Skip to content

Iubesc Viața

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
  • Etsy Shop
Menu

Ie românească tradițională lucrată manual

Posted on June 21, 2017January 27, 2024 by Vienela

Cu greu aș putea spune că am primit în copilărie noțiuni de “educație vestimentară”, că am învățat să am propriul meu stil, mai mult sau mai puțin rafinat. Părinții mă îmbrăcau decent spre sobru și, din acest motiv, imediat ce a fost posibil, am sărit în cealaltă extremă și am ajuns să port tricouri mulate pe corp, fuste scurte și pantaloni care ascundeau prea puțin din trup, iar mai târziu haine care stăteau pe mine ca pe gard. A trebuit să mă maturizez pentru a înțelege că simplitatea și bunul gust reprezintă cea mai bună carte de vizită și am avut nevoie chiar de mai mult timp pentru a descoperi că o ie românească autentică, purtată fie la serviciu, fie la ieșirile cu prietenii, fie în diverse alte ocazii, are puterea de a transforma orice ținută aparent banală într-una spectaculoasă.

În urmă cu doi ani mi-am cumpărat două ii. Probabil cele mai ieftine de pe piață. Chiar și așa, am simțit imediat o schimbare în bine, atât în felul cum mă simțeam când le îmbrăcam, cât și în felul în care oamenii pe care îi întâlneam mă priveau. Așa cum se întâmplă întotdeauna în viață, după ce ai condus o dacie, parcă ai vrea și un bmw. După ce am purtat o ie oarecare, acum îmi doresc să mă bucur de cel puțin o ie românească autentică de la www.anilu.ro,

cu toate că, sinceră să fiu, le-aș lua pe toate, mai ales că în această perioadă prețul iilor tradiționale ANILU începe de la 190 de lei, multe, foarte multe modele au prețuri reduse, iar măsurile standard se află în stoc și pot fi livrate într-un timp foarte scurt.

 

 

 

De ce atâta grabă? Pentru că Ziua iei este foarte aproape (24 iunie) și țin neapărat să o sărbătoresc purtând o ie lucrată manual și având broderii impecabile, cusute cu grijă și cu pricepere de meșteri artizani autentici. Iile ANILU sunt, fără excepție, lucrate exact ca odinioară și scot la lumina lumii moderne modele de ii românești foarte vechi, brodate cu mătase, cu motive florale, din materiale de cea mai bună calitate. Totuși, ia poate fi purtată în oricare zi a anului, nu numai de Ziua iei. Țesăturile din care sunt lucrate aceste bijuterii vestimentare oferă purtătoarelor senzația de răcoare pe timpul verii și de căldură în zilele de primăvară sau toamnă.

 

 

 

Ceea ce mă atrage pe mine la ANILU este în primul rând ideea de a putea purta o ie românească brodată pe pânză topită din bumbac, de a-mi transforma complet ținutele doar îmbrăcând un obiect vestimentar de o reală valoare, așa cum sunt iile ce reproduc motive care au fost cusute cu zeci de ani în urmă. Cred că sunteți de acord cu mine când spun că ia românească are puterea de a conferi celor ce o poartă feminitate, strălucire, eleganță, unicitate.

Tocmai de aceea, printre fetele și femeile care doresc să fie în pas cu moda, a avea măcar o ie românească în garderobă a devenit un must-have și tocmai de aceea aș vrea să îmi comand două ii pentru început: una cu broderii florale pe care să o port la ținutele boeme, și una cu broderii cusute cu mătase (de preferat broderii cusute cu negru) pentru ținutele elegante.

 

 

Este de apreciat faptul că în magazinul online ANILU iile pot fi lucrate și la comandă, în cazul în care cineva dorește o altă măsură decât cea standard și, mai mult de atât, iile pot fi personalizate la cerere, lucru care mie mi se pare de “jos pălăria”, ținând cont de faptul că nici una dintre noi nu e perfectă, că printre noi sunt și femei mai plinuțe, și femei foarte slabe, dar toate ne dorim obiecte vestimentare cât mai aproape de perfecțiune. În acest magazin se găsesc nu numai promoții atrăgătoare, dar și o colecție impresionantă de ii românești tradiționale și rochii brodate manual pe pânză topită de bumbac, toate de cea mai bună calitate.

 

 

 

 

 

 

În plus, pe www.anilu.ro se găsesc ii pictate manual de artiști plastici, ii pentru copii și costumașe de botez, cu broderie tradițională. Magazinul există doar virtual, în mediul online, însă livrările se efectuează atât în întreaga țară, cât și oriunde în lume. Plata produselor se poate face ramburs, cu cardul sau chiar în rate. Iată câte motive avem ca în această vară să sărbătorim cum se cuvine Ziua iei și să fim zi de zi frumoase, elegante, deosebite, să ieșim în evidență printr-o ținută memorabilă.

Notă: fotografiile au fost făcute pe litoralul românesc și în Portugalia (Praia da Adraga). Iată, asadar, că ia românească tradițională a trecut deja peste graniță și a ajuns departe. Oare cât de departe o putem duce împreună?

6 thoughts on “Ie românească tradițională lucrată manual”

  1. Claudia says:
    June 21, 2017 at 6:05 pm

    Şi mie îmi plac iile.Am două cumpărate şi vreo 3 mostenite de soț de la bunica lui(au aproape o sută de ani).Mulțumesc pentru recomandare.Mi a plăcut o ie foarte mult(pe un alt site) dar prețul m a “electrocutat”:690 ron.

  2. Claudia says:
    June 21, 2017 at 6:06 pm

    Văd că si aici unele au prețuri mari.Ştiu că sunt lucrate manual şi e muncă la ele,dar pt mine e putin cam mult. :(

  3. Clara Ionescu says:
    June 29, 2017 at 9:52 am

    Cel mai frumos obiect vestimentar, eu am cateva foarte vechi de la bunica mea si le port cu mandrie.

  4. Vienela says:
    June 29, 2017 at 10:25 pm

    Primisem si eu de la o prietena cateva. Cred ca aveau 100 de ani, facute de o bunica de-a ei. Le-a aruncat sora mea la o curatenie generala, pe motiv ca erau “vechituri”. Iti dai seama cum am reactionat cand am ajuns acasa. :)))

  5. Vienela says:
    June 29, 2017 at 10:28 pm

    Si pentru mine e cam mult, dar cred ca merita o asemenea investitie. ;)

  6. Vienela says:
    June 29, 2017 at 10:29 pm

    Am doar doua, dar sunt “false”, in sensul ca sunt de duzina. Sper sa vina cat mai curand vremea cand imi voi permite una de calitate, fara sa ma electrocutez, cum spui tu. :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

carte de povesti pentru copii
Povești pentru copii
carti de povesti pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii

Te-ar putea interesa:

  • Carti ilustrate pentru copii
  • Carti religioase pentru copii
  • Povesti despre stele pentru copii
  • Povesti de noapte buna
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Povesti scurte in imagini

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Cart
  • Checkout
  • Contact
  • Despre Vienela
  • My account
  • Pagina de test
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies
  • Shop
  • Suntem făcuți să mergem înainte

Citesc:

  • Cărți de povești
  • Sărutul ploii
  • Self-Care Journals
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Vieneland
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Idei de cadouri
  • Scrisoare de la Mos Craciun pentru copii
  • Etsy Gemstone Jewellery
  • Buna dimineata la cafea
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

©2025 Iubesc Viața | Design: Newspaperly WordPress Theme