Puțin dezvirginată, iluzia își atingea părțile sensibile, strivite de cruda realitate. Fiecare nou pipăit năștea spaime însângerate, pe care degetele încercau să le ascundă în pumnul strâns spasmodic. Fiecare nouă clipire năștea lumini orbitoare, de care ochiul deodată discret se ferea, acoperindu-se cu pleoapa înroșită. Zelosul ascuțitor de ace penetrante își făcuse perfect treaba. Vârful pătrunzător al concretului intrase adânc în balonul de săpun, spărgându-l.
Gând din cuvânt Ireal, ascuțitor de minți ce vor să evolueze, vă invită la meditații.
Dezverginată puțin, iluzia dispare, asemeni balonului de săpun dus de vânt către spinii vieții!
Rămâne durerea concretului, dus cu noi toată viața!
Aşa dispare iluzia, fără nicio şansă de transformare în realitate!
“Te-a necinstit nemernicul?”
“Numai un pic aşa…”
Interesant textul, mie personal mi-a placut, a sunat mai mult ca o spovedanie, sa zic asa.
asta-i iluzia…
Iluziile pierdute sunt adevaruri descoperite…
e urat cand se sparge balonul… te trezesti atat de departe de lumea ta. si faptul ca de multe ori preferi balonul tau in locul realitatii crude arata cat de twisted e lumea in care traim…
Foarte frumos. Pacat ca unele scrieri ale tale se irosesc, sau cel putin asa am eu impresia. Vorba altora dinaintea mea, scrie si tu o carte :))
frumos spus, sustin si ideea altora, scrie o carte