Ne petreceam serile jucând scrabble şi făcând pe filozofii, deşi eram la vârsta la care abia începeam să ne descoperim. Trăiam cu convingerea că ne cunoaştem perfect, că ştim absolut totul despre noi şi despre ceea ce ne înconjura.
Din dorinţa de a fi altfel decât ei, dar şi pentru că eram convinsă că ştiu cine sunt, mă declarasem a fi optimistă, cea mai optimistă persoană din lume. Încrederea şi speranţa îţi pot fi buni tovarăşi pe drumul vieţii. B. era pesimist convins, iar Mişu încerca să rămână cu picioarele pe pământ şi să ne aducă şi pe noi acolo definindu-ne realismul, aducând argumente de bun-simţ şi venind cu exemple concrete.
Vremea a trecut, jumulindu-mi în fiecare an câte o pană din aripile cu care mă avântasem în viaţă. Trăiesc uneori cu impresia că optimismul meu s-a transformat încet, încet în realism, ca în ultima perioadă să coboare vertiginos spre pesimism. Cândva aveam curajul de a zâmbi chiar şi în zilele negre. Ştiam că la capătul oricărui drum plin de gropi voi găsi asfaltul cald şi nivelat.
Astăzi îmi calculez atentă paşii; mintea mea naşte zeci de întrebări, face prea multe presupuneri, pune totul la îndoială. Undeva, adânc, exista o teamă permanentă. Dacă în loc de asfaltul cald şi nivelat, la capătul drumului voi găsi un crater sau jungla plină de capcane? Dacă atunci când voi întinde mâna pentru a culege murele coapte şi aromate, ţepii curbati ai rugului îmi vor înţepa carnea, provocându-mi răni urâte?
Dar nu îmi stă în fire să renunţ. Ştiu că viaţa însăşi este un drum denivelat, ce trebuie străbătut. Mai fac un popas, îmi recapăt forţele şi curajul, apoi pornesc zâmbind, cu ochii aţintiţi la linia orizontului, acolo unde cerul se uneşte cu pământul. Uneori alerg după Fata Morgana; o văd îndepărtându-se; întind mâna, crezând că o pot atinge. Cuprind doar aerul şi el se risipeşte printre degetele-mi firave.
Îmi vine să mă aşez în iarba prăfuită de pe marginea drumului, să îmi prind capul în mâini, să închid ochii înroşiţi, să renunţ la lupte şi la căutări, o caut o potecă bătătorită. De cum îmi învelesc ochii cu pleoapele obosite, revăd serile de demult, revăd tabla de scrabble, paharele de vin, fumul dens al ţigărilor uitate în scrumieră, îi revăd pe B. şi pe Misu. Parcă le aud vocile, parcă mă aud spunând că nu-mi voi pierde optimismul, indiferent câte obstacole îmi vor ieşi în drumul vieţii. Măresc grăbită pasul…
:( Am citit multe randuri scrise de tine dar acum pari trista… Poate esti numai ganditoare. Hm! :) Pesimistul nu e altceva decat un optimist bine informat!
Din cand in cand avem nevoie de cate un popas, pentru ca nu calatorim pe un drum batatorit de altii inaintea noastra! Suntem primii care pasim pe drumul vietii noastre! Si cratere am intalnit cu totii si – totusi – am ajuns mai departe. Uneori am ajuns mai departe chiar decat ne-am fi imaginat ca putem ajunge dupa ce ne-am sleit de puteri depasind un crater, traversand o jungla! Cat timp avem sanatate si cei dragi sunt langa noi avem putere! Stiu ca suna a truism dar… e adevarat ce scriu – si stii si tu! :)
Saptamana minunata iti doresc!
Hei, you! :)
Te așezi pe iarba prăfuită de pe marginea drumului, îți prinzi capul în mâini, închizi ochii înroșiți, îți tragi sufletul, apoi te ridici și mărești pasul pentru că ai înspre ce!
În nemărginita-mi sfătoșenie, am spus! Hai, noroc!
”pentru că ai înspre ce!”
Superb!
@Irealia: mă pregăteam să comentez un șut-avans, din fericire i-ai spus tu frumos ! ;)
Mixy, nu trebuia să te abții de la un back-up în stilu-ți plin de miez!
Cred că și aripile mele sunt cam jumulite și nu prea știu unde se găsesc pene de vânzare, sau dacă știu, nu mi le permit. Și nici nu-mi dau seama când s-a întâmplat asta, poate n-am fost atentă, dar voi fi.
