Dacă tot se încheie anul 2012 astăzi, iar prin blogosferă lumea îi face retrospectiva, hop şi eu cu câteva articole mai vechi. Unele au adunat multe comentarii, altele mi-au plăcut mie.
MARTIE:
Aceasta a fost prima mea leapşă.
APRILIE:
În aprilie mă întrebam dacă vegetarienii înroşesc ouă şi de ce poartă bărbaţii mustaţă.
MAI:
Dacă vreţi să aflaţi cum am fost catalogată şi ce i-am scris salariului meu.
IUNIE:
Ziua în care mi-am dat seama că verba volant, scripta manent. Şi o iubire necondiţionată, prima poveste dintr-o serie de cinci.
IULIE:
Primul blogmeet la Ploieşti şi o amintire dragă mie, de pe vremea când nu eram de măritat.
AUGUST:
Luna în care am scris despre legendele bloggerilor şi un articol care i-a plăcut mult surorii mele.
SEPTEMBRIE:
Clădeam castele de nisip, îmi serbam ziua de naştere, vă povesteam despre Catherine şi al ei balut.
OCTOMBRIE:
Visam la o noapte incendiară şi mă lăudam cu băieţii mei harnici, nevoie mare.
NOIEMBRIE:
Unii au noroc, desigur, de trifoi cu patru foi, printre cascade de râs şi coji de portocală.
DECEMBRIE:
Cea mai importantă zi a anului şi o fecioară cu chip de înger.
Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că mi-aţi acordat din timpul vostru, pentru că aţi fost alături de mine. Habar nu am cum să contabilizez comentariile, cum să aflu cine a lăsat cele mai multe, pentru a mulţumi cum se cuvine. Va sunt recunoscatoare tuturor si fiecaruia in parte pentru intreaga voastra sustinere de peste an, pentru tot timpul pe care l-ati rupt din viata voastra pentru a ma sustine, a ma urmari, a-mi aduce mici bucurii de fiecare data cand am postat un articol nou. Sa ne auzim/citim cu bine in anul care vine.
Vă doresc un an nou fericit, mai bun decât toţi cei trăiţi până acum! La multi ani!
Vechi, dar interesante
Cred ca exista un plugin, Vienela, top comentatori se numeste. Eu am renuntat demult la el pentru ca stiam pe dinafara cine ma comenteaza cel mai mult. Am trei oameni alaturi care lasa cam vreo 5 comentarii la fiecare articol(sau mai mult). Intelegi inutilitatea lui in acest caz? :D Bine, eu intotdeauna am pus accent pe dialog pe blog, cred ca acesta este si rostul lui(al blogului).
Iti doresc multa sanatate si fericire in 2013, LA MULTI ANI! :)
Ca o mica rautate as spune ca Paul a comentat intens fiecare articol ;) Nepersonalizat dar intens
Un an nou cu bucurii draga Vienela si multa sanatate iti doresc!
Hapi…si eu voiam sa spun asta. Chiar voiam sa-l intreb cum face? Ca el e aproape intotdeauna primul. La comentat. Impersonal…dar este. :)
Cand nu e cred ca doarme sau pierde startul ;)
:))) poate se conecteaza de pe telefon doar ca sa comenteze la postarile Vienelei :))) Ia sa fugim de aici, inainte sa fim alungate cu matura, oricum Vienela inca doarme dupa cheful de aseara
Fie ca 2013 sa-ti aduca multe bucurii si impliniri!!!
Tie si tuturor românilor!
La multi ani:) Fie ca 2013 sa iti aduca tot ce iti doresti alaturi de cei dragi si sper sa ne citim cu drag si in anul ce vine :)
Interesante articolele, Vienela! Chiar daca sunt vechi merita citite oricand. Fie ca in 2013 sa ai multa sanatate sa poti face cat mai multe articole, bucurii si implinirea tuturor dorintelor! La multi ani!
la multi ani, multa sanatate sa-ti aduca noul an
La mulţi ani, Vienela !
La multi ani si sa ne citim cu bine si in 2013…
La multi ani Vienela! Un an nou bun, si mai bun daca se poate. Sa ne citim cu acelasi inters si in anul ce vine. Pup!
La multi ani si multe bucurii! mari sau mici, bucurii sa fie! Si sper ca in 2013 sa te cunosc personal!;)
La multi ani si sa creasca mare blogul. Sa scrii multe articole si sa ai multi comentatori!
La multi ani si multa sanatate omului din spatele blogului!
Un an nou cu impliniri!
La multi ani , multa sanatate si tot e iti doresti !!
La multi ani ! Un an nou fericit, mai bun, mai sanatos si mai frumos :)
Ca tuturor prietenilor mei, Vienela, îţi spun de la obraz:
“La mulţi ani!”
Iti urez un 2013 asa cum ti-l doresti ! :)
un An Nou mai bun si mai bogat decat cel care trece iti doresc cu tot dragul Vienela!
la multi ani!
La multi ani tie si blogului! Sa ne recitim cu bine in 2013! :)
La multi ani si in 2013 toate dorintele tale sa se implineasca!
love,
Ana Q.
* _██_*。*./ \ .˛* .˛.*.★* *★ 。*
˛.(´• ̮•)*˛°*/.♫.♫\*˛.** ˛_Π_____. * ˛* * * *
.°( . • . ) ˛°./• ‘♫ ‘ •\.˛*./______/~\*. ˛*.。˛* ˛. *
*(…’•’.. ) *˛╬╬╬╬╬˛°.|田田 |門|╬╬╬╬ . * *
Să-ţi fie 2012 cel mai negru an din viaţă!
Să bloguim sănătoşi!
Sa fii sanatoasa!
La multi ani!
Eu retrospectiva o las pe stil vechi :)
La multi ani !
La multi Ani, urez tuturor in acest moment din Ecuador !
Da, exista un plugin. Si ai putea afla. Dar cred ca, desi nu te comenteaza de la inceput, Rudolph castiga detasat :)
La multi ani, Vienela! Asa este, nu-s nadejdi prea mari, eu chiar n-am…dar macar sa fim sanatosi :)
La multi ani, Vi ! Multi ani frumosi si norocosi alaturi de cei dragi tie !
Un nou an așa cum îți dorești. La Mulți Ani!