De câte ori mă aflam în preajma lui, simţeam că nu ne potrivim. Îmi repugna culoarea lui bolnăvicioasă, galbenă şi pielea ridată, albicioasă pe alocuri. Mirosul pe care îl răspândea şi cu care eu nu eram obişnuită, nu părea a fi dintre cele mai plăcute, iar asta nu reuşea decât să mi-l facă mai antipatic. Aş fi vrut să mă îndepărtez de el, să ies la aer curat, să nu mai văd pofta din ochii celorlalţi.
Îl pipăiau, îl dezmierdau, îi aduceau osanale care mi se păreau nemeritate. El rămânea calm, senin, de parcă toate astea i s-ar fi cuvenit. Prietenii mei mă chemau insistent, mă rugau să îl ating si eu, să îi simt pulsaţia, să îl adulmec. Ventilatorul aflat în mijlocul camerei, precum o barză în vârful cuibului, în loc să mă scape de căldura care îmi invada corpul, îmi trimitea emanaţiile gălbejitului. Comportamentul deşănţat al prietenilor mei mă uimea şi mă înfiora.
O priveam îngreţoşată pe buna mea prietenă cum atingea pielea zbârcită. Degetul ei curios aluneca peste carnea moale. Seminţe alb-gălbui se preling domol în jos, spre covorul de lână cu arabescuri (apropos, daca va ploua pe covorul de lana sau daca il udati din greseala, incercati sa il uscati rapid, pentru a nu-l strica). Le urmăresc fascinată coborârea lentă, ca într-un film redat cu încetinitorul. Prietenii mei, aflaţi parcă sub influenţa unor narcotice, îşi înfig pe rând dinţii în carnea galbenă. Se miră de parfumul ei şi mă roagă insistent să gust şi eu.
Parcă eram în transă. Mă văd apropiindu-mă greoi de el, mă văd punând mâna pe zbârciturile sale, mă văd îndepărtând cu degetul sămânţa galben-albicioasă, mă văd muşcându-i carnea galbenă. În gură mi se răspândeşte un parfum uluitor, care mă face să uit de mine, de locul în care mă aflu, de toate gândurile urâte pe care le-am avut. Cum l-am putut respinge atâţia ani? De ce nu i-am crezut pe cei care mereu mi-au spus că este cel mai bun şi mai aromat fruct?
Nu mă mai pot opri. Muşc din felia de pepene galben şi zeama lui parfumată mi se prelinge pe degete, mă îmbată, mă face să îmi pierd capul de plăcere. Văd bucuria şi uşorul reproş din ochii prietenilor mei. Le zâmbesc afectuos şi mănânc mai departe, de parcă de asta ar depinde viaţa mea. A fost prima mea întâlnire cu miraculosul pepene galben (daca va intrebati de beneficiile pepenelui galben, trebuie sa stiti ca este sursa majora de vitamina A, vitamina C. acid folic, vitamina B6, intaritor al sistemului imunitar), care mi-a rămas de atunci în suflet şi pentru care renunţ la orice alt fruct în mijlocul verii.
Ce primă întâlnire gustoasă, ciudată, misterioasă și…plină de pofte! Ți-ai înfipt dinții și ai lăsat sucul parfumat să alunece pe degete, după ce ai privit îngrețoșată cum alții savurează un biet gălbejit! Ești grozavă, dar asta nu mai e o noutate decât pentru cei care se întâlnesc prima dată cu poveștile scrise de tine! E bun, de calitate, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Cred că pepenele galben e fructul meu preferat și știu clar că Enya mea are senzația de respingere pe care o aveai și tu, așa că îi voi da să citească această poveste. Te pup, zi frumoasă, cu pepene la masă (dacă e ok și cel de la magazin…). ;)
Pepene galben ?
Cat de tare! Am crezut ca e la inceput un guru libidinos. :)) Foarte frumos ai descris prima intalnire cu pepenele galben. Felicitari!
Stiati ca pepenele galben de tip cantalup mai larg cunoscut astazi in UE a fost “domesticit”, dezvoltat asa pt consum mai larg uman, in secolul 18, in orasul italian Cantalupo nel Sannio, de catre gradinarul Papei de la acea vreme ? Acest oras se afla in regiunea sudica a Italiei, cam pe unde ar fi “glezna” cizmei respective, si exista o controversa etimologica legata de numele Cantalupo, unii opinand ca vine din greaca, unde Kata-Lupon= in mijlocul padurilor, altii zicand ca e poate chiar din lb bulgara, Kan-Teleped= rezidenta centrala principala, in general majoritatea opinand pt varianta bulgara, dat fiind ca se stie ca bulgarii invadasera aceasta regiune a Italiei cautand probabil joburi pe acolo inca din sec 7 DCh.
chiar ma intrebam despre ce poate fi vorba,citind :)
mi-a placut tempoul in care ai scris…pepenele galben merita astfel de emotii,e grozav de bun si parfumat cum bine ai spus :)
Foarte tare, strigă Copilul din mine. Ei bine, nu m-am așteptat să fie vorba de un pepene galben, mă gândeam la cine știe ce ,,preaslăvit” pământean. Vreau să vă felicit pentru scrierea incitantă, misterioasă. Nu pot decât să iau o felie, să mai citesc încă o dată și să îmi pierd de asemeni capul. Numai bine!
Ce interesant l-ai prezentat… asa cu suspans, am citit curioasa pentru a vedea ce te face sa iti repugne asa tare :)) si “Surprise!”
