Împodobește-mi glezna. Iubește-mă necontenit, deplin…
Dacă tăcerea mea nu ar mai spune nimic, dacă mi-ar fi chipul acoperit de-un voal, dacă m-aș opri din mers și-aș coborî privirea în pământ, dacă m-aș înclina cu totul înspre pământ, m-ai recunoaște oare? Ai știi dacă-s eu ori alta, la fel de subțirică? Probabil te-ai apleca și-ai ridica încet rochița de voal, mi-ai prinde glezna-n mână și-ai pipăi grăbit, în căutarea semnelor ce mă deosebesc de celelalte. Împodobește-mi glezna. Iubește-mă necontenit, deplin…
Împodobește-mi glezna. Iubește-mă necontenit
Mi-ai atinge delicat glezna și ai urca grăbit cu degetul pe os, până acolo unde o tăietură grosolană m-a însemnat pe veci. De la stânga la dreapta, vreme de vreo cinci centimetri, degetul tău ar mângâia șanțul vinețiu, rămas ca o teribilă amintire. Ai coborî apoi sub gleznă, și iar ai pipăi, în căutarea acelor fine cicatrice lăsate de scoicile ascunse-n apa-ntunecată a Snagovului. Ele nu-ți înfioară inima și nu îți strâng stomacul. Par a fi riduri lăsate de timpul ce gonește prin viața-mi agitată.
Ai știi atunci că-s eu și că-s a ta întreagă, din gleznele fine și până-n locul din care vine rațiunea. Ai știi că te-am ales să-mi fi tovarăș de drum, să-mi calci alături, umăr lângă umăr și gleznă lângă gleznă, ca-ntr-un balet sincron, un ancestral balet, dansat pe ritmuri neauzite de fiece pereche. Ai culege o margaretă și mi-ai împodobi glezna cu ea, s-ascunzi durutul ce m-a chinuit odinioară. Și m-ai iubi – necontenit, profund, deplin…
Gând din cuvânt (cuvântul glezne), într-un balet sincron, dansat alături de prieteni Ireali. Împodobește-mi glezna. Iubește-mă necontenit.
S-ar putea sa iti placa si aceste mici texte
Cimitirul speranțelor închise în sticle
Poveste inspirată din realitate – Salcâmul din tren
Pentru povești mult mai bine scrise decât ale mele, intră aici. Vei găsi cărti bune și ieftine cu care să te delectezi.
wow…tocmai i-am citit iubitului meu telefon si a spui ca i se pare tare sexi:))
wow… nici nu stii cat mi-a placut comentariul tau… :)
…durutul tău e atat de delicat că imi pare, acum, că mă tânguiesc degeaba de urme lăsate de accidente nefericite. Frumoasă podoabă poate fi…margareta..
Durutul meu nu se poate compara cu al tau, Adi! La mine a fost rupta doar carnea, oasele au ramas intregi…
Ador margaretele si cred ca sunt potrivite ca balsam si voal peste orice fel de rana… ;)
esti buna de profesoara de limba romana la ceva liceu :)
Mult timp am visat la un astfel de job… Acum, aproape ca nu mai stiu unde se pune virgula… :)
Intr-adevar, foarte frumos. Ai avut un condei magic!
Multumesc mult, Dana! Zambesc…
aduce puțin, ca și stil mă refer, cu teodoreanu. sau așa îmi pare mine… că e venit din acele timpuri. :)
Nu imi dau seama daca este asa, insa comparatia ma onoreaza mai mult decat iti imaginezi…
Iti place, cu siguranta, Nichita Stanescu!
Imi place, desi cunosc prea putin din ceea ce a scris…
Povestea ta mi-a amintit ceva la care nu mă gândisem de multă vreme: mi-am tăiat tălpile în aceleaşi scoici ale lacului Snagov. Cred că acum un secol. Tot întunecată era apa.
Pacatoase scoicile de la Snagov… Dar algele, iti amintesti si algele care se incurcau printre glezne?
Splendit! chiar frumos..
Multumesc mult, Andrei! Si bine ai venit!
Nu sunt nou venit, doar ce am revenit! :)
Da, mi-am dat seama tarziu, dupa ce ti-am raspuns… M-a indus in eroare faptul ca blogul nu te recunostea… :)
Splendid nu-i mai mult decat frumos? :) Zic si eu :)
Mie imi pare foarte poetic. Si frumos, desigur.