Skip to main content

Hai să bem un păhărel!

Poate unii dintre voi îşi amintesc de perioada comunistă, când mâncarea se găsea greu, dar banul mişca şi munţii din loc. Pe atunci, în seara de 10 septembrie, ai mei telefonau la casa de comenzi(nu ştiu dacă avea alt nume), pentru a cere diverse alimente care nu se găseau în mod obişnuit pe piaţă, dorind să pregătească sărbătorirea zilei mele de naştere, pe 11 septembrie.

Au telefonat şi băieţii mei aseară, să cheme o maşină, dar de data asta era cu sirenă, pentru că mi s-a făcut rău din senin. După ce am aşteptat-o aproape o oră şi după investigaţii, au descoperit că îmi scăzuse drastic glicemia. Ştiam eu că se întâmplă ceva, pentru că pofteam prea des la dulciuri.

Mi-am revenit, am dormit şi m-am trezit dimineaţă, hotărâtă să vă ofer o felie de tort şi un suc sau o bere, la alegere. Când am aprins calculatorul, mi s-a făcut iar rău. NU AVEAM NET! Şi nu am avut până la ora 16. :((

Tortul l-am “pregătit” de pe internet, special pentru voi. Vă rog să vă serviţi!

 

Vreau să îi urez micuţei mele surioare, Addicted, LA MULŢI ANI din toată inima!!! Să fii sănătoasă şi mereu înconjurată de iubire! Nu am reuşit ce mi-am propus, dar îţi ofer o carte virtuală.

 

 

Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că mi-aţi fost mereu alături, mie şi blogului meu, care astăzi împlineşte 4 luni.

Aşteptam de mult această zi, aveam articolul pregătit în gând, eram entuziasmată, însă starea de rău de aseară şi dispariţia netului de astăzi mi-au cam tăiat elanul. Dar un pahar tot ciocnesc alături de voi. Vă doresc să fiţi sănătoşi, să vă bucuraţi alături de toţi cei dragi!

 

49 thoughts to “Hai să bem un păhărel!”

  1. Ce coincidenta, urata chiar. :| Aseara mi s-a facut si mie rau de la apendic insa spre dimineata mi-am revenit… Bine ca esti/suntem ok acum si putem sa cinstim un paharel in cinstea noastra!
    La multi ani surioara scumpa, multumesc pentru urari. >:D<

  2. Ma bucur ca acum este totul ok:) si nu pot sa refuz o felie(2-3 mAXIM 4-5) de tort:)) si ciocnesc si un pahar ca doar o data pe an e ziua ta:) LA MULTI ANI:* (si apropo…am votat:p>:) )

  3. La multi ani, Vienela! Multa sanatate si belsug în toate! Iar blogului tau îi urez cati mai multi cititori! Sper sa nu faci si tu diabet, eu îl am de 3 ani!
    Ps. Am intrat si te-am votat.

  4. La multi ani!

    Si mie mi-a tot picat in ultimele zile netu, mi se pare ceva de neconceput in anul 2012 si cam pe luna viitoare ma gandesc serios sa-mi schimb furnizorul.

  5. Pai la cat de interesant a inceput sarbatorirea zilei tale, eu unul sunt foarte curios cum continua si mai ales ce efect va avea masuta :D. Cred ca-i semn de sus ca trebuie sa te imbuibi cum se cuvine de ziua ta!

  6. Eu am avut o pana de munca :))) Dar nu asta e important, bine ca nu a trecut de 12 si pot sa iti urez si eu la multi ani din tot sufletelul meu de marmotica. Sa fii sanatoasa si sa ne scrii in continuare!! Si la multi ani si blogului, cat mai multi inainte! :)

  7. La multi ani!Sa fi sanatoasa,plina de viata(cum te vad eu) si sa te bucuri alturi de cei dragi. De ziua ta ti-as fi adus un buchet mare cu flori din gradina mea,dar esti mai departe.Poate la anul sa-mi fac drum. Te pup

  8. LA MULTI ANI! sanatate si numai bucurii! sa va bucurat de ziua de 11 septembrie de azi înainte, fara masini cu sirene!
    la multe luni si blogului tau! si… am înteles eu rau sau chiar ai o sora geamana? :) chiar daca e doar gluma, eu îi urez La multi ani! :))
    Multumesc pentru invitatia la tort! delicios!
    Sa ai o saptamâna minunata!

  9. La multi ani, sanatate si sa ai parte numai de bucurii din partea baiatului. La multi ani si blogului tau, ma bucur ca te-am descoperit de cateva zile, intamplator chiar, si de atunci te citesc zilnic.:)

  10. Hei, La Multi Ani!!
    Cu asta trebuie început pentru ca înseamna si sanatate! Apa cu zahar!
    Saru’ mâna pentru tort, nu ma omor cu dulcele, dar frisca si cu ciucalata ma tenteaza! Nu mare felia, asa, saru’ mâna, un an nu mai gust dulce. E bun!!
    E cam târziu, dar ma duc sa iau o gura de ceva în snatatea ta!

  11. Desi ti-am mai urat cat de devreme am reusit :) iti urez si aici :)) Ca altfel n-ai cum sa scrii pe blog :)
    Merci pentru felia de tort, am luat una mare, eu mananc cam multe dulciuri. Mai ales ca imi facusem deja incalzirea, ieri a fost si ziua mamei mele. Si i-am facut tort.
    Imi pare tare rau ca nu ti-a fost bine, n-am prea avut timp de blog azi (adica ieri) dar mi se parea ciudat, cat am intrat, ca nu ai publicat nimic azi.
    Baga un borcan de dulceata in loc de cafea, cred ca o sa fie mai bine. Sau ciocolata. Eu asa fac de cate ori vreau ceva dulce. La cat suntem de slabe nu-i nicio problema :)
    Noapte buna!

  12. La multi ani!!!! toate cele bune, sanatate, fericire si tot soiul :*:*:* (am intraziat stiu, dar ieri n-am vazut, scuze … de asta ti-am zis la multi ani inca de la postarea cu masuta de bauturi :D).
    De asta se zice, cand ti-e pofta de ceva, mananca :))) si multumim pentru tort, arata super si cred ca e foarte gustos.
    Am votat! :D

  13. La multi ani, draga Vienela si iarta-ma, ca ajung cu o zi mai tarziu, dar sa stii ca urarile sunt din tot sufletul. :) Sa fii sanatoasa si iubita si toti cei din jurul tau sa fie la fel. In rest… toate bune sa se aduna. :) te pup

  14. Mii de scuze ca am ajuns pe-aici cu intarziere!

    V, ce pot sa-ti doresc daca nu sanatate, multe zambete si o familie fericita si plina de bucurii. Sa ai parte de realizari, de un fiu care sa te faca mandra si te un sot care sa-ti ofere afectiune. Din partea mea, un sincer la multi ani!

  15. La multi ani!
    Casa de comenzi… nenica, mancam cascaval, ciocolata chinezească golden bee, cine stie cunoaste, banane, portocale, fel si fel de bunataturi.
    ai observat ca nici cascavalul nu mai e ce-a fost?
    niciun cascaval de pe piata nu are gust de cascaval d-ala natural de pe vremea lui ceausescu…
    chit ca e scump, chit ca e ieftin…

  16. Vienelaaaaaaaaaaaaa !!!!! La multi ani draga, tot ce-ti doresti, multa sanatate, fericire, implinire, reusite, succes, zile cu soare si tot ce e mai bun pe lume sa vina catre tine. :)
    Fac si eu urarile astea cu intarziere ca am ajuns tarziu pe blogul tau si deja la tine e 12 Septembrie. Exchiuze moa. :( Sper ca ai avut un tort bun, sampanie buna si distractie si mai buna. ;)

  17. Iti mai spun o data La multi ani! :* toate bucuriile din lume+ un La multi ani! pentru bloguletul tau:)
    Foarte rar mananc o bucata de tort. Asta pentru ca nu imi plac mai deloc prajiturile. De obicei, cand mi se face pofta de o prajitura, mananc cremsnit.

Leave a Reply to Ciprian Pardau Cancel reply