta el, inca nevenindu-i sa creada. Nici mie nu imi vine sa cred. Ca sa fie mai clar, trebuie sa specific ca vecinul fumeaza non-stop, e mai mereu in pragul casei cand ies cu cainii, insa de obicei se ridica de pe prag si face precaut un pas in interiorul casei, ca sa avem loc sa trecem fara sa il punem in pericol.