Întotdeauna mă impresionează bunicuţele pe care le văd mergând de mână cu nepoţi. Şi mă gândesc la bieţii părinţi, mereu grăbiţi, mereu obosiţi, prea stresaţi ca să-si mai răsfeţe copiii.
Îmi amintesc de mama în postura de bunică, cum îl mai răsfăţa pe Ionuţ, cum îi cumpăra jucării, cărţi de colorat, cum îi spunea poveste după poveste fără să se plictisească, cum rămânea fără bani în casă pentru mofturile lui.
Şi îmi închipui că toţi oamenii buni au avut lângă ei o bunicuţă simpatică care i-a răsfăţat, i-a educat, i-a şlefuit. Bunicuţa din povestea mea îşi plimba nepoţelul ţinându-l de mână. La un moment dat, copilul a cerut mingiuţa albastră din tonomatul aşezat în faţa magazinului. Iar bătrâna, îndurerată, a răspuns: nu mai am bani, puiule, că i-am dat lu mă-ta să-şi ia bere. În clipa aia mi-a venit o poftă nebună să-i sparg BOTUL acelei mame nevăzute, cu pumnul.
În lumina caldă a amintirilor, trăiesc povești cu eroi discreți, cu suflete înțelepte și cu zâmbete blânde – bunicii care, dincolo de umbra anilor, au fost războinici nevăzuți în bătălia vieții. În vremuri tulburi, când părinții își împart atenția între vise și obligații, acești buni bătrâni își deschid inimile pentru a-i îngriji pe cei mici, aducând bucurie și stabilitate într-o lume adesea zbuciumată.
Casa bunicilor devine adăpostul călduros în care copiii găsesc alinare și înțelegere, o oază de iubire necondiționată care se întinde dincolo de timp. În sclipirea ochilor lor îmbătrâniți, se ascunde o poveste nespusă, o poveste în care dragostea pentru nepoți devine un semn de sacrificiu și devotament. Își ridică nepoții cu brațele deschise și inimi încăpătoare, creând amintiri ce vor rămâne în sufletele copiilor ca o comoară neprețuită.
Fiecare dimineață începe cu mirosul îmbietor al mâncărurilor gătite cu grijă, iar fiecare seară se încheie cu povești spuse cu gingășie, înainte de a adormi sub acoperișul blând al afecțiunii bunicilor. Acești eroi anonimi își investesc în fiecare zi nu doar timpul, ci și inima, în educarea celor mici, oferindu-le lecții despre viață și înțelepciunea care se adună cu fiecare pas al lor în această călătorie numită existență.
Deși nu sunt mereu recunoscători, nepoții simt în fiecare gest al bunicilor o iubire care transcende cuvintele. Prin fiecare lecție învățată, prin fiecare poveste spusă și prin fiecare îmbrățișare oferită, bunicile și bunicilor devin faruri luminoase în călătoria copiilor către maturitate. În lumea lor, grija pentru nepoți devine o expresie a dragostei nemărginite și a dăruirii fără rezerve.
În umbra generoasă a bunicilor, copiii descoperă ce înseamnă să ai un loc numit acasă, să te simți iubit și protejat. Acești eroi ai cotidianului își scriu cu fiecare zi povestea, liniuță cu liniuță, în paginile cărții vieții lor și a copiilor pe care îi îngrijesc cu atâta dragoste. Iar în rugăciunile lor tăcute se adună dorința ca micuții să aibă o copilărie fericită, plină de amintiri frumoase și cu rădăcini adânci în dragostea unei familii unite.
Așadar, să aplaudăm cu recunoștință și să cinstim acești buni bătrâni, căci în fiecare bunic și bunică se ascunde un erou nevăzut, un povestitor iscusit și un iubitor necondiționat. Să nu uităm să le mulțumim pentru darul inestimabil al timpului lor și să le arătăm, în fiecare zi, că dragostea lor nu trece neobservată și că, în adâncul inimilor noastre, această iubire va rămâne eternă.
saraca bunica.
Eu, traind partial uneori si in viitor, (cu mici incursiuni laterale inevitabile datorita de priveliste de peisaj catre sec XVII si XIX), cred ca sunt oarecum mai "forward thinking". Saraca viitoare iubita/nevasta a acelui copil, daca acel copil amarat o avea cumva sindrom fetal alcoolic.