M-a trezit din somn un foșnet, făcându-mă să mă intreb cine oare îmi umblă la acea oră târzie prin cameră. Am deschis ochii temător și în lumina palidă răspândită de luna care tocmai ieșise dintr-un nor mi-am vazut uluit ghiozdanul. Stătea într-o poziție nefirească, aproape umană și dădea pagină după pagină caietului de limba romana, în timp ce mormăia supărat prin buzunarul exterior că sunt dezordonat și am caietele neîngrijite.

Îl urmăream cu ochii întredeschiși. Nu îmi venea să cred că totul se întâmpla aievea, că micuțul meu ghiozdan poate gândi și vorbi. Bătea ades din clapa de închidere, semn că ceva îl enerva. O baretă a ghiozdanului se plimba peste orarul de pe birou, parcă urmărind materiile școlare pentru care ar fi trebuit să mă pregătesc a doua zi. Cealaltă baretă lua manualele si caietele si le așeza cu grija in ghiozdan, așa cum eu nu făcusem niciodată.

Apoi a venit rândul penarului să fie cercetat și din nou am auzit reproșurile care mă făceau să mă rușinez. Creioanele erau neascuțite, penița stiloului era strâmbă, guma de șters era murdară. Mi-am amintit că nici ghiozdanul nu era prea curat. De curând băgasem în el niste castane, iar frunzele uscate se fărâmaseră in interior. Tot acolo uitasem și ciocolata desfăcută, primită de la colega cea nouă. Se topise, lăsând in urmă dâre maronii.

Mi-am promis în gând că mă voi ocupa de toate începând de a doua zi. Îmi voi spăla ghiozdanul, voi scrie temele mai ordonat, voi ascuți creioanele și voi repara penița care scârțâia. Deci nu mama era cea care se ocupa de obiectele mele în timp ce dormeam! Ghiozdanul pe care îl disprețuisem intotdeauna se îngrijea ca mie să nu îmi lipsească a doua zi nimic la școală, să mă prezint într-un mod onorabil. Ce rușine m-a cuprins! Cu câtă recunoștință l-am privit!

Compunere scrisă cu gândul la elevii care au nevoie de un strop de inspirație pentru a vorbi despre obiectele necesare la școală.