Se întreabă familia, prietenii, cunoscuţii, de ce sunt tot mai absentă în discuţii, de ce uit de la mână până la gură, de ce sunt tot mai încercănată. Explic fiecăruia în parte, sperând că mă vor înţelege. De vină este doar oboseala cronică în care îmi este învăluită viaţa. Nu-i seară, când mă bag la somn, să nu îmi promit că îmi voi acorda timp doar pentru mine, pentru odihnă, pentru relaxare. Nu-i dimineaţă să treacă fără să îmi fac alte zeci de planuri, toate legate de muncă. Normal că sunt epuizată, iar asta îmi afectează întreaga viaţă.

Somnul, mijloc de recuperare a energiei, îmi este tot mai haotic, mai agitat, mai neîndestulător. Adorm la cele mai nebune ore posibile şi mă trezesc de cele mai multe ori din cauze externe, care îmi pun nervii la încercare. Aş vrea să nu dau vina pe domnişoara Parkour, pisica mea nebună, însă ea a devenit ceasul meu deşteptător. De cum apare prima geană de lumină, începe să mă muşte de picioare, să mi se aşeze pe cap, să mă pupe, gâdilându-mă cu mustăţile. Degeaba mă ascund sub aşternuturi. A învăţat  lecţia, ştie cum mă poate găsi…

Dacă reuşesc să conving pisicuţa să mai doarmă puţin cu mine, sigur la scurt timp sună cineva la uşă, bate în geam sau intră peste mine, dacă e uşa descuiată. Mulţumirile mele se îndreaptă spre soacra mea şi spre iubita mea soră. :) Bezmetică, beau o cafea, mai beau una, sperând că mă voi putea ţine pe picioare măcar o parte din zi. Profit de acalmia de la prânz pentru a-mi oferi un scurt somn de frumuseţe. Întotdeauna scurt, căci la geamul meu copiii joacă pititea sau bat mingea, bărbaţii îşi repară maşinile, gospodinele fac schimb de reţete culinare. Dormi, Vienela, dacă poţi!

Problema este veche, după cum ştiu cititorii fideli ai blogului meu. Sora mea chiar mă ia peste picior uneori, spunând că m-am născut obosită. Cum să nu fiu obosită, când ea mă trezeşte la ora 7 dimineaţa, chiar dacă eu am adormit la 3-4, când soarele îşi bea cafeaua şi se pregătea să răsară? Cum să mai reţin toate discuţiile pe care le am cu prietenii? Cum să îmi amintesc toate promisiunile făcute? Cum să mai fiu limpede la cap, pentru a putea scrie un amărât de articol pe blog? Cum?

Spuneam mereu că de o lună, două, îmi promit o mini-vacanţă. Eram convinsă că asa este. Aseară, făcând un calcul, am descoperit că acele “o lună, două” se transformă curând într-un an. Încă de la începutul competiţiei superblog din toamnă mă plângeam că sunt obosită, însă timpul a trecut atât de repede, încât nu mi-am dat seama că mintea mi s-a blocat, probabil tocmai pentru a mă feri de adevărul adevărat. Astăzi se încheie concursul Summer Black Week. Sper ca mâine să cadă curentul, să pot dormi şi eu pe săturate, iar de poimâine să îmi pot planifica o plimbare la munte…