Se raţionalizase uleiul şi se găsea tot mai rar. Venea îmbuteliat în butoaie imense, năclăia tejgheaua şi podelele, transformând alimentara aglomerată într-un fel de patinoar. Vânzătoarele ameţite nu ştiau cum să se mai împartă, pe cine să servească mai întâi, pentru că oamenii se îngrămădeau, ţipau, se certau, dornici să scape mai repede de acolo.
Stăteam alături de mama la coadă şi aşteptam să ne vină rândul. Urmăream agitaţia vânzătoarei, care se uita la numele din buletin, îl căuta cu un deget unsuros în registru şi punea clientul să semneze de primire. Lua cu polonicul ulei din butoi şi turna grăbită în sticle. Din când în când îşi ştergea mâinile cu un prosop la fel de soios.
Ne-a venit rândul. Am luat raţia de ulei. Oportunistă, mama a profitat imediat de neglijenţa vânzătoarei, care uitase să o pună să semneze în registru. M-a trimis înapoi în rând şi am mai cerut o raţie de ulei, ca şi cum nimic nu se întâmplase.
Nici la casă nu erau cozile mai mici. Ne-am împărtit banii şi ne-am aşezat pe două rânduri diferite. Când am reuşit să ieşim din alimentară, scăpate de încordare, am râs cu lacrimi, bucuroase că am fentat “sistemul” şi că ne-am dublat raţia de ulei.
Dar acasă ne aştepta “apărătorul absolut al dreptăţii”, maia, care nu putea concepe faptul că am lăsat o familie fără ulei, că nişte oameni necunoscuţi vor găti o lună întreagă fără strop de grăsime.
M-a silit să mă întorc la alimentară, să înapoiez sticlele care nu ne aparţineau. Furie, dezamăgire, ruşine, satisfacţie, pe toate le-am simţit în acea seară.
Aşa am învăţat că şi alţii au aceleaşi drepturi ca şi mine, că nu trebuie să mă gândesc doar la binele meu, că satisfacţia pe care o ai fiind corect nu se compară cu nimic.
Mda, pacat ca nu gandeau la fel si cei care mancau icre negre si pupau delegatii in afara pe spatele poporului.
Eu m-as fi bucurat de sticla aia in plus si poate daca avea cineva nevoie ii dadeam de la mine, ca sa imi impac si constiinta.
Ehee, lugubre vremuri. Le-am prins și eu, le-ai readus tocmai acum, în seară mohorâtă, cețoasă de-a pasta. 😀 De fapt se reamintesc mai viu așa pe-o vreme de toamnă hâdă
La Bucuresti nu erau “pe catastif” dar cozile, nervii si încordarea erau! Si totusi am o întrebare! Cand era mai bine? Cand stateai la coada sa le iei sau cand nu stai la coada dar nu ai bani sa le iei? Iertata-mi fie “tenta politica”!
Pai e bine cand ai dreptul sa dezbati public problema asta si sa-ti pui intrebari fara sa risti sa sapi la canal si sa-ti zboare copiii din slujba si facultate, nu? 🙂 Eu zic ca asta arata clar ce sistem politic e preferabil 😀
Hehehe treaba cu uleiul pare sa fi fost un adevarat sport national. Ca atare era normal sa se puna problema de fair-play, nu? 😀
E bine si daca ai fi unul din 100 care ar face asta. As fi procedat ca voi probabil, as fi luat ulei de doua ori dar de asemenea m-as fi bucurat ca am o “Maya” acasa 🙂
Maia trebuie reeducata. Oricum, se murea de foame, cu sau fara ratia de ulei.
Maia e moarta de 19 ani. :))
Mai foame imi este acum, decat atunci. Pe vremea aia ma multumeam si cu coltucul de paine rupt in fuga, intre doua jocuri. 😉
Deci in comunism ne bateam pentru grasime, iar acum ne batem pentru dry-cookere. Evolutie…
Pana la un punct toata lumea are dreptate.
Dar tare sunt sceptic ca cineva ar fi ramas fara ulei 🙂
Si chiar am trait acele vremuri in Tecuci.
