Un gând trandafiriu mă face să mă înfior o clipă, acea clipă în care îmi permit să mă las pradă visului ivit din bezna de smoală a gândurilor interzise. V-ați întrebat vreodată de ce o astfel de clipă durează atât de mult? Cum de în acea secundă, scurtă cât o clipire sfioasă de gene, avem puterea de a vedea ceea ce ar putea sau nu să fie, cu lux de amănunte, toate învelite într-un fum violet? Sau vouă nu vi se arată, prin ceața străvezie a imaginației, dorințe neîmplinite, situații idealizate, extaz venit din neant și dispărut în neant?
Uneori, când cerul vieții era cenușiu, ca să pot adormi liniștită, închideam ochii și mă lăsam pradă fantasmelor ce-mi aduceau alinare, le lăsam să îmi intre în cameră, în pat, în gândul conștient, mă jucam cu ele, le tăvăleam prin verde și le eliberam albe, stoarse de orice frumusețe, de orice bogăție. Mă hrăneam cu ele, îmi extrăgeam seva albastră ce îmi dădea puterea de a continua drumul. La început era ca un joc pe care îl jucam prin praful gălbui iscat de vreo trecere vijelioasă ce îmi zgâriase armura. Apoi devenise dependență, poate și pentru că zilele erau toate roșiatice și orizontul părea plat.
Întotdeauna, fantasmele ce apăreau erau în strânsă legătură cu norul ce înnegrit îmi lăsa cerul. În clipa când apăreau, totul se însenina, acel ruginiu ce mă torturase dispărea și eu puteam adormi liniștită, visând că mâine e o nouă zi, mai bună, mai așa cum mi se arătase în visul de-o clipire. Într-o dimineață a răsărit soarele. Uriaș. Strălucitor. Rotund. Cald. Fantasmele au dispărut și nu au vrut să mai apară, oricât le-am chemat. Nu mai era nevoie de ele. Probabil au plecat la cei care trăiau în cenusiu. Se volatilizaseră. Până ieri, când una dintre ele, timidă, a revenit și mi-a șoptit un vis. Un vis învelit într-un fum violet.
Să vă mai spun că este un text scris cu o duzină de cuvinte?
Avem nevoie si de fantasme, invaluite sau nu in fumul violet… iar soarele rasare intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu.
Unde sunt fantasmele de altădată? :)
ai dreptate in clipa ce pare unora iluzie, cine simte, stie ce este! este vorba de o revelatie iar atunci timpul comprimat fizic se extinde pret de secole sau milenii suprapuse asa pe axa proprie de receptare a timpului, caci viu e timpul si noi la fel si autentica e povestea ce-o traim. frumos, tare! :)
Probabil off topic, o invitatie, fara nici o obligatie, la o Leapsa despre Carti
Fum violet? :) Îmi aduce aminte de un episod politic recent!:)
Cand am vazut titlul postarii , nu stiu de ce mi-a fugit mintea la Vatican….ma gandeam , contrariata , de ce ai scris violet si nu alb…. :D Pesemne inca visez de asta noapte…!!!
Frumoasa impletitura de cuvinte….predispune catre visare!
O zi buna iti doresc!
eu visez rar spre deloc atunci când dorm şi des atunci când scriu…. şi mă gândesc acum că violet nu am visat niciodată. şi, de când maya e şeful nostru de trib, aproape adorm instant, imediat ce simt căpşorul ei pe picior.
Cred că în clipele nefericite este bine să-ți păstrezi luciditatea care te va ajuta să le depășești. Dar… căci există un dar, fără aceste fantasme care să ne răpească dezamăgirilor și gândurilor negre, nu cred că putem să supraviețuim.
Păi, pentru ce-s eşarfele colorate din mintea-ne? ;)
Da… fumul violet.
Mie nu mi-e bine fără fantasme nici când mi-e bine în toate. N-aş vrea să ştiu cum e să le chemi şi ele să nu apară!
Fantasmele apar fara sa le chemam si uneori poate ca chiar e nevoie de ele. Fumul violet ascunde ceva neplacut? Sper ca nu.