Un fulg de păpădie plecase în aventura vieţii sale, dar nici măcar nu bănuia acest lucru. Sau da? Fusese smuls cu gingăşie din buchetul în care se născuse şi crescuse. Vântul cuminte, văratic, îl purtase pe deasupra altor păpădii uscate. Era pentru prima <şi ultima> dată când avea ocazia de a vedea lumea, de a afla cum este ea alcătuită. Îi era somn, ar fi dorit să-şi  doarmă netulburat finalul. Şi apoi, la ce bun să afle, dacă va duce curând în mormânt toate noutăţile? Cui îi pasă de mirările lui, de fantasticele sale descoperiri, cunoscute deja de alţii?

 Necăjit, fulgul de păpădie a închis pentru o clipă ochii, la timp pentru a scăpa de priveliştea îngrozitoare a pălăriilor de floarea soarelui culcate la pământ de un cuţit imens, adus pe câmp de un uriaş ce horcăia. Când a privit iar în jur, totul era calm, potolit. La marginea oraşului, câţiva copilaşi se jucau în praful drumului. Erau aproape dezbrăcaţi, erau murdari şi probabil însetaţi. L-au alergat mult timp, strigând pe un ton strident: uite un norocel, uite un norocel! Nu au avut norocul de a-l prinde şi el nu va şti niciodată dacă în palmele lor i-ar fi fost bine.

Scăpat de probabila primejdie, fulgul de păpădie a simţit cum vântul se lasă tot mai jos, acolo unde mirosurile oraşului se amestecă într-o intensitate greu de suportat: săpunuri, rahaţi de câine, aromă de leuştean în ciorbă, flori veştejite în vaze, cepe tăiate în X, cauciuc topit, pâine rumenită în cuptor, dragoste ascunsă de jaluzele colorate, pepeni sparţi şi abandonaţi în voia muştelor, deodorante amintind de tot ceea ce are natura mai plăcut sau mai sălbatic…

 Vântul călduţ al verii a purtat în continuare, pe blândele sale aripi, micuţul fulg de păpădie. Printre maşini, printre ţipete de precupeţi, printre albine şi fluturi pierduţi în imensitatea oraşului. La un moment dat, obosit, fulgul de păpădie s-a aşezat cuminte în palma unei femei ce îşi fuma ţigara la geamul apartamentului. Cu ultimele puteri, i-a povestit toate aventurile trăite şi toate gândurile apărute în timpul primei (şi ultimei) plimbări. Femeia, grăbită, a ascultat doar cu o ureche povestea (poate) captivantă pentru alţii. Mai târziu, neavând subiect pentru blog, a aşternut în cuvinte puţin din ceea ce fulgul de păpădie îi şoptise în forme ceţoase, alburii, pufoase…