Skip to main content

Hai să ne minţim

Hai să ne minţim că stă în puterea noastră să schimbăm lumea şi poate schimbarea chiar va veni. De nu va fi aşa cum am închipuit-o noi, nu-i bai, unii îşi vor aminti că noi măcar am încercat, că am făcut valuri tot mai mari. Ne-am înecat în ele? Nu-i bai, apa purifică, spală păcate, şterge chestiile nasoale cu care şi noi ne-am mânjit cândva. 

Hai să ne minţim că ne pasă şi poate chiar va începe să ne pese. Poate vom reuşi să vedem rănile sângerânde ale celor din care am muşcat, poate vom reuşi să simţim durerile celor ce sunt singuri, poate vom reuşi să cunoaştem poverile ce i-au încovoiat pe oropsiţii lumii, poate vom reuşi să înţelegem că şi noi suntem oameni, că suntem supuşi greşelilor.

Hai să ne minţim că suntem revoltaţi şi poate că vom începe să ne revoltăm cu adevărat. Nu împotriva celor ce îşi plimbă câinele prin parc, a celor ce uită să pună diacritice, a celor ce aleg să plece din ţară, a celor ce vor să fie fericiţi, a celor ce iubesc sau a celor ce uită. Să ne revoltam împotriva celor cu adevărat mari, împotriva mâinilor avide ce strâng puterea, împotriva celor ce zâmbesc în timp ce taie în carne vie. Peştele de la cap se împute, nu de la coadă.

Hai să ne minţim că suntem chirurgi şi poate chiar vom deveni. Poate vom învăţa cum să stârpim tumorile cu îndemânare, poate vom înţelege că nu trebuie tăiat întregul organism pentru a scăpa de bube, poate vom reuşi să mânuim cu blândeţe şi cu măiestrie bisturiul, căci educaţia nu se mai face de mult pe Calul Bălan.

Hai să ne minţim că ne doare şi într-o zi poate chiar ne va durea. Poate că ne va durea cu adevărat neputinţa noastră, poate că vom ieşi urlând înnebuniţi din case, din spatele tastaturilor tocite, poate că ne vom uni şi vom ajunge să ne revoltăm, să ne pese, să tăiem cu abilitate ceea ce este cu adevărat rău şi să încercăm să schimbăm în bine lumea. Să o facem cu cap, de la cap!

Comments
  • Adriana June 13, 2014 at 3:27 pm

    Este unul din textele tale cele mai frumoase.Te felicit. De minţit ne minţim cu toţii când credem ce spunem altora şi nu e tocmai adevărat, când iubirea moare dar trăieşti incă pe lângă ea, nu în ea, când începuturile au fost sublime, ca mai apoi să simţi diferit şi să nu ştii cum s-o spui. Ne minţim pe faţă, dar trăirea există. Aceea o ştim şi nu trebuie spusă in cuvinte. Măcar ceva mai ţinem şi pentru noi. Te pup, Vienela.

    • Vienela June 13, 2014 at 4:15 pm

      Multumesc mult.
      Ne mintim cu buna stiinta, ne mintim fara sa vrem, ii mintim si pe altii in aceleasi moduri… Mai greu este sa reusim separarea, sa descoperim care ne sunt minciunile si sa invatam cum arata adevarul…
      Te pup!

  • Radu June 13, 2014 at 4:18 pm

    După părerea mea , începutul înţelepciunii vine atunci când ne dăm seama că suntem oameni, supuşi greşelii…

    • Vienela June 13, 2014 at 4:21 pm

      Din pacate, in lume sunt tot mai putini intelepti…

  • FitaMihai June 13, 2014 at 8:37 pm

    pacat ca ne mintim ca ne va ajuta cineva si singurul nostru ajutor suntem noi. Pacat ca speram ca ne vor ajuta cei ce vor veni dar de fapt ei sunt aceiasi.Pacat ca probabil frica ne stapaneste dorinta de a schimba ceva. Pacat ca majoritate suntem fricosi iar cei curajosi au murit degeaba(1989)

  • Javra June 14, 2014 at 9:58 pm

    Astea sunt discuţii sterile. După câte am înţeles, pentru un caz Enel, a căzut un guvern. La noi n-a căzut niciun fir de păr…

  • din culori rica mihai June 15, 2014 at 6:13 am

    e un fel de a spune hai să ne mințim, de fapt un fel de hai să privim lucrurile în față așa cum sunt ele, să le dezbatem, să le iubim dacă trebuie , să ne revoltăm dacă trebuie , să fim noi înșine și să lăsăm măștile, să ne pese ce se întâmplă în jurul nostru al tuturora ….. venit, văzut, plăcut 🙂

  • amiralul June 16, 2014 at 3:49 am

    domne cata minciuna pe centimetrul patrat :))

  • Zina June 16, 2014 at 8:10 am

    La mai-marii noștri trebuie măciuca, nu bisturiul…

  • Claudia June 13, 2017 at 9:46 am

    Din păcate e atât adevăr în ce spui tu.Dacă am fi mai uniți,mai atenți la dezastrul din jurul nostru,dacă am avea puterea să ne revoltăm cu toții,poate lumea asta s ar schimba.Dar, mai e un dar,ne simțim atât de mici şi ne lăsăm striviți de cei care se cred mari. 😔

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.