Frumos !
Dupa ce vreme de peste 30 de ani in fiecare vara i-am tot adus sotiei “bostanii”, vara trecuta m-am convertit; cred ca de oboseala: sa nu mai car pe cei verzi care imi plac mie…
eu nu sunt o fana a pepenelui galben. acum il mai tolerez, dar cand eram mica aveam exact aceeasi reactie ca si tine :P
Nu vrei tu să fii maestra suspansului? Uite, eu te încoronez, facem ceremonie, tot, tot! Am citit la tine mai demult, un post scris în aceeași manieră, despre un scaun. Acel post m-a făcut să revin. Ești incredibilă! Gălbejitul nici mie nu-mi face cu ochiul! :)
hahaha, amuzanta introducerea povestirii! ai reusit sa-mi transmiti exact acele senzatii care provoaca “piele-de-gaina” :)) asteptam sa se intâmple ceva abominabil! si cand colo, s-a taiat un pepene galbem! superb gradate clipele… superb deznodamant! :)))
Ma bucur ca ai reusit sa-ti infrângi “sila” :) Pepenele galben este delicios si prima ta intalnire este memorabila – trebuia neaparat scris despre! adorabila descriere!
Un mister dezlegat iscusit!…
Fructul meu preferat…De dimineata ti-am vazut postare, mi-ai facut asa o pofta cu pozele incat mi-am dus sa imi cumpar un pepene :)
Prinde bine o insemnare dintr-asta, din mijlocul verii, intr-o zi insorita, cu un ger crunt si un vant necrutator…
Ai scris minunat, si totusi nu indeajuns sa ma convinga sa-mi placa pepenele galben :D
Mama,de mica,ma tot indemna,ca e bun,ca are gust de banana,ca ce parfum… degeaba. O lasam sa se bucure singura :D .Si desi altele nu-mi placeau atunci,si acum,mare,au inceput sa-mi placa, totusi fructul asta nu ma tenteaza deloc,desi am citit despre el ca are multe proprietati.Asta e.Bine ca le place copiilor.
Pofta buna la pepene! :)
La început, mă gândeam la un animal.
Acum mă gândesc la pepene galben şi înghit în sec. Ruşine!
Clubul Poveștilor Parfumate? Hmm.
Și de ce ne faci poftă acuma pe frig? De vară, zic… :)
Sper ca nu te superi daca-ti spun ca m-ai facut sa poftesc si eu la ‘iubirea’ ta. :) Cu toate ca, sincer sa fiu, eu am o relatie foarte stabila cu doua rude de-ale lui: strugurii si caisele. Dar si cu el am amintiri frumoase, din copilarie… La un moment dat insa, drumurile noastre sa-u cam despartit. Ceea ce nu inseamna ca nu mi-a plouat in gura citindu-ti povestirea. ;)
s-au*…(error) :D
Mie nu imi place pepenele asta, adica mai mananc cate o bucatica, dar nu il am ca un preferat.
Noh, mie mi-ai facut pofta de pepene galben. Prima intalnire n-a avut niciun parfum. Nu ma intalneam cu cineva de care eram super indragostita asa ca nu m-am entuziasmat prea tare.
Ba sis, sa stii ca fu`amuzanta. :D Eu nu mi-s consumatoare de pepene galben dar sa spunem ca m-ai facut totusi sa-mi fie pofta! :))
Eram sigur de la inceput! :)
Merita sa bagi o seringa de vodca sau coniac, dupa gust prin codita si sa-l lasi o ora la frigider!
Iniţial am crezut că este vreun guru la care toţi aduc osanale! M-am amuzat când am aflat că e pepenele galben… Faină întâlnire!
Numai bine! :-)
Asa zici tu mai Vi ? Ca-i bun? Inca pendulez intre acceptari caci nu mi-e drag. Dar o sa fac o exceptie, o data si-o sa incerc sa-l vad asa cum ai propus tu, atit de literar!
Zau ca mi-a placut povestirea!
Si mie imi place pepenele galben! Foarte-foarte mult! Mi-a placut intotdeauna.
Frumos omagiu i-ai adus scriind despre aroma lui! Frumusetea este… in interior! :)
NU-l dau pe pepene verde, dar e bun și ăsta galben (mai ales rece, combinat cu înghețată= yummy!)
Nu credeam ca atat de multi semeni ai mei nu sunt indragostiti de pepenele galben ba chiar si mai rau :)
Eu cred ca as manca intregul an, zi de zi. Pepene si capsuni. Nu amestecate, desigur dar imi plac poate ca mai mult decat orice alte fructe…legume.
Am stiut ca-i pepenele imediat. Habar n-am cum, caci nu m-am uitat in josul paginii sa vad daca e lung articolul, caci stiam clar ca nu-i. Tu nu scrii articole lungi. :)
Frumoasa intalnire sau mai degraba interesanta, ai avut. O asemenea intalnire, chinuita, a avut in adolescenta de abia, sora mea. Dar cu ce crezi? Cu crema de zahar ars pe care o crezuse toata copilaria ei ca find ceva rau, rau, chiar oribil. :)
De cand cu ”patrupedul” tau…nevorbitor,nu ma mai pacalesti ,sac.Frumos,ce sa zic; iar pepenele….un deliciu.
il stiu, mi-a placut foarte, foarte mult si la vremea respectiva :)
acum e de sezon :)