Sunt foarte supărată pe cei care au inventat televizoarele, calculatoarele şi internetul. Cândva, bărbaţilor le plăcea să meşterească, să repare chestiile care se mai stricau prin casă. Unii, precum Ruşanu sau Spanac, încă mai încearcă, deşi se văd nevoiţi să transpire din greu. :))
Băieţii mei au renunţat definitiv, refuză cu îndârjire să mai repare prin casă de când şi-au dat seama că nu este de nasul lor. Nu vor nici măcar să încerce, să văd eu că au avut bunăvoinţă, dar nu s-au descurcat. :P
Îşi petrec timpul liber mutându-se de pe canapea pe fotoliu, de la televizor la calculator, iar mie nu îmi rămâne decât să chem şi să plătesc oameni care să îmi izoleze prin baie cu silicon, să îmi repare întrerupătorul din dormitor, iar mâine, poimâine, chiar să îmi ducă gunoiul.
O nenorocire nu vine niciodată singură, spune Spanac. Aşa este, pot confirma, jur.
Cedase bateria de la baie, nu mai puteam folosi decât apa rece. Nu ştiu exact ce avea, dar se bloca de câte ori încercam să folosesc apa caldă. Băieţii mei au decis să o repare. Au dus în baie toate instrumentele necesare (cafea, ţigări, suc, patent, cheie franceză), au dat drumul la muzică la maxim şi s-au apucat de treabă. Care treabă nu a durat decât timp de o ţigare, după care au ieşit victorioşi, spunând că trebuie cumpărată altă baterie. Ok, cumpărăm.
Pleacă Mihai la magazinul din colţul străzii, Ionuţ se mai documentează pe net în acest timp (despre fetele de pe facebook, bine-nţeles), iar eu îmi văd liniştită de bucătăreală. La întoarcere, reuşeşte Mihai să rupă cheia în uşă, grăbit fiind să monteze noua baterie, până nu fuge hărnicia venită pe neaşteptate.
Se mobilizează amândoi, îşi mută instrumentele la uşa de la intrare (de data asta aveau şi o şurubelniţă), îşi dau seama repede că nu se poate face nimic şi pleacă să cumpere altă yală. O demontează pe cea veche, o montează pe cea nouă şi … surpriză. Nu se potrivea (entru că nu era bine montată, spun eu).
Transpiraţi de atâta efort, se mută iar în baie, cu instrumente cu tot, să monteze bateria, să avem măcar apă caldă pentru duş. Altă surpriză. Bateria era fisurată. Abia cumparată şi avea o fisură. Mă enervez, îl trimit înapoi să o schimbe, îi spun să nu se mai uite la bani, să cumpere o baterie de duş serioasă. Nervos şi el, se ceartă cu vânzătorul, cu patronul şi se întoarce mândru, cu a doua baterie. Care a funcţionat bine fix o săptămână, dupa care s-a fisurat.
Încă mai aştept să li se reîntoarcă pofta de muncă, să schimbe yala şi bateria. Sau să pună un lacăt pe uşă şi nişte câlţi în spărtura care se măreste câte puţin în fiecare zi.
Eu nu stiu cum e sa ai un partener cu doua maini stangi sau fara chef de reparatii, serios! Doar cand a fost imobilizat la pat nu a mesterit ceva sotul meu dar si atunci, se stricase uscatorul de rufe în plina iarna si cred ca i-au trebuit vre-o 2 ore sa îl desfaca ptr ca abia se misca si tot la reparat, era rupta cureaua de transmisie!
Urat din partea lor
Ok, nu-i grăbi, că dacă nu vine pofta de lucru din interior, nu fac treabă bună! :D
Mi-am imaginat fiecare etapă şi nu mă mai puteam opri din râs. Fazele astea trebuiesc filmate…ştiu că şi eu când încep o zi cu stângul, o şi termin cu stângul şi tot sacul cu ghinion se răstoarnă în capul meu. Când e să povestesc apoi despre asta, e hazliu, dar în momentele respective nu-mi ajung toate înjurăturile din lume!:))
trebuie*
Macar tu ai avut o zi relativ linistita- ai fost spectator :D
..:)
Citind pare tare haios, dar… “pe viu” nu e asa hazliu – nu atunci, pe moment, dar mai tarziu devine tare-tare amuzant!
Extra haios cum ai descris trusa lor de lucru: cafea, tigari, suc…! Stiu si eu pe cineva care a zugravit o camaruta in stilul acesta! I-a trebuit vreo saptamana! :)
Din fericire pentru noi, am doi unchi priceputi “la toate”! Si vin imediat ce ii rog sa vina. Si mai sunt si cativa vecini foarte amabili si priceputi.
Succese!
De data asta trebuie sa trec si eu in tabara baietilor: sunt (aproape) cu totul atehnic.
Mi-ai adus aminte de ce am patit eu cu clantele la mine iarna trecuta, poate iti face placere sa citesti asta :
Barbatul meu repară tot, dar trebuie să fie acasă, ceea ce se întâmplă rar. Oricum “frumos” din partea lor, apropo de baterii, să le facă atât de “bine” ca să ţină atât de puţin timp, ba, chiar să fie stricate gata, ca să dea de lucru la instalatori :) Bărbatul meu mă consolează că ale noastre toate vor fi reparate, văruite, făcute când iasă la pensie :)) Dar având în vedere că este pescar înrăit – nu am mari speranţe nici în viitor.
Eu am crescut intr-o familie in care daca se strica ceva in casa (la un nivel de complexitate medie sa zicem), ai mei se puneau sa repare. Fie tata, fie mama. In familia sotului meu asemanator, tatal sau fiind genul caruia ii place sa mestereasca si sa repare.
Si uite ajungem noi sa ne mutam impreuna si sa ni se strice pe rand toate in casa. Locuim intr-o
(scuze, am apasat enter din greseala)
Locuim intr-o garsoniera in chirie, si mobila e veche. In afara de schimbatul becurilor arse, nu am reparat nimic singuri, fie chemam un “specialist”, fie pe unul dintre tatii nostri. In cazul sotului, si lipsa timpului liber ar fi una dintre cauze.
Ia sa pun eu paie pe foc…:P. Dar voi, voi…doritoare de egalitate…ce cusur aveti? Ca zau ca o broasca o schimba orice femeie fiindca nu-i nevoie de forta, ba mai mult, e nevoie de indemanare :P. Ba chiar cu un mops potrivit deschizi si orice filet la chiuveta :D. Noi gatim si schimbam scutece daca trebuie, ia si voi treceti la reparat tzevi, filete, valve, foraibere si broaste :P. Ca si asta-i egalitate :D
Ce sa le fac, Paul, daca sustin ca nu se pricep? :))
Nu, nu ii grabesc. Mai au destul timp pana la primavara, cand se implineste anul. :))
In momentele alea, simteam ca iau foc de nervi. Si mi-am epuizat repertoriul de injuraturi, ba chiar am si scos unele noi. :))
Crezi? Probabil ma enervam mai putin daca as fi incercat si eu. Vazandu-i cu “trusa de scule” ba la usa, ba in baie, ma crizasem de tot. :))
Esti o fericita, vorbesc serios. Mie imi este greu sa ii conving si sa imi ascuta cutitele. Se ocupa de ele abia cand ajung sa smulga in loc sa taie sau cand mai rabufnesc eu de nervi.
Acum ma distrez amintindu-mi, dar in ziua aia eram un pachet de nervi. :))
Cu zugravitul s-au miscat repede, dar ma gandesc cu recunostinta la calculator, care era ascuns sub o folie. Probabil datorita lui, ca nu il puteau folosi, au terminat casa de zugravit in cateva zile. :))
Cumnatul meu este bagacios si priceput la toate, dar nu il pot deranja de cate ori mai tebuie batut un cui. :))
Bine ca nu sunt doar ai mei asa. :))
Hai ca mi-a placut.
Noi nu stam cu scaunul in usa, dar nici nu o putem incuia. Noroc ca banii, aurul si diamantele sunt la banca. :))
Nu doar cu bateriile. Nimic nu mai este de calitate, tocmai pentru a vinde mai multe. :((
Sa stii ca si eu aman multe lucruri pentru cand voi fi batrana, cand voi avea timp mai mult. :))
Tatalui meu ii placea sa repare, sa mestereasca, sa inventeze diverse prin casa si pentru casa, la fel si socrului meu. Din pacate, tata este mort de 26 de ani, iar socrul meu a suferit pana acum 2 AVC-uri si nu mai poate face nimic cu singura mana ramasa neafectata.
Am invatat sa schimb yale cand eram copil si pierdeam cheia saptamanal. Trebuia sa spargem usa si sa schimbam yala inainte de intoarcerea parintilor de la serviciu, ca sa nu luam bataie. Dar acum am doi baieti in casa. De ce sa fac eu treaba de barbat? :-P
Cand vor veni ei sa faca ciorba, ma duc eu sa repar tevile. :))
Am si eu doua specimene din astea in casa…:)))))))))
Ca se mai strica cate ceva prin casa e normal. Uneori e cate perioada neagra si se strica mai multe, cred ca s-a intamplat si pe la noi.
Numai ca eu pun mana si le repar. Fara nici macar sa ma gandesc ca ar trebui sa chem pe cineva.
Rusinicaaaa!
Atat am de zis pt azi!
@vienela: asa sunt baietii cand se apuca de munca si nu se pricep, eu de exemplu am blocat cheia in yala de la usa si era hotarat sa schimb toata usa :)). Noroc ca am un cumnat care se pricepe si am cumparat doar yala.
vladen, nu e numai o problema a lenii masculine.
Ia intreaba cate femei mai fac piata, zacusca, o piine, sau cos o soseta, remaiaza un ciorap, cos/tivesc/repara o bluza/fusta/lipesc o carte si o doneaza altui copil mai mic.
E o problema nu numai a barbatilor, ci a mesajului televizat, massmedia: suntem o societate de consum. Adica lenesi dar cu bani.
Rasu plansu in povestea asta. :)
=)) dar aveau arsenal serios de unelte:)) La mine tata se ocupa de majoritatea prin casa…nu e specializat pe niciuna dintre astea, dar face si pe zugravul si pe electricianul si pe instalatorul si pe de toate:)) fratemiu facea la fel cand era acasa, iar acum am inceput sa’mi bag nasul eu cate putin:”>
Pune si tu un afis mare:daca nu puneti yalele, vin ielele si jar mancati! ca mancare gatita nu mai pupati!:))
Nici tata meu nu are o foarte mare inclinatie spre mestesuguri, desi el vrea. din pacate, elanul il tine pana-i vine ideea si face primul pas, dup-aia… Dumnezeu cu mila! cineva trebuie sa vina sa stranga dupa el si sa repare ce-o mai fi.
bai frate
astia-s meseriasi?
lasa bai ca lucrez eu. cer numa bani de drum si o bere cu lamaie
plus un menicu mcdonalds. d-ala de copii
zi ce altceva mai ai de reparat prin casa…
tu chiar stii sa povestesti…parca ii si vedeam pe baietii tai fugind de la usa in baie si cu sculele dupa ei :))
te inteleg sa stii…si prietenul meu e definitiv nepriceput la mesterit una alta prin casa :))
vai, saraca de tine! cred ca cel mai corect e sa chemi pe cineva care se pricepe. e si liniste in casa, ai si treaba facuta cum trebuie. e drept ca si buzunarele mai goale…dar nu le poti avea pe toate in lumea asta ;)
eu sunt “băiatul lui tata” şi pun prima mâna să repar ceva, şi stric mai rău, mă enervez, iar ei se simt prost şi vin să repare :))
:))))) cred ca astfel de momente sunt in viata oricarui barbat, mai rau este insa cand ii apuca cu adevarat “febra” muncii si intorc casa cu fundul in sus … insa, cum se poate si mai rau de atat, ar fi comic sa inceapa si sa lase asa :))) … pana la urma tot femeia rezolva tot!