Filmele western mi-au imbogatit copilaria, m-au facut sa visez si sa iubesc viata. Daca as dori astazi sa fac o lista cu actorii americani care au jucat in western-uri, probabil as incepe cu Clint Eastwood.

Clint Eastwood

Nu i-as uita pe:

-Tom Selleck

-Armand Assante

-Kevin Costner

-Steve McQueen

-Robert Redford

-Harisson Ford

-Jack Nicholson

-Charles Bronson

-Marlon Brando

-John Wayne

-Bill McKinney

-Lauren Bacall

-Kirk Douglas

-Paul Newman

-Burt Lancaster

-Ida Lupino

-Robert Duvall

-Peter Fonda

-Faye Dunaway

-Dustin Hoffman

-Omar Sharif

-James Stewart

-Henry Fonda

-Yul Brynner

-Clark Gable

-Montgomery Cliff

-Gary Cooper

-Gregory Peck

-Marilyn Monroe

-Ava Gardner

-Errol Flynn

-Anthony Quinn

Sigur, lista cu actori care au jucat in western este interminabila, insa mie aceste nume mi-au revenit in memorie, facandu-ma sa ma intreb ce avem de gand ce facem cu pamantul, cum de a fost posibil ca toate acele orori sa se intample…

Încet, dar sigur, reuşim să ne distrugem propria casă, Terra. Nu vreau să fac pe ecologistul împătimit, nici nu mă cred noua Brigitte Bardot, dar uneori îmi  amintesc de săraca noastră planetă, care ne susţine şi ne hrăneşte şi mă ruşinez că sunt om. Cum o răsplătim? Este un subiect vast, pe care nu mă încumet să îl dezbat. Să nu mă provocaţi! Nu vreau să vorbesc despre experimentele cu arme, nici despre fabrici şi uzine, nici despre maşini, nici măcar de gunoaiele pe care le aruncăm unde avem chef prin natura, ci doar despre nişte biete animale, din care au rămas foarte puţine exemplare în lume.

Căutand aseară nişte informaţii despre Charles Bronson, actorul american care de-a lungul carierei a jucat roluri de om dur, am dat peste filmul Bizonul alb, western pe care îl văzusem în copilărie.

 

 

Şi cum o idee naşte altă idee, gândul mi-a zburat rapid spre aceste animale ierbivore sălbatice, care au fost ucise în masă, până când au rămas mai puţin de 10 000 de bizoni, care trăiesc în zonele protejate ale Americii de Nord. În numele progresului şi din cauza cruzimii de care oamenii au dat mereu dovadă, aceste animale au fost la un pas de dispariţie. Le vânau şi indienii americani, dar cu măsură, pentru că aveau nevoie de hrană. Europenii au fost cei care au făcut prăpăd.

 

 

Nu la fel de norocoşi au fost fraţii lor europeni, zimbrii, ierbivore mai zvelte şi mai înalte, cu părul mai scurt.

 

 

La un moment dat erau rămase în Europa doar 12 exemplare, din care cu mari eforturi s-a ajuns în anul 2000 la 3600.  Au fost reintroduşi în sălbăticie, în pădurile din Rusia, Ucraina, Polonia, Belarus, Republica Moldova şi Lituania.

La noi în ţară pot fi văzute câteva exemplare în rezervaţiile din Vama Buzăului-Braşov, Vânători Neamţ, Bucşani-Dâmboviţa, Haţeg-Slivuţ.

Vă aduceţi aminte de legenda învăţată la şcoală, despre Dragoş-Vodă şi apa Moldovei? De atunci am rămas cu o simpatie pentru zimbrul fioros, cu nările largi, alergat de căţeluşa Molda şi ucis de voievodul venit din Maramureş.

Idei care nasc alte idei. Îmi vin prea multe şi reuşesc să fac din ele un talmeş-balmeş.

 

Am plecat de la Charles Bronson şi am ajuns la pădurile prin care noi nu am fi putut rătăci în voie dacă zimbrii le-ar fi populat ca altădată, pentru că sunt mamifere puternice, nervoase, cu miros fin, cu un auz foarte bun si care pot alerga cu viteze de până la 50-55 km/h.

Şi totuşi, pădurile le aparţineau lor în egală măsură sau chiar mai mult decât ne aparţin nouă. Cine suntem noi, să decidem soarta planetei şi a locuitorilor ei?