Mai este valabila formula impreuna la bine si la rau? Niciodată mulţumiţi de ceea ce viaţa ne oferă, întotdeauna sperând la mai mult, câteodată privind invidioşi în curtea vecinului, uităm să ne bucurăm de ceea ce avem, gândindu-ne doar la bani, doar la foloase materiale.

Suntem ca mama cu şapte copii dintr-o poveste norvegiană, care plângea în ziua de Crăciun că nu are decât o bucăţică de carne să pună pe masă. Sfântul Olav, trecând întâmplător prin faţa casei şi auzind-o, a intrat, a întins mâna spre bucata de carne, rugându-l pe Dumnezeu să îi sature pe bieţii copii flămânzi. Dar atunci când mama a văzut pe masă un întreg porc tăiat, s-a pus iar pe jelit, pentru că nu avea destule castroane şi farfurii.

Se ceartă fraţii pentru averi, se ceartă soţii pentru banii aduşi în casă.

Cunosc familii care şi-au jurat să fie împreună la bine şi la rău, dar au uitat să îşi respecte jurămintele. Acum fiecare este cu banii lui, îi cheltuie fără să dea socoteală nimănui. Am văzut situaţii în care unul dintre ei avea bani, mânca şi fuma, iar celălalt se uita lung. Dar erau o familie normală, aveau copii împreună, dormeau în acelaşi pat, îşi povesteau întâmplările de peste zi şi se plimbau ţinându-se de mână.

Nu îşi mai aminteau perioada de început, când împărţiseră râzând o îngheţată sau un coltuc de pâine. Nu puteau accepta faptul că celălalt nu îşi găsea servici de o lună, că nu mai dispunea de bani şi că îi era foame sau dor de o ţigare. Îşi aruncau reproşuri, murdăreau amintirile, îşi ascundeau comorile.

Când totul revenea la normal, când celălalt îşi găsea de lucru, uitau din nou cât de mârşavi fuseseră şi îşi doreau împărţirea frăţească a banilor din casă, îşi doreau haine elegante cumpărate pe banii celuilalt. Îşi doreau tot mai multe, fără să le pese de suferinţele partenerului, de faptul că asemenea răni lasă urme adânci.

Mă uitam la ei şi nu îmi venea să cred, nu puteam şi nu pot înţelege. În casa mea nu a contat niciodată cine şi câţi bani a adus sau pentru ce i-a folosit. Sunt banii nostri şi îi folosim la comun, cu respect faţă de ceilalţi, indiferent că avem 1 leu sau 10 000 de lei. Ne mulţumim cu cât avem, ne întindem atât cât ne este plapuma, fără nemulţumiri, fără să ne facem reproşuri, fără să visăm cai verzi pe pereţi.