Intr-o vreme, patru ani, mama a avut o eleva a carei mama era vanzatoare la un magazin alimentar. Deci ceea ce voi spune este exact informatie din sistem. Imi pare rau sa te dezamagesc si probabil si pe maia ar fi bulversat-o. Cantitatile care se aduceau in magazine depaseau acea ratie de pe cartela…Si in plus, unii nu veneau sa ia acea ratie. Pot sa spun ca in acea perioada, mama a beneficiat, cand si cand, de acele cantitati suplimentare. La fel se intampla la toate: paine, zahar, branza si ce naiba se mai dadea pe cartela ca am si uitat…
Nu cred ca m-as fi intors nici de m-ar fi batut. O trimiteam pe maia. Vorbesc serios.
eu cred ca nu furasei sticla nimanui :)) uleiul era rationalizat in sensul ca se impartea la oameni in acest fel, dar nu cred ca venea la fel, fix pe fix ;))
mda, elly tocmai confirmase ceea ce am spus eu (nu m-am obosit sa citesc comentariile decat in mare fuga :)).)
De ulei nu-mi aduc aminte … foloseam grăsime animală :), dar de pâinea pe cartelă îmi amintesc … cum stăteam cu orele la coadă pentru o pâine și jumătate. Atât era rația, o jumătate de pâine de persoană.
Dacă aș fi fost în situația ta, n-aș fi dus nimic înapoi.
Ai facut bine că te-ai intors..dar totuși cum zic si ceilalti..doar nu veneau mereu toti , ci marea majoritate și oricum tot mai rămănea ulei care.. cu sigurantă îl șuteau vânzătoarele :))
Mi-l amintesc si eu pe nenea (Mitica il chema) care punea ulei cu polonicul in sticla :)) Ce vremuri..eram mica, dar tin minte :D. Da, ai facut bine ca te-ai intors…
[…] de azi a fost aleasă de Tury.Pentru săptămâna viitoare, 2 decembrie, va alege Vienela tema. Iar pentru 9 decembrie, am rugat-o pe Ioana Ochii Verzi să aleagă o temă de sezon. […]
Ce vremuri… mai existau si atunci oameni corecti
Cand imi mai povestesc mama, tata sau chiar bunicii de vremurile alea rad si mi se pare complet anormal si aiurea sistemul, dar cu siguranta nu a fost prea usor de trait…
si pe mine m-au invatat ai mei sa fiu corecta si sa nu-mi improprietaresc lucrurile altora. de-asta si daca-mi da mai mult rest la magazin si-mi dau seama in timp util, ma intorc sa returnez surplusul 😛
Ce s-a putut comenta pe acest subiect, s-a comentat.
Traind in sistemul trecut si in lunga tranzitie, faptul ca era copilarie si acum esti pus in fata faptului implinit ca stivele de ulei de cativa metri le vezi zacand in hypermarketuri, dar la un pret piperat, iar atunci si ieftin si chiar lipsea :))
Sa inteleg ca s-au intors aceleasi vremuri, dar pe dos?! :))
E un paradox, dar cam adevarat pentru multi concetateni 🙁
Se cam intorc vremurile … depinde in ce patura sociala esti!
Eu nu le-am trait, aveam 7 ani la revolutie, dar tot asa dramuita si corecta am fost invatata, si nu ma pot dezvata 🙂 nu stiu daca e neaparat bine.
Prima chestie care imi vine in minte: cand am dat Bac-ul, m-am dus sa-mi printez si copertez ceva, nu mai stiu ce, legat de subiect.
Am facut totul in dublu exemplar, si fiind foarte aglomerat, mi-au luat banii numai pe un exemplar, nu putini.
Am iesit din magazin, eram cu tata, si am realizat ca s-au pacalit. Am vrut neaparat sa ma intorc, eram sigura ca nu-mi va merge bine in continuare daca nu voi fi cinstita 🙂 Tata s-a uitat cam crispat initial, dar apoi a aprobat, s-o fi gandit si el ca e mai bine sa fiu asa, decat altfel 🙂
Sa-mi dai mail, poate vorbim de bicicleta!
[…] mine spun toţi cunoscuţii că semăn tot mai bine cu bunica mea, atât la caracter, cât şi la trup, înaltă şi subţire. Dar nu aş fi crezut niciodată că voi ajunge să văd […]