E lucioasă, netedă, de-a dreptul apetisantă. Plimb degetul pe deasupra ei și îi adun dulceața. O prăjitură fără glazură este o prăjitură nereușită, îmi spun în gând. Dar câte prăjituri nereușite sunt acoperite de glazură tocmai pentru a ascunde greșeala bucătarului? Rușinea, teama de pedeapsă și /sau dorința de a părea altcineva ne învață să ascundem defectele, să înfrumusețăm ceea ce arătăm lumii, să acoperim cu un strat (cât mai gros) de glazură fiecare părticică a trupului și a sufletului. Fiecare om are propria sa rețetă, unică, perfecționată în timp și păstrată la mare secret. Tot secret este și faptul că rețetele conțin apă (de ploaie), zahăr (ce-ți doresc eu ție, dulce omenire?), arome (care să mascheze putoarea), ulei (tot ce e alunecos e greu de prins) și uneori cacao (fără explicații suplimentare). Întâi cu reținere, apoi tot mai cutezător, omul își cufundă trupul, mintea și sufletul în glazura pentru prăjituri nereușite. Când iese, e alt om. 

*

Mulți oameni am cunoscut de-a lungul vremii. Unii mai dulci, alții mai puțin dulci. Mi-am plimbat degetul pe deasupra lor, adunând glazura. Sub dulcele aromat în care erau înveliți am descoperit imperfecțiuni care m-au făcut să mă îndepărtez, dezamăgită. Nu știam pe atunci că nu există om perfect, că fiecare dintre noi e doar o prăjitură nereușită, învelită în glazură mai mult sau mai puțin îmbietoare. Când am învățat lecția, era prea târziu. Sub glazura mea mulți descoperiseră că nu se ascunde altceva decât un om imperfect. S-au îndepărtat, dezamăgiți, lăsându-mă dezgolită și rușinată. După unii dintre ei am suferit. Era o altă lecție, o lecție dureroasă, în urma căreia am rămas cu o întrebare: chiar este necesar să ascundem prăjiturile sub glazură? Nu ar fi mai cinstit să umblăm cu defectele la vedere, să nu inducem pe nimeni în eroare și să dăm tuturor șansa de a vedea, dincolo de ele, frumusețea umană, cu toate imperfecțiunile ei?

defecte la vedere