Avea şase anişori când s-a îmbolnăvit. Mai târziu, medicii au spus că boala s-a declanşat atunci când a aflat că tatăl ei a avut un accident grav cu camionul. Când am cunoscut-o eu, avea 48 de ani,  dar nu îşi arăta vârsta. Puţin mai mică de înălţime decat mine, slăbuţă, cu ochi albaştri, cu privire blândă, mereu gata să ajute pe toată lumea. Deşi purta ghete ortopedice, când era obosită lăsa involuntar să se vadă că avea un picior mai scurt.

În ciuda gravelor probleme de sănătate pe care le avea, Giovanna, prietena mea din Italia, căci despre ea vorbesc, era cea mai energică persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu putea sta într-un loc. Programul ei era atât de încărcat, încât abia reuşea să doarmă câteva ore pe noapte. Avea o casă imensă, cu două etaje, o fată studentă şi un băiat de seama lui Ionuţ, o mamă bolnavă şi un soţ care lucra 10-12 ore pe zi într-un atelier.

Giovanna, Gio, cum o alintam eu,  era insulino-dependentă de la şase ani. Părinţii au decis să o trimită la o şcoală specială, pentru copii bolnavi de diabet, la Roma, la peste 500 km distanţă de casă. Îsi vedea familia doar în vacanţe. Trăia alături de copii care aveau aceleaşi probleme, care îşi injectau insulină de câteva ori pe zi. A învăţat de mică să trăiască ţinând un regim alimentar strict. Dintre sutele de copii pe care i-a cunoscut la Roma, în anul 2006 nu mai trăiau decât ea şi încă doua fete, care orbiseră.

Deşi poveştile Giovannei erau impresionante, nu puteai sta serios lângă ea. Era plină de viaţă, trăia pentru familia ei, pentru prieteni, pentru necunoscuţi, pentru umanitate. Făcea voluntariat într-un spital. Ţinea cursuri gratuite pentru bolnavii de diabet, îi învăţa cum să îşi accepte boala, cum să prevină problemele pe care această boală le poate aduce, le oferea reţete şi sfaturi, îi atrăgea în diverse activităţi care să le distragă atenţia de la suferinţe.

Nu mai vorbim la fel de des ca altădată, pentru că drumurile noastre s-au separat, iar timpul ne face mereu să amânăm discuţiile, însă ne înţelegem la fel de bine, ne căutăm una pe cealaltă când avem probleme, ne amintim cu plăcere de multele clipe petrecute împreună. Giovanna mi-a schimbat percepţia asupra lumii şi a vieţii, mi-a modelat caracterul, mi-a fost ca o soră. Ah, şi m-a adus în situaţia de a avea colesterolul sub limita normală, cu reţetele ei gustoase, dar lipsite de orice fel de grăsime. :))