Apartamentul lor nu avea nimic deosebit faţă de altele pe care le ştiam, în afară de păsările împăiate, care ne priveau cu ochi sticloşi din perete. Însă  atmosfera acelei case era unică. Prietenul tatălui meu nu avea copii. Dar toţi copiii erau ai lui. În casa lor se adunau prietenii la chefuri, în casa lor se tranşau animalele vânate, în casa lor mergeau copiii cu drag, uitând de jocurile de afară.

Frigiderul era plin mereu cu prăjituri fine de cofetărie, din care ne puteam servi fără să cerem voie, în bucătărie ciripeau veseli doi canari, pe care îi puteam hrăni cu frunzuliţe de salată verde, în dormitor nu era loc să faci un pas din cauza miilor de cărţi pe care aveam voie să le răsfoim. Pe balcon era o ladă mare de lemn, acoperită cu un preş ros pe alocuri, iar în ladă stăteau frumos aranjate cutiuţe cu cartuşe de diverse culori. De ele nu aveam voie să ne atingem, dar el ne explica răbdător tot ce doream să ştim.

Soţia lui era un fel de idol pentru fetiţele care le călcau pragul. Chiar şi la prima oră a zilei, când încă nu îşi dăduse pijamalele jos, avea părul frumos pieptănat, era machiată, parfumată şi zâmbitoare. Mergeam împreună la cofetăria din piaţă, să alegem prăjituri. Probabil îşi dorea mult să aibă copii… Se gândea la toţi şi cumpăra în funcţie de preferinţele fiecăruia. Şi fiecare se gândea că atunci când va fi mare, se va purta aşa cum se purta ea.

Noi, copiii, eram obişnuiti să avem mereu bani la noi. La intervale destul de scurte de timp, mergeam la alimentară să ne cumpărăm dulciuri. Când terminam banii, urcam la prietenii părinţilor mei. Deşi casa era mereu curată, de pe covorul din sufragerie puteam aduna pumni întregi de mărunţiş. La început credeam că îi scăpau din buzunare şi le spuneam că am găsit bani, iar ei insistau să îi păstrăm, însă cu timpul am priceput că îi lăsau intenţionat acolo. Copiii se jucau pe sub masă şi adunau grăbiţi bănuţii, fără ca părinţii să îşi dea seama. Evident, aşa nici nu ştiau câtă îngheţată mâncam.

Ea s-a stins când eram clasa a VIII-a, iar el s-a mutat undeva în Moldova după ce a ieşit la pensie. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu el, aşa cum nu ştiu nimic nici despre nepotul lor, Gelu. Multe dintre amintirile mele din copilărie sunt legate de ei, de stilul de viaţă şi de dărnicia lor. Într-o zi, poate vă voi povesti despre tragi-comedia de la moartea ei.