Așa cum spune Kundalini mai sus, ”Cat timp avem sanatate si cei dragi sunt langa noi avem putere!” Așa să fie!
Am ajuns și eu să-mi amintesc cu drag zilele de dinainte de 89, de serile cu scrabble…Oare ce-o fi însemnând asta?! Vienela, gata, hai să punem de-un optimism, de ceva planuri și o doză de entuziasm! Iar duminica viitoare să ne întânim cu Parfumul de fericire al condeiului tău, care încântă atâția cititori! Săptămână frumoasă! :)
Niciodata sa nu renunti
Eu de cate ori ajung in starea asta recitesc “Nobila Casa” de James Clavell!
Ma revigoreaza de fiecare data!
Sau ascult melodiile astea:
Disperarea s-o inving! E un vers care imi place!
e greu sa-ti pastrezi mereu optimismul dar poti incerca si sunt sigura ca tu o faci…
ai grija de tine!
Asa cum ai spus, “viata insasi este un drum denivelat”. Poate acum esti doar in trecere printr-o vale. Mai devreme sau mai tarziu, tot va urca inapoi.
O zi frumoasa sa ai!
Ar trebui să fii cea mai pesimistă dintre optimiste.
Şi, după câte îmi dau seama din felul în care scrii, chiar eşti.
Toată lumea are dreptul la reverie, la alean, chiar şi tu!
Asta arată că eşti om, Vienela…
Deşi cu o notă tristă, îmi place articolul pentru că mă regăsesc în el şi cred că toţi se regăsesc căci trecem de la exuberanţa tinereţii la cumpătarea şi oarecum blazarea maturităţii. Optimiştii incurabili sunt excepţia.
Nu trebuie sa lasam denivelarile sa ne descurajeze. Important e ca mergi mai departe si te bucuri de momentele frumoase. Important e ca uneori te opresti si te bucuri de locul in care esti in acel moment. Si important e ca ai mereu pe cineva langa tine, care sa te ajute sa te ridici, dar si care sa se bucure de momentele frumoase.
Când eram mică, toată ziulica eram cu copiii pe stradă. Acum strada mea e goală, iar eu am crescut şi mi-e dor de vremurile în care eram fără griji. Dar viaţa merge mai departe şi în fiecare zi descopăr că e şi urâtă, dar în acelaşi timp merită trăită.
Îţi doresc o seară frumoasă ! :)
Si eu mi-am amintit ultima oara cand am jucat Scrabble cu acea ingamfare si incredere exagerata in sine caracteristica tineretii chiar timpurii. Scapasem deja de adolescenta mai ciudata, acum eram baiat “mare”…ha ! ha !..plus cu vocabular indeajuns de competitiv pt Scrabble, ca sa nu ma fac total de ras cum ma faceam de obicei la alt fel de jocuri de societate care mai necesitau si alte talente si abilitati !! Chiar, cred ca a fost o perioada ff misto a vietii mele, plus am cunoscut intamplator un tip din zodia Gemeni si ne-am inselat reciproc “iubitele oficiale” !! Zau, ce viata…abia o idee mai tarziu am inceput eu sa ma preocum mai in detaliu de scrupule moral-sociale din astea mai complicate, ca inca nici nu-mi inventasem un cod moral social pe atunci, eram prea tanar ca sa ma mai gandesc si la consecintele activitatilor mele asupra societatii mai largi, (care la urma urmei, de fapt ma include si pe mine, ca doar nu sunt in afara ei, si desigur ca unle consecinte se pot intoarce ca un bumerang si asupra propriei mele persoane la o data ulterioara, chiar daca nu s-au creat consecinte directe chiar atunci imediat).
Desigur, de aceea este importanta si confesiunea, (sau taina spovedaniei), plus iertarea de sine, mai ales asa cu permisiune sau incurajare de la terti, eventuali intercesori religiosi profesionisti, sau echivalenti ai acestora, ca de ex un cerc de prieteni, sustinatori politici, fani, sau chiar comentatorii de pe un blog in zilele noastre mai recente.
Eu, insa, deoarece sunt mai riguros + chiar am rasfoit recent o carte despre importanta Confesiunilor/Spovedaniilor profesioniste religioase, am sa iti dau in plus si o penitenta/o pedeapsa, daca tot te-ai confesat, (indiferent de daca nu ai avut nici o vina deosebita asa mai concreta, ca nu asta conteaza, mai ales ca teoretic toti suntem pacatosi, desigur unii mai privilegiati sau norocosi decat altii, dar asta nu tine de pacatul in sine, nici de metoda spovedaniei), si anume rezolvarea unei lepse, la alegere, ori Leapsa vanitatilor carieriste (din ianuarie de pe blogul meu), ori Leapsa pacatelor si virtutilor saptamanale (din februarie), desi dau disclaimer ca eu le-am rezolvat pe amandoua, si tot aia e, adica nu au avut vreun efect deosebit pe starea mea de spirit, nici pe pozitia mea la fel de aeriana si de inainte si de dupa rezolvarea acestor lepse…drept care NU pot recomanda metoda confesiunilor pe bloguri de tip personal non-comercial ca o metoda deosebit de eficace pt ceva anume…poate sa ajute pe unele bloguri comerciale sau politice, insa eu la alea nu ma pricep, si chiar daca le apreciez valoarea de entertainment, de obicei eu nu cumpar sau nu votez decat tot brandurile alea vechi de tot cu care m-am obisnuit si care-mi plac mie de cand am fost spalat pe cap de mic de corporatia americana Disney, mai specific de personajele Chip si Dale plus Bocanila (prietenul lui Bambi), si ulterior si de compania japoneza Sanrio Ltd, mai specific de personajul Badtz-Maru…zau, nici Southpark, nici astia mai recenti de la Blue Sky (cu Ice Age), nici Warner Brothers (Bugs Bunny), nici Hanna & Barbera (Tom si Jerry) nu au reusit sa ma influenteze asa cum m-au influentat pe mine Walt Disney si oarecum mai partial si Sanrio (cu Badtz-Maru aparut in 1993) !
Fara prea multe cuvinte insa cu o >:D<
Jumulirea e obligatorie, dar cum reactionezi la ea face toata diferenta :). Orice lucru bun atrage dupa el si consecinte nasoale si viceversa. Depinde de tine pe ce alegi sa te focalizezi. E foarte probabil sa fie un determinism genetic si sa te nasti optimist sau pesimist. Insa ca orice lucru ce tine de comportamentul uman si optimismul se educa. Uneori e tare greu sa vezi partea buna dintr-un eveniment neplacut, dar cu ceva efort se poate. Unele amanari sunt benefice (fiindca poate o situatie buna sta sa vina), unele pierderi sunt spre mai bine si tot asa. Din experienta si in ce ma priveste singurul lucru fara sens si care nu ajuta este vaicareala. Niciodata cand m-am vaicarit nu mi-a ajutat. Nu zic ca te vaicari in postul asta, doamne fereste, ci doar sa incerci sa nu aluneci in asta fiindca e mereu un risc. Si vaicareala e pierdere de timp inutila. Mai bine enerveaza-te.
Intr-o vreme, oamenii erau convinsi ca au nevoie de pene ca sa zboare. Apoi au dovedit contrariul.
Daca ramai fara pene, fa-ti alte aripi!
de obicei pesimismul apare dupa cateva esecuri sau vise nerealizate. si eu tot pesimist sunt.
in viata fiecaruia intervin goluri de aer, cand oricat ai pompa cazi si-ti julesti nasul. cum spunea si vlad mai sus, conteaza sa nu generalizezi, sa nu unesti tot ce ti s-a intamplat neplacut si sa decizi ca gata esti intr-o perioada decisiv proasta unde nimic bun nu se mai poate intampla. soarele sta mereu sa se iveasca dintre nori, primavara e doar la un pas distanta. hai, fruntea sus, viata asta merita traita si limonada aia facuta din ce-ti ofera e un cat de curaj!
M-a atins destul de mult postarea asta, mai ales că sunt într-o pasă oarecum identică; pasă pe care încerc s-o maschez c-un dram de ironie nereușită.
la un moment dat multi avem tendinta de-a ne aseza obositi pe marginea drumului
Daca mai avem si o tigara la indemana, cu atat mai bine :)
Strigatul de deznadejde e un inceput de speranta!
Probabil ca atunci oamenii realizeaza ca sunt intr-o groapa si mai jos de atat nu se poate. Tot ce mai poti face e sa iesi din groapa!
Îmi vine să mă aşez în iarba prăfuită de pe marginea drumului…in fiecare zi de cateva ori…
Si totusi…merg inainte. Si nu-s doar pierderi de pene in cazul meu…