Frumoasa și bestia este filmul vieții mele, filmul în care joc dublu rol: sunt și frumoasa, și bestia. Blândețea mea este întrecută numai de frumusețea care atrage toate privirile. Toți vor să știe unde m-am născut, cine îmi sunt frații și părinții, ce mănânc și câți ani am. Le răspund cu răbdare sau chiar cu entuziasm, căci blândețea și frumusețea cu care natura m-a înzestrat sunt completate de o politețe desăvârșită.
Desigur, toate astea numai când sunt în casa mea ori în vreun pet shop unde aromele mă amețesc. Patru oameni m-au mângâiat astăzi, uluiți de frumusețea mea. Le-am sărutat mâinile și am făcut sluj pe lângă ei, fericit că mă apreciau. Deh, orice frumusețe vine la pachet cu un munte de vanitate…
Doar mami rânjea mânzește. Am dat puțin filmul înapoi și mi-am amintit că dimineață o supărasem rău, că l-a așteptat pe tati nerăbdătoare și, de cum l-a văzut intrând pe ușă, m-a pârât că nu sunt cuminte, că uneori atac din senin cățeii pe stradă (și chiar unele cățelușe), că sunt o bestie îmbrăcată în blana unei ființe frumoase. Nu am bănuit nimic. M-au scos la plimbare, mi-au permis să latru la niște namile de lupi, m-au așteptat răbdători cât am discutat cu niște vrăbii, apoi m-au dus la magazinul cu jucării și recompense. Cu multe mângâieri și un strop de vrăjeală au reușit să îmi bage pe cap un soi de mască.
Am tras cu labele, m-am milogit de ei, am implorat din priviri până când biata vânzătoare a spus că sunt prea blând pentru a fi tratat în acest fel, ca un câine cuminte, prietenos și ascultător ca mine nu are nevoie de botniță. Mami a rânjit iar din colțul gurii, cum numai ea știe să facă atunci când ceea ce îi spun oamenii nu se potrivește cu ceea ce gândește ea. În acest câine se ascund atât frumoasa, cât și bestia, m-a “lăudat” ea. Vânzătoarea și toți ceilalți angajați au privit-o neîncrezători, cu mila șiroindu-le în priviri.
Tocmai în acel moment ușa pet shop-ului s-a deschis. O piticanie albă și blănoasă a intrat veselă, fluturând codița. Mi s-a ridicat părul pe ceafă. Într-o secundă eram în două labe, urlând furios, zbătându-mă să rup lesa, scuturând capul pentru a scăpa de botniță, gata să fac bucățele cățelul nou-venit. Oamenii, îngroziți, s-au dat un pas în spate. Mami a rânjit iar, ca pentru a le spune tuturor că au primit dovada: Bruno al ei joacă dublu rol în filmul Frumoasa și bestia.
Sarmanul Bruno!!! :((
Intr-un fel, e linistitor si pentru voi si pentru cei la al caror caini latra Bruno cu furie… Acum, cine-l vede, chiar va fi sigur ca e un caine… “bestie”. :) Va tine departe si eventuali borfasi.
Imi aminteste foarte mult de Boby. :) Cred ca personalitatile lor sunt asemanatoare. Bruno e luat de pe strada de cand era mic, Boby a fost gasit, si avea 1-2 ani, zicea veterinarul, desi cred ca avea mai multi dupa cat de alb era pe botic. Am intalnit – si am auzit despre – alti caini gasiti pe strada si care au cam acelasi comportament: latra aproape tot ce misca. :)
Ooooo! Imi imaginez cum ar fi fost o intalnire intre Bruno si Boby! :))) Si sunt sigura ca la tine as fi gasit intelegerea de a incerca sa-i obisnuim impreuna – asa cum am gasit intelegere la alte persoane care aveau caini si pe care le intalneam des – si sa nu mai avem parte de emotii la fiecare intalnire. :)
Sa va traiasca!
Imi displace sa il vad chinuit, dar cred ca e mai sigur si pentru el, si pentru noi, si pentru alti catei. :(
Sa stii ca am vrut de multe ori sa il acomodez cu alti caini, insa rareori am gasit oameni dispusi sa incerce… :(
Superb! Bravo Bruno! Si sa stii ca iti sta bine cu botnita!
:) Nu-i asa ca ii da un aer elegant? :D