Haiku de octombrie

Cine-mi mai luminează mie ecranul calculatorului, dacă soarele și-a mutat poziția pe cer, îndepărtându-se de fereastra prin care mă saluta în fiecare dimineață? Chiar e octombrie? Prea repede s-a scurs acest an, prea repede se scurg zilele, prea repede se scurge viața. Fă-ți timp, cititorule, să te bucuri de micile ei frumuseți, fă-ți timp să zâmbești îngăduitor când găsești pe blog un…

Haiku de octombrie

Gutui în soare

Zâmbesc galben parfumat.

E octombrie.

Haiku. Pentru mine e doar o joacă, un mod de a mă relaxa. Nu îi acord mai mult de două minute, așa că nu mă luați prea în serios. Haiku de octombrie s-a născut aseară, cu doar câteva clipe înainte ca somnul să mă prindă în mrejele sale, la fel cum Haiku de toamnă s-a născut într-o dimineață, înainte ca somnul să își fi luat tălpășița.

Update: au fost vremuri cand scrisul pe blog era un fel de drog pentru mine. As fi scris non stop, orice, oricat. Inca as mai face asta, insa nu mai am suficient timp, iar oamenii cu care schimbam impresii despre tot ceea ce inseamna poezii, povesti, articole de blog, cuvinte etc au disparut, rand pe rand. Unii au renuntat la bloguri, altii s-au mutat intr-o alta lume, altii au ales sa isi traiasca viata in zona reala si sa lase internetul pentru noile generatii.

Eu am ramas aici si uneori ma simt ca ultimul aparator al unor vremuri de mult apuse, cand adultii isi faceau timp sa se joace, sa compuna poezii, sa scrie texte fel de fel, sa participe la jocuri unde cuvintele erau mama si tata, inceput si sfarsit, lumina si intuneric, minciuna si adevar. Mi-a tare dor de acele vremuri, insa sunt destul de matura si de lucida pentru a intelege ca viata se schimba, ca oamenii se schimba.

Ramaneti pe aici, ca am multe texte care merita sa fie citite.