S-a îmbrăcat, s-a încălțat și a vrut să iasă pe ușă. Încuietoarea era blocată. A învârtit în stânga, a învârtit în dreapta. Ușa a rămas ferecată. Probabil nici iarba fiarelor nu ar fi reușit să o deschidă. A încercat și cu șurubelniță, că era grabă mare. Curgea transpirația pe el mai ceva decât pe Gabriela Szabo după vreo competiție. Sa schimbăm ușa cu totul nu aveam bani. M-am băgat și eu în seamă, ca orice muiere care crede că le poate face pe toate mai bine. Yala a continuat să își păstreze dinții înfipți în tocul de fier al ușii. Dacă ne-a auzit cineva, probabil și-a imaginat că în apartament se desfășoară un simplu concurs de înjurături birjărești. După o oră de chin, ușa s-a deblocat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la o simplă învârtire a cheii. Ne-am decis să nu sfidăm norocul.
Nu avem comori în casă, dar ne temem pentru pisicuțe, așa că am căutat o alternativă până la momentul când vom avea timp să scoatem yala, să cumpărăm alta și să o punem în loc. Scaunul de bucătărie întors cu picioarele în sus ni s-a părut cea mai potrivită încuietoare, chiar dacă la plecare trebuie să ne așezăm pe vine și să strecurăm mâna prin fanta îngustă pentru a-l trage cât mai aproape de ușa buclucașă. Avem și sonerie, pentru orele când dormim: un capac de oală rezemat strategic de scaun anunță cu un urlet strident dacă intră hoții în casă. Dar cine să mă anunțe când ușa se deschide din interior?
Ies cu Bruno afară. La întoarcere, toate pisicile sunt în expediție, pe holul blocului. Știu sigur că domnișoara Miți e vinovată. Doar ea se pricepe să sară pe clanță și să rămână suspendată până când ușa cedează sub greutatea celor 5 kilograme. Dar cum naiba a reușit să dea scaunul la o parte în timp ce eu eram la câțiva pași, cu ochii în calculator? M-am decis să fac pe detectivul. Înarmată cu aparatul de fotografiat, să am dovezi incontestabile, m-am așezat pe vine lângă ușă, așteptând terorista.
Miți s-a apropiat tiptil și, văzând că nu am de gând să o cert, s-a apucat de treabă. A tras cu ghearele până când a îndepărtat cu un milimetru scaunul. A strecurat o lăbuță între scaun și ușă. A tras cu forță. Și-a schimbat poziția și a repetat mișcarea. După câteva încercări, scaunul era departe de ușă, iar pisica avea loc să se joace de-a Nadia. Și-a luat avânt și a sărit pe clanța ușii. A deschis-o fără pic de efort. Toate celelalte pisicuțe s-au bulucit lângă ea, să respire aer de aventură. În tot acest timp eu am făcut nici mai mult, nici mai puțin de 64 de poze. Nu e una bună! Pe hol era întuneric, iar eu nu sunt capabilă să îmi setez aparatul în funcție de lumina ambientală. Hoțul neprins (nedovedit) e negustor cinstit, nu?
#spitalul9sectiaagitati
Frumoasa Miti a ta si are stofa de …spargator,dar numai cu spectatori !
Soacra mea a poreclit-o “regina”. Mie imi pare o regina cam rea. Si obraznica. :)))
Miţi trebuie decorată! Propun înfiinţarea ordinului “Scaunul & Clanţa”. :D
:))))) Vom supune la vot propunerea ta. Multumim pentru implicare! :D
Am râs aseară cu lacrimi și mi-a adus aminte de Zizi, care stia sa sara pe clanță ca nimeni alta, si avea 2 kg cu totul, dar o detentaaaaa! Bravo Miți, ești mâța detectiv!
Uneori vointa suplineste lipsurile. :) Cred ca si noua ta pisicuta va fi mare acrobata. :)
Ce-mi plac pozele astea cu limble scoase! :-)))
Și la noi pisicile sunt spărgători de yale! (două pisici la mama, două la soacra, din același leat, moșite de mine, long story!)
A, și campioane la sărit de la etaj! Fie 4, fie 3! Survivors! :-D
Miti e mai mereu cu limba pe afara. Mai ales cand doarme.
Aoleu, cred ca pisicile ar trebui catalogate in functie de aceste talente. Miti e maestra in evadari. :)))
Imi place enorm cum descrii în detaliu fiecare aventură a prietenilor tăi necuvântători!
Sunt incantata si multumesc frumos